Iubire Epică #1

Capitolul 6 - Trișoarea

Capitolul 6 - Trișoarea

Prespectiva lui Sebastian Cavill.

Când m-am întors la foc, Luke era centrul atenției. Încerca să danseze cu un pahar plin de lichid echilibrat precar pe cap. În jurul lui, lumina tremurândă a flăcărilor juca umbre ciudate pe fețele celor care râdeau și îl filmau cu telefoanele mobile. Muzica răsuna puternic în noapte, iar râsetele și comentariile pline de umor ale prietenilor săi noi umpleau aerul.

Luke, cu un zâmbet larg pe față, făcea pași de dans neîndemânatici, încercând din răsputeri să nu verse nimic. Ceilalți chicoteau și îl încurajau zgomotos, făcând mișto de eforturile lui hilare.

M-am așezat lângă Sofia, resimțind tot mai puternic amețeala produsă de alcoolul ingerat mai devreme. Blonda mi-a zâmbit și mi-a cuprins mâna în a ei, așezându-și capul pe umărul meu. Parfumul ei subtil de vanilie și flori de câmp îmi gâdila simțurile, aducându-mi o ușoară senzație de confort și stabilitate în mijlocul haosului ce se dezlănțuia în interiorul meu.

— Mergem? E trecut de miezul nopții, mi-a șoptit Sofia, cu vocea ei caldă și plăcută.

Am aprobat din cap, gândul fugindu-mi la bruneta cu care am interacționat în pădure.

Imaginile acelei întâlniri reveneau cu o claritate stranie, fiecare gest al lui Elizabeth înregistrându-se pe retina minții mele.

Recunosc că mă tulburase gesturile ei, cum stătea deasupra mea, iar eu, ca un neîndrăzneț, nu am îndrăznit să o înlătur, având o iubită. Oare se punea ca înșelat ceea ce făcusem?

Nu o atinsesem, nu avusesem curaj să fac asta, deși îmi doream cu o intensitate pe care abia o înțelegeam. Îmi amintesc cum mă uitam la ea, cum lumina lunii pătrundea prin crengile copacilor și își lăsa amprenta pe chipul ei.

Când s-a îndreptat și lumina palidă a lunii a căzut pe chipul lui Elizabeth, mi s-a părut o zeitate. Arăta pentru prima dată inocentă, trăsăturile ei aspre de obicei fiind acum îmblânzite de o lumină argintie care îi contura fața.

Privirea ei intensă părea să-mi citească gândurile, iar buzele ei, ușor întredeschise, îmi trimiteau fiori pe șira spinării.

Nu mă mai puteam concentra la cuvintele Sofiei, vocea ei devenise un murmur îndepărtat în timp ce imaginea lui Elizabeth îmi stăruia în minte.

Am inspirat adânc, încercând să-mi limpezesc gândurile și să mă reconectez cu prezentul. Am strâns mâna Sofiei, simțind o vinovăție crescândă. Într-un final, am reușit să mă ridic, ajutând-o și pe Sofia să o facă, și ne-am îndreptat încet spre ieșirea din pădure, lăsând în urmă focul care ardea mocnit și râsetele prietenilor noștri.

Pe măsură ce ne îndepărtam, sunetele deveneau tot mai înfundate, lăsând loc doar șoaptelor vântului și pașilor noștri pe frunzele uscate.

— Ai fost destul de tăcut în seara asta, mi-a spus Sofia, privindu-mă cu o îngrijorare subtilă. Ești bine?

— Da, doar obosit, i-am răspuns, încercând să-mi ascund gândurile agitate.

— Crezi că trebuia să-l întrebăm și pe Luke?

— Nu, se descurcă, i-am spus, înmânându-i cheile de la mașina mea, căci eu eram în stare de ebrietate ca să pot conduce.

Sofia a luat cheile cu o mișcare sigură, iar noi ne-am îndreptat spre mașină. Liniștea nopții era spartă doar de foșnetul frunzelor sub pașii noștri și de ocazionalele sunete ale animalelor nocturne. Ajunși la mașină, Sofia s-a așezat la volan, iar eu m-am prăbușit pe scaunul din dreapta, încercând să găsesc un oarecare confort.