Colţi II

Capitolul 6- Excursia

Melanie:

Printr-un apel am fost anunţaţi de fostul diriginte că şcoala organiza o excursie de un an de la sfârșitul liceului, în New York. Am acceptat, desigur.

Nu aveam cum să îi luăm cu noi pe Chris, Toby, Reb, Liam, Jeff, Jenna și Tay, datorită faptului că era o excursie doar cu fosta clasă. Însă, dintr-o coincidență sau nu chiar, am aflat că în aceeași perioadă ceilalți aveau să meargă tot în New York, acesta fiind orașul de proveniență a celor patru pe care i-am întâlnit la facultate. Jenna și Jeff au ales să meargă cu ei, dat fiind faptul că nu au mai părăsit orașul de secole, iar Tay primea cu plăcere orice excursie de acest gen.

În dimineața plecării, ne-am adunat în fața unui autocar aflat la marginea orașului. Acesta ne-a dus până la aeroport, în aproximativ 1 oră și jumătate. Cerul era încă întunecos pe când am plecat, dar pe drum am asistat la un răsărit de soare superb.

-Haide. Spuse Annais cu un zâmbet, luându-mă de mână și practic târându-mă după ea în afara autobuzului.

Ne aflam în aeroport, un loc plin de oameni, vorbe și plictiseală. Mi-am pus căștile în urechi, lăsându-mă cuprinsă de melodia dată la maxim.

The shape of love is the same as the love is, it doesn't matters who you are.

Mi-am închis ochii pentru ceea ce a părut să fie doar o secundă, un moment în care versurile răsunau ca un ecou în mintea mea. Iar această stare de euforie a fost ruinată brusc. Mi-am deschis ochii, confuză. În secunda următoare m-am găsit trasă de William după ceilalți, care alergau de asemenea pe holurile largi de așteptare al aeroportului. Nu aveam idee ce s-a întâmplat, dar judecându după graba celorlalți se părea că am întârziat.

Vampirul mă opri la o casă de bilete, de unde, după ce biletele ne-au fost verificate de respectiva doamnă, am alergat la autobuzul către avion, unul dintre două aparent identice. Am reușit acolo să îmi trag suflul, în timp ce verificam să am totul la mine.

-Ce s-a întâmplat? Am întrebat, privindu-i pe fiecare în parte. Îi vedeam doar pe Jacob, Will, Ann, Alex, Jake, Kim și Brook, însă nici urmă de ceilalți.

-Am ațipit cu toții, aproape că am pierdut avionul. Explică pe scurt Jacob.

-Ceilalți unde sunt? A întrebat Kim, uitându-se atentă în jur, prin autocarul plin până la refuz cu oameni.

-Nu știu, probabil o să îi vedem în avion. O liniști Jake.

Astfel, am trecut din autocar în avion. Am alergat către locul în care aveam bilet, aruncându-mă în scaunul aparent confortabil. Doar atunci mi-am îndreptat privirea către persoana care se afla lângă geam, în partea mea dreaptă. Aceasta era o doamnă, tunsă în stil bărbătesc. Mâinile acesteia păreau foarte musculoase, legate de scaun prin cătuşe, în timp ce ea mă privea cu o privire ce putea ucide. Mâinile sale, acoperite de asemenea de tatuaje diverse, se încordau pe mânerul scaunului. 

Speriată, mi-am întors privirea către scaunul din față. Am reușit să mă uit în stânga doar după ce mi-am recăpătat calmul, acolo văzând-o pe Ann. După culoar, în scaunele aflate alăturat, se afla Brook, care ne privea la fel de terifiat, având în spate o pereche de gemeni. Amândoi aveau aceeași privire ucigașă pe care o avea și doamna din spatele meu, dar aceia aveau în jurul corpurilor lor cămăși de forță. Am făcut schimb de priviri cu băiatul, dar atenția mi-a fost captată de urletul persoanei din spatele meu.

Acolo, legat de scaun cu actuale lanţuri, se afla un bărbat tuns chel. Se trăgea înnebunit, cu ochii parcă ieştindu-i din orbite. Își îndreptă privirea către mine, privindu-mă amenințător. Se opri pentru câteva secunde, privindu-mă din ce în ce mai intens. 

-Domniță, nu ai de gând să mă ajuți? Întrebă cu o voce dubioasă, răgușită. Eu am dat doar din cap, în semn negativ, fapt ce probabil l-a enervat pe bărbat. Acesta a început din nou să se scuture, chiar mai violent decât înainte. AJUTĂ-MĂ! DEZLEAGĂ LANȚURILE! Urlă acesta, dar fără să atragă atenția celorlalți. 

Acesta era din ce în ce mai aproape de mine. M-am îndepărtat pe cât posibil de el, dar modul în care se apropia violent, îmi trimitea fiori în întreg corpul. Totuși, o femeie îmbrăcată în alb se apropie, lipindu-l cu spatele de scaun. Acesta continua să urle după mine, forțând continuu lanțurile care făceau un zgomot asurzitor. 

-Calmează-te! Spuse femeia, presupun că o asistentă, iar mâinile sale se încordau, dând de gol faptul că aceasta își folosea întreaga forță pentru a-l ține locului pe bărbat. 

-Vrăjitoare! Omoară-i pe toți, de ce nu o faci?! Urlă el, din nou către mine, făcându-mă să încremenesc, să îmi înghețe sângele în vene. 

Femeia își dădu ochii peste cap, proptindu-se cu piciorul de spătarul scaunului din spatele ei, pentru mai multă stabilitate, continuând încercarea de a-l ține locului pe om. Și totuși, două mâini legate printr-o pereche de cătușe apărură în jurul pieptului bărbatului, trăgându-l cu o forță aproape supraomenească înapoi. Din spate a apărut un chip palid, al unui bărbat de vârstă mijlocie. La văzul acestuia, omul care cu doar câteva momente înainte era aproape să-mi sară la gât se potoli brusc, fața lui exprimând frică. 

-Nu ți-a spus domnișoara asistentă să stai locului? L-a întrebat bărbatul din spate, cu o voce tunătoare. 

-B-Ba da. Î-Îmi pare rău. Se bâlbâi bărbatul, tremurând vizibil, în timp ce își pierdea culoarea, pălind.

Asistenta se ridică, oftând. Aceasta se uită către mine, confuză aparent, apoi porni mai departe pe culoarul dintre scaune. Totuși, l-am văzut pe Alex ridicându-se din rândul aflat în fața mea, apoi prinzând-o pe femeie de mână. Aceasta se întoarse către el, chiar mai confuză decât înainte. 

-Mă scuzați, acesta este avionul înspre New York? Întrebă Alex, chiar dacă era evident că da. 

-Nu. Răspunse femeia, confuză. Îl privi pe Alexander din cap până în picioare. 

-Atunci ce avion este acesta? Întrebă băiatul, iar prin vocea sa am putut deduce faptul că era panicat. 

-Acesta este un avion de transportat pasagerii de la Azilul de nebuni Rosemary, care a luat foc recent, la o altă locație. Explică femeia, apoi oftă. Acum, dacă nu te superi, am treburi de făcut. 

Și cu asta, își retrase mâna din cea a lui Alexander, plecând în altă încăpere. Băiatul se întoarse între noi ceilalți, cu o privire confuză, panicată, speriată- probabil ca a fiecăruia dintre noi. Ne aflam înconjurați de nebuni de la azilul Rosemary, azil aflat în apropiere de Moonville. Acesta avea dintre cele mai grave cazuri, fapt ce mă speria aparent. Nu știam unde ne îndreptam, ce trebuia să facem. Nici nu știam dacă vom mai ajunge la destinație. 

Mdaa :)) Acuma...mai introduc ceva acțiune, ca să mai umplu din capitolele rămase :)) Cartea a II-a cred că o să aibă cu un capitol mare întreg mai puțin decât cartea I :3

P.S: Mai 8 zile și începe sezonul 5 din Teen Wolf  ♥