Regele pirat

I

În toată viața lui degenerată și ticăloasă, nu văzuse decât o singură femeie care să meargă așa - ca o felină enormă, care se mișca astfel, întinzându-și picioarele în pași lungi și lenți de panteră, care fădea un bărbat să întoarcă capul și să se uite după ea și să se întrebe fascinat cum ar fi fost să îi depărteze picioarele alea lungi și suple și să o călărească de parcă nu mai exista ziua de mâine.

Oare ar fi zgâriat și ar fi mușcat? Sau ar fi tors de plăcere ca o pisică?

La fel ca toți ceilalți marinari din tavernă, se întoarse și o privi trecând pe lângă el, strângând în mână un săculeț cu model floral. Îi studie părul castaniu-roșcat strâns într-un coc, silueta înaltă și suplă, cu talie de viespe și sâni proeminenți, ochii aceia strălucitori de un verde crud, care nu priveau nici în stânga, nici în dreapta, ci se uitau drept înainte în timp ce mergea, cu privirea ațintită asupra lui Cleary, proprietarul tavernei.

Și în clipa aceea știu în sinea lui că ar fi mușcat, ar fi zgâriat și ar fi tors de plăcere în același timp.

Ce naiba căuta domnișoara Anastasia Allen singură noaptea într-una dintre cele mai periculoase taverne de la docurile din Poole?

Anastasia se simțea copleșită de tăcerea din jur, în timp ce își croia drum hotărâtă pe podeauna inegală din lemn. Îi ignora pe bărbații care se holbau la ea agresiv. În fond, era obișnuită să primească atenție. O femeie nu putea avea douăzeci și cinci de ani, aproape un metru optzeci înălțime și să fie binecuvântată cu un păr roșu ca de foc, și să nu știe că atunci când intra într-o încăpere se lăsa liniștea în jur...ca o amuțire șocată, urmată apoi de șoapte agitate.

Nu observa niciodată. Și nu observă nici acum.

Stătea cu privirea ațintită spre omul masiv, de vârstă mijlocie și cu aspect dur din spatele barului. Tocmai ștergea un pahar folosind un prosop cu aspect zdrențuit și se holba și el la ea cu gura căscată de uimire. Se simțea asaltată din toate părțile de duhoarea de transpirație, bere și fum de țigară. Mai multe lumânări ieftine fumegau din suporți, fixate pe pereții înegriți de cenușă. Își așeză mâinile prudentă pe scândura uzată de lemn care constituia barul, se aplecă ușor în față și întrebă cu voce șoptită:

— Dumneata ești domnul Cleary?

Omul își miji imediat ochii mici și înfundați în cap. Îi amintea de un porc. O cercetă gânditor din cap până în picioare.

— Da, io aș fi ăla. Se aplecă apoi în față peste bar, până când nasul lui bulbos și plin de capilare roșiatice aproape că se atinse de al ei. Și tu cine dreacu' mai ești?

Îl găsise! Degetele ei se strânseră și mai tare în jurul mânerului geamantanului greu de călătorie.

— Eu sunt domnișoara Anastasia Allen și am venit să închiriez o cameră pentru noaptea asta.

Omul se legănă în spate pe călcâie.

— Nu.

Uimită, Anastasia clipi la el.

— Nu?

— Cară-te de aici! Io nu țin cocote la taverna mea.

Ea nu se putu abține și pufni în râs.

— Nu fi ridicol, omule. Absolut sigur nu-s vreo cocotă! Asta dacă nu cumva cocotele au început să se îmbrace în bombazin negru și eu nu știam... ,, Ba chiar în bombazin negru, încheiat până la gât ", ar fi vrut să adauge, dar se abținu. Mă așteptai, zise apoi scurt. Sunt...se uită rapid în jur și descoperii că toți ochii erau ațintiți asupra ei. Cu glas șoptit, menit să ajungă numai la urechile domnului Cleary, adăugă apoi: M-a trimis domnul Throckmorton.