capitolul 17

20 2 0
                                    


  Perspectiva Sohe*

Felix pleacă.Sau sa ii zic monstru?Știu că acum m-am supărat dintr-un singur motiv prostesc,dar numai eu știu că am înjurat,tipat,lovit și nopți nedormite am pătimit ca să fac ședința din anul asta numai despre mine.Acolo așa se procedează.Cu cât arăți mai mult că ai făcut cea mai mare vânzare,te-ai descurcat cel mai bine,ai voturi mai multe decât ceilalți și alte chestii ai șanse sută la sută să câștigi.Dar oare a văzut Felix pe camera ce mi-am făcut în ziua aia?

 

    In urma cu doua luni*

Sunt acasă.Cel mai probabil este ora 1 dimineața.Mereu mă apuc cu doua luni mai devreme de ședința de la King.Lucrez de la ora 20:30.Nu mai suport!Am băut aproape un litru de cafea.Nu am dormit nici ieri.Acum mi sa stricat și imprimanta.

-LA NAIBA!spun și dau în ea cu pumnul*

Nu las pe nimeni sa mă ajute deoarece când am făcut-o în primul an al meu in grup era cat pe ce sa pic ultima.Daca pici ultimul te dau afara din grup.Atunci am aflat că erau și spioni printre cei care mă ajutau cu ședința.Toti erau incompetenți!Ba dădeau cu cafea peste foi,ba făceau greșeli de scriere(că mine🙃)ba încurcau rapoartele cu altele și așa mai departe.Am avut un as în mânecă.Niciodata nu plec fara o copie de acasă.Mereu am cate un raport în geantă.Dar partea a doua este că nu prea port genti,înafara de atunci când merg la tribunal,logic ca să îmi iau documentele,și cred că uneori pe la birou.Un rest nici unde.Acum să înceapă "operațiunea bețele".Operațiunea bețele este atunci când mă folosesc de doua bete că și cum aș arata la o clasă întreaga de elevi ce fac eu pe mini-tabla din biroul meu.

-Sa incepem.Deci daca firma Missha va arata in raport că a avut vânzarea de 70%,eu voi putea spune că am avut numărul de clienți mai mare cu 45% fata de anul trecut.spun și încercuiesc numele firmei*Offff,NAIBA SA TE EA DE FIRMA!Cum am putut sa uit asta?!Missha va avea un as în mânecă.Trebuie să găsesc altă cale să îi domin.Daca arăt grafic?Așa voi arata mai mult la mine.ranjesc*Scoasă de pe lista Missha.spun și îi tai numele.

   După alte 30 de minute in care îmi fac arsuri peste arsuri în mânecă primesc un mesaj.Mai exact un video.Videoul este unul în care apar....la liceu.

  -Nu se poate...

  Mă uit repede la el.Este in ziua aia.

  In urma cu 9 ani*

Era în pauză.Ca de obicei eram singură.Cand mă uitam peste tema simt cum cineva mă ia de mâini.Nu din nou!

-LASATI-MĂ!strig eu*

Toată lumea se uita.Nimeni nu a avut vreodată curajul să mă ajute,nici My-eong.Ca de obicei mă duc în sala de sport.

-Offff,scuze Sohe!Poți sa îmi verifici și mie placa daca este fierbinte?mă întreabă Seojin,cu o fata inocenta falsa.

  Seojin era fata care se lua numai de mine.Inainte sa luat de alta fata dar a murit.Pe scurt eu sunt sacul lor de box.Al lui Seojin,Sa-ra,Missha,Dogyeon și Gu-Won.Ei mă luau cu forța mereu când aveau chef sa bata pe cineva.Ei mă aduceau când Seojin se plictisea.Ea mereu făcea o fata inocenta sau una că și cum am fi prietene doar ca să mă calce în picioare.Am incercat că sa ii spun profesorului de asta,dar el a fost plătit de mama lui Seojin sa nu bage in seamă asta.

-Incepeti.spu e Seojin cu zâmbetul ei de drăcușor*

  Dogyeon ia placa de par și o pune peste brațul meu.

-AAAAA!tip și încep să plâng de durere*

-Poți  să nu mai tipi?!Doar îmi verifici placa daca este încălzită bine.spune cu zâmbetul pe față*

După zece minute se opresc.Aveam aproape tot corpul ars de la placă.

-Mersi.spune și mă aruncă pe jos*Te mai chem când mai am nevoie.spune cu zâmbetul ei pe buze*

Zisez in fiecare seara zâmbetul ăla.In fiecare noapte,fiecare minut.Seojin a devenit visul meu.

Înapoi în urma cu doua luni*

Îmi pica telefonul din mână.Incepe sa îmi tremure mâna stângă.

-Nu,nu,nu,nu,nu!spun și încep să respir greu*NU!

Mă pun rezemată de perete cu genunchi la piept.

-Te rog,Nu!Nu mai vreau sa mai fac asta o data!Nu!spun și îmi pun mâinile în par*

Vedeam din nou ziua aceea în fața mea iar și iar.Zambetul ei,placa, Gu-won care dădea cu mingea la coș.Sa-ra și Massha care râdeau și Dogyeon care mă ținea de mâini.Vedeam iar și iar aceiasi imagine.Lesin și mă trezesc în spital.



   -necorectat
 
   -maine dau test la engleza și cred că o sa postez marți sau joi.Difera de ce lectii am.

  -Daca mai vedeți notificări că fac schimbări la capitole este pentru că mă mai uit peste ele și mai corectez ce vad și eu din ochi🙃

Iubire Criminala Lee FelixWhere stories live. Discover now