Au plâns norii,
Am plâns și eu,
Am simțit-o prin toți porii,
Emoția ca într-un muzeu.
Ale lor lacrimi,
Le simțeam pe ai mei obraji,
Erau prinse de patimi,
Mi se blocase în grumaji.
Voiam să le știu durerea,
Să încerc să le-o alin,
Dar primeam doar tăcerea,
Și-am vrut să mă înclin.
Știam că plâng pentru biata pădure,
Pentru florile ofilite,
La cât natura trebuie să îndure,
Și pentru micile ființe chinuite.
Plangeau de dorul păsărilor călătoare,
De copacul ce îl privesc cum moare,
De anotimpurile trecătoare,
Sperând să mai regăsească culoare.
