Fata cu creierul defect

Capitolul 8

* Extras din jurnalul lui Sophie *

Între timp, lucrurile mergeau ca unse în relația cu Eric. Ieșeam în fiecare weekend la întâlniri, care mai de care mai interesante. Am mers în drumeții, la cinema, ne-am plimbat prin țară, explorând tot felul de locuri noi, am evadat împreună dintr-un escape room și multe altele.

În plus, nu ne certaserăm nici măcar o dată în cele nouă luni de când formam un cuplu. Ba chiar recent ne și mutaserăm împreună. Dar momentul în care am decis că el e bărbatul cu care vreau să-mi petrec tot restul vieții a fost în timpul vacanței de Crăciun, din anul doi de facultate. Ne aflam în vizită la Maman, pentru că voia să-l cunoască pe Eric și, în plus, pentru că știam că ar fi făcut scandal dacă nu ne petreceam sărbătorile acolo. La sosire, am avut parte de primirea care devenise deja un standard. Am așteptat la ușă mai bine de un sfert de oră, timp în care degetul mi-a înțepenit pe sonerie. Până la urmă, a apărut și ea în pragul ușii, îmbrăcată în pijamale și cu ochii cârpiți de somn.

– Puișorule! mi-a țiuit în urechi vocea ei. Scuze, adormisem.

„Tipic." m-am gândit, deja întoarsă pe dos, în timp ce Maman mă îmbrățișa, ca întotdeauna, împotriva voinței mele.

– Du-l pe Eric în sufragerie, mi-a zis. Imediat vin și eu.

– Sophie, fii și tu mai drăguță, m-a îndemnat Eric, după ce Maman a dispărut din peisaj.

– Crede-mă, încerc. După ce o cunoști, o să mă înțelegi.

După alt sfert de oră, Maman s-a întors, de data asta îmbrăcată în hainele ei bune, încărcată cu o droaie de bijuterii și o tonă de machiaj, și s-a așezat picior peste picior pe fotoliu, de unde ne putea scruta cu privirea pe amândoi. Fără niciun fel de introducere, a început să-l ia pe Eric la întrebări:

– Și de unde vă cunoașteți?

După ce el i-a povestit cum ne-am cunoscut și i-a răspuns la toată tirada de întrebări legate de jobul și venitul lui, eu, într-o încercare de a detensiona atmosfera, le-am propus să mergem la masă.

– De fapt, a intervenit Maman atunci, am fost prea obosită ca să gătesc. Dar putem să comandăm.

Ea era mereu prea obosită ca să gătească. Evident, am simțit că-mi crește tensiunea, dar n-am zis nimic, ca să nu-l fac pe Eric să se simtă prost.

– Ok... mă duc să aduc niște apă între timp, am zis, sperând că așa o să am ocazia să-mi mai calmez nervii.

– Să pui de la robinet. N-am mai apucat să cumpăr la sticlă, a strigat Maman după mine, din sufragerie.

Eram la un pas să-mi pierd răbdarea, iar Eric și-a dat seama când m-a văzut cu câtă ciudă am trântit paharele pe masă, așa că s-a ridicat în picioare și a zis:

– E ok. O să mergem eu și Sophie să cumpărăm. E vreun magazin prin apropriere, dragă?

– Da, am mormăit. Hai să mergem.

Pe drum, a încercat, în felul lui, să mă liniștească:

– Nu te mai enerva atâta fără rost. Nu e mare lucru să mergem noi după apă.

– Nu ar fi mare lucru dacă s-ar fi întâmplat de câteva ori, dar la ea a devenit un obicei să îi pună pe alții să-i facă treaba. Nici măcar cu ceva de mâncare nu ne-a așteptat, după atâtea ore pe drum! Nu înțeleg de ce a insistat să ne primească. Se comportă de parcă nici n-ar fi știut că venim! Mereu e la fel!

– E ok, scumpo, serios, nu mă deranjează.

– Dar pe mine, da!

– Vino aici! mi-a zis el atunci și m-a luat în brațe.

Ne-am mai plimbat o vreme prin cartier, ca să evit să mă mai enervez cu Maman și ne-am întors abia când ne-a sunat că mâncarea ajunsese. În timpul mesei, așa cum mă obișnuise de mică, a început să ne împuieze capul cu tot felul de povești despre problemele ei de la lucru și să-i bârfească pe vecini. În acel moment, am decis să petrecem restul concediului la părinții lui Eric. Chiar și o oră în plus lângă Maman era deja prea mult pentru mine.

*

Când am văzut, de la distanță, casa, am început să am emoții.

„Dacă și ai lui sunt la fel de duși ca Maman și or să mă interogheze cum l-a interogat ea pe Eric?!" mă gândeam. „Sau dacă or să creadă că sunt cu Eric doar pentru banii lui? Doamne, sper să nu fie genul ăla!"

Dar, de cum au deschis ușa, toate grijile mele s-au risipit. Spre surprinderea mea, mama lui chiar a venit să mă îmbrățișeze și mi-a spus că de abia aștepta să mă cunoască. Tatăl lui, puțin mai rezervat, a păstrat distanța și s-a mulțumit doar să-mi ureze „Bun venit!, pe un ton primitor.

Când ne-am așezat la masă, și-a făcut apariția și sora mai mică a lui Eric, care, mai timidă din fire, mi-a întins mâna și mi s-a prezentat, zâmbind, după care s-a așezat lângă ai ei. Între timp, mama lui alerga de zor între bucătărie și living și, în scurt timp, masa s-a umplut de bunătăți. Cu excepția serialelor coreene, nu mai văzusem în viața mea atâtea feluri de mâncare la aceeași masă, așa că am mâncat cu poftă din toate, până eram gata să plesnesc. În plus, atmosfera era atât de veselă și plăcută! Tatăl lui Eric mi-a făcut rezumatul celor mai amuzante bârfe din oraș, mama lui nu mai contenea să-mi laude realizările, iar sora lui mi-a povestit despre copilăria lor și despre cât de responsabil și de serios era Eric încă de mic.

M-am simțit atât de bine acolo, încât, când a sosit vremea să plecăm, aproape mi-au dat lacrimile și deja de abia așteptam să ne întoarcem.

Văzând cât de bine fusesem primită de părinții lui Eric și cât de plăcut e să faci parte dintr-o familie normală, am hotărât să îmi răresc pe cât de mult posibil vizitele acasă la Maman. Astfel, anul următor am petrecut sărbătorile de iarnă acasă la părinții lui și chiar și o bună parte din concediul de primăvară.