Și e seară în asfințitul dulce,
Regina noapte vine lin să culce
Întreg pământul nostru cu verdeață
Și-n negura-i cuprinde întreaga viață.
Cerul gânditor râde printre astre
Și râde tare-n suspine albastre
Că lumea ce-o veghează neîncetat
De rău sinistru-demonic s-a-nzestrat.
Rămân și eu într-al meu întuneric,
Gânduri vechi-amare m-abat temenic ,
Între zidurile lumii reci mă-nchid
Și adepți ai întunericului vin...
Lacrimi emfatice-n valuri varsă-n jur,
Vorbe mieroase tuturor spun,
Pe la spate, însă, pumnale îți izbesc
Și lumina sufletească îți zdorbesc.
Sfântă, dragă și mieroasă dreptate,
Tu, și toate cele adevărate...
Ați înghețat pe munții îndepărtați
Oare-n timp util o să vă dezghetați?
Rămân și eu într-al meu întuneric,
Luptând în gol amar, luptând temenic...
Aștept semne de lucidă lumină
Să cadă măști și dreptatea să vină.
Ca un pian care-i aspru dezacordat
Pentru mine-s vorbele lor ce-au zburat.
În aerul greu din jurul tuturor,
Dar pentru ei, suavul viorilor...
Mă macină gheme de foc și gheață
Că nu pot rupe acel val de ceață.
Stau doar priponită ca un spirit rău
Și văd cum uită ușor numele Tău.
CITEȘTI
Volumul Inimilor Zdorbite
PoetryUn volum scurt cu poezii despre inimi care doresc să își spună poveștile și durerile îngropate, ce au fost ținute prea mult în taina adâncurilor, din simplul fapt că au trebuit să pozeze mereu într-un zâmbet și să ascundă aparențele, să ascundă dure...
