capitolul 10

13 5 0
                                    

Bâlciul Pescarilor

- Să vă întoarceți la han până la miezul nopții, fetelor, ne spune doamna Sadi părintește.

Ela se încruntă.

- Numai noi? Întreabă acuzător. Ei pot să mai stea?

- Ei sunt bărbați, ne spune hangița dojenitor. Cerule, chiar că ne putem mândri cu ei, fetelor, adaugă făcându-ne cu ochiul.

Ne întoarcem toate trei spre ușa deschisă, privind afară.
Eldred arată ca un prinț cu vesta acea neagră, strânsă peste o cămașă ca ochii lui de mărgean. Buclele blonde îi vin simetric în jurul feței nobile, cu trăsături fine.

Ela scoate un geamăt stins.

- Bărbatul ăsta o sa fie pierirea mea până la urmă. Murmură pentru sine, înghițind în sec.

Înțeleg perfect cum s-ar simți genul ăla de pierire, aș vrea săi spun.
Un gol fără sfârșit se cască înăuntrul meu de câte ori mă uit la Joon.

Amintirea acelei nopți îmi face tot trupul să mocnească. N-ar fi nevoie decât de o atingere că să ardă din nou, până la mistuire...

Însă nenorocitul de Vânător pare că a uitat tortul acolo, la marginea râului. De săptămâna trecută pare chiar mai respingător și mai întunecat. Aproape că mă te să mă uit la el, pentru că uneori are un iz ucigaș în adâncul ochilor de un negru lichid.

Nu s-a întâmplat nimic, îmi repet în gând, pentru a mia oară. Nimic real, vreu să spun. Nu pentru el, cel puțin.

Îmi înghit amărăciunea cu grijă, afișând în schimb un zâmbet nerăbdător, care nu e deloc al meu.

- Sunteți gata, domnițelor? Ne întreabă Eldred făcând o plecăciune exagerată.

Dăm amândouă din cap aprobator.

- Ești sigură că nu vrei o rochie mai bună, Rosa! Mă întreabă doamna Sadi ușor nemulțumită.

- Foarte sigură! Îi răspund cu seriozitate.

Îl privesc în treacăt pe Joon.

Sunt sigură că ar fi găsit o haină mai ceremonioasă dacă ar fi vrut, însă el poartă una dintre cămășile obișnuite, deschisă sus, la primi doi nasturi, și pantaloni scorțoși din pânză marinărească. Nu că asta l-ar face puțin mai atrăgător...

Mă indispune complet faptul că amândoi suntem îmbrăcați în haine obișnuite. Ca și cum ne-am asortat intenționat, Ela cu Eldred și eu cu Joon.

Numai numele noastre nu încep cu aceași literă, asta ar fi culmea. Mă gândesc brusc, pufnind într-un râs isteric.

Eldred ridică din sprânceană.

- De ce râzi, Rosa?

- Nimic, spun repede. Ar trebui să mergem dacă nu vrem să ratăm toată distracția!

Joon îi oferă brațul Elei, și ceva se frânge din nou înăuntrul meu.

Fugind de El || K. Nm ||Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum