Sfârșitul lui Mihai Voievod Viteazul

Stroie Buzescu

     Doamne, nici acum nu-mi vine a crede ce nenorocire a lovit neamul românesc! Domnul nostru, Mihai Vodă Viteazul, nu mai este. Toată strădania sa pentru binele românilor de pretutindeni s-a spulberat ca o stâncă tare lovită de fulger. Fulgerul a fost nemernicul general Basta, dar mai mari săi sunt cei ce au dezlănțuit furtuna.

     Casa de Austria nu i-a putut ierta Măriei sale coprinderea Ardealului cu armele, chiar dacă ne-am aplecat cinstit ca vasali. După înfrângerea de la Mirăslău, am căpătat într-adevăr ajutor, am izbutit să recăpătăm țara românească, dar puterile din jur, Habsburgii și polonii nu puteau îngădui iar unirea românilor într-o singură țară. Am fi devenit prea puternici și cu neputință de supus, ori imperiul austriac se folosea de bogățiile Transilvaniei, Polonia avea ieșire la mare și hotar polon pe Dunăre, voind să facă comerț pe mare, la întrecere cu turcii, ce au marea în stăpânire. Iată de ce i s-au dăruit domnului nostru două ducate în Silezia și suma de 3 milioane de taleri ca să părăsească gândul de unire și să se retragă, astfel, de pe tabla de șah a politichiei acestor vremuri de răscruce.

     Doamne, când Radu, fratele meu, i-a adus căpățâna însângerată cu ochii acoperiți de pânza neagră a morții și a îngropat-o la Dealu, la mânăstire, am simțit cum o jumătate din inimă se rupe și se duce odată cu Măria Sa.

      Știu, noi cei trei frați Buzești, am fost ambițioși, de multe ori l-am silit pe Măria Sa la fapte precum închinarea fățarnicului Sigismund Bathory, care e acum iar principe al Transilvaniei. Ne-a legat și mai tare țăranii de moșie, și ce folos? În Ardeal a dat slobozenie secuilor, sașilor și românilor aflați sub puterea nemeșilor și grofilor. Iată că aceștia nu l-au iertat, e drept că și noi, aproape toți marii boieri, l-am lăsat singur la vreme de cumpănă. Abia acum văd greșeala, dar știu că nu toți o vor vedea la fel. Îndată după uciderea Măriei Sale, sfatul țării m-a ales pe mine Domn. Dar n-am putut! Obiceiul pământului spune că Domnul trebuie să fie din os domnesc, așa că îl avem iar acum Domn pe nemernicul cela de Simion Movilă, cu polonii, tătarii și frate-său Ieremia-n spate, și vai și amar de sărmana țară..

     Frate-meu Preda, ca mare ban în locul banului Mihalcea, sugrumat în temnițele lui Basta, este acum la curte, la București. Eu m-am retras cu oamenii mei în tabăra lui Radu Șerban, noua nădejde a Țării românești.

     Oh, voi ce nu v-ați născut încă, urmași de peste veac, oare veți vedea dincolo de portretele de eroi, ce ni-le veți zugrăvi, că am fost și noi, frații Buzești, niște oameni din carne și oase, supuși slăbiciunilor și nu fără de păcat? Oare ne veți ierta greșelile săvârșite? Eu trag nădejde că Măria Sa Mihai Vodă ne-a iertat, și când ne-om afla alături de dânsul, în grădina Raiului, ne-o întâmpina iar cu o vorbă caldă și-o privire plină de bunătate.

     Da, ne-om spăla cu toții păcatele și om face totul ca să ne liberăm iar neamul de sub cotropitori, și poate așa și bunul Dumnezău, și voi, urmași de peste veac, ne veți ierta.

     Cine știe, poate, într-o zi visul Măriei Sale va fi iar aievea, dar de astă dată mult mai trainic. Și pentru mai multă vreme.