UN SIMPLU TE IUBESC

Acasă...

De ce ție inima în lacrimi,
Când eu așa mult te iubesc...?
De te-oi uita, rămâne versul,
Scrisorile ce îți șoptesc...

De ce gândești la despărțire,
Când dragostea nu a plecat...?
De ce ți-e suflul în mâhnire,
De ce ți-i duhul aplecat...?

De oi pleca, rămâne scrisul,
Ce ți l-am dăruit demult;
De ce te-apleci sub întristare,
Când eu aș vrea să te ascult...?

Te-am întrebat în orice noapte,
De ce ți-e sufletul zdrobit...?
Și iată ca te doare praful,
De care tu nu mi-ai vorbit...

Dacă te-ar da cu toți uitării,
Punându-te pe-un raft de praf;
Iubirea mea este prea mare,
Să te arunc n-al beznei vraf...

De ce te adâncești în beznă,
Când încă tare te iubesc...?
De ce ți-e lacrima fierbinte,
Când eu cu doruri te privesc...?

De ce nu-mi spui mie durerea...?
Și aș putea ca să ți-o iau...
Iubirea mea este aievea,
Și ne-ncetat am să ți-o dau...

Nu ne iubim noi de atuncea,
De încă când ne-am cunoscut;
Când șoaptele noastre duioase,
Au fost iubirii noastre scut...?

Nu am luptat noi deopotrivă,
Ca să iubim ce-am zămislit...?
Iubirea dintre noi există,
Din prima zi, eu te-am iubit...

Nu mai gândi la despărțire,
La praf și vânturi de tristeți;
Eu te iubesc clipă de clipă,
Și te-oi iubi și-n alte vieți...

Nu te mai da iarăși uitării,
Căci tu pe cer îmi ești o stea;
De-ai să te uiți, iarăși voi piere,
Și grea va fi durerea mea...

O, nu uita că ani la rândul,
Fără de zâmbet eu am fost;
Ai dăruit inimii mele,
O viață nouă și un rost...

O, nu te da iarăși tristeții,
Căci te acoperi ca un nor;
Și tristă este a mea viață,
Și iarăși în dureri eu mor...

Un zâmbet cald, pe a ta față,
Mereu aș vrea să-ți dăruiesc;
Căci meriți totul, a mea viață,
Și eu într-una te iubesc...

Nu te-oi uita o veșnicie,
Mi-ai scris mereu în viața mea;
Îmbrățișarea mea e vie,
De vei muri, te-oi învia...

O... Hai, vino din nou acasă,
Că-n pieptul meu e casa ta;
Aici eu ți-am făcut grădină,
Să cânți mereu în viața mea...