Devouring Beliefs (18+)

3. Vecinul de deasupra

De la Leila am aflat ca aceasta ,, operatiune bomba'' era defapt un fel de petrecere salbatica, organizata de Charlotte si prietenii ei, la care era invitat cam jumatate din New York.
,, Doar mancare, bautura, muzica si sex.''
- Anul trecut doi tineri au murit la aceasta petrecere, fiind prea beti ca sa isi dea seama care este diferenta dintre o usa si o fereastra. Desigur ca au avut loc scandale serioase in care a fost implicata si mass-media, iar Ally si ceilalti de abia au iesit basma curata, dar eu nu am fost la petrecere in seara aia, pentru ca surioara mea enervant de autoritara a considerat ca sunt prea mica pentru genul acesta de divertisment, a spus ea in timp ce claxona enervata un sofer care aproape o lovi din plin, taindu-i calea.
- Dar ce se intampla intre Charlotte si Erick? am intrebat-o eu fericita pentru ca mi-am gasit o informatoare atat de dispusa sa vorbeasca.
- Nu stiu exact care e treaba cu ei doi, dar am inteles ca au fost impreuna anul trecut pentru o scurta perioada de timp, iar apoi, ca de obicei, Erick a dat-o in bara.
Derek, tot unul dintre prietenii lor, pe care cred ca o sa-l vezi in curand, a organizat anul trecut, exact cu vreo doua zile inainte de operatiunea lor tampita, o petrecere la casa lui cu piscina. Charlotte l-a tarat pe Erick sus, in camera lui Derek pentru o partida, care avea sa fie prima pentru ea...
- Omg! am exclamat eu.
- Da, exact! Iar urmatorul lucru pe care il stiu e ca Charlotte a fost vazuta iesind dupa doua minute de acolo, spre dezamagirea tuturor, tremurand de nervi.
Cei doi nu si-au vorbit luni intregi. Charlotte nu le-a spus  nici macar lui Ally sau Emmei despre asta, deci nimeni nu stie ce s-a intamplat cu adevarat. Tot ce am aflat este ca dupa vreo 3 luni de la incident, timp in care cei doi au stat departe unul de celalalt Charlotte s-a cuplat cu Derek, ceea ce l-a enervat cumplit pe Erick. A avut loc o bataie pe cinste intre cei doi din aceasta cauza, ceea ce a facut-o pe Charlotte sa creada ca Erick inca tine la ea si sa se hotarasca sa-i mai dea o sansa. Asta a fost o greseala colosala.
Leila mai claxona o data, ceva mai nervoasa, o blonda intr-un Honda CRV careia ochelarii de soare cu marca Gucci pareau sa-i incurce rau vederea.
- De ce? Ce s-a intamplat? am intrebat din ce in ce mai curioasa, amintindu-mi de momentul in care Erick incercase sa flirteze cu mine si de agitatia care pusese stapanire pe colega mea. Era clar ca inca tinea mult la el.
- Pai...el i-a spus direct in fata ca nu vrea nici un fel de relatie cu ea in afara de cea de prietenie si ca o vede doar ca pe o sora mai mica, cu toate ca sunt de aceeasi varsta.  Nu inteleg ce e in neregula cu el, dar cred ca Charlotte inca tine la el, chiar daca incearca sa nu o arate.
M-a lasat in fata casei, spunandu-mi ca era foarte incantata ca m-a cunoscut si ca spera sa ne revedem curand.
- Ma bucur ca nu voi mai fi  eu singura cea mai mica din grupul lor, imi spuse Leila chicotind.
Eu i-am zambit cald si i-am multumit ca m-a adus, iar ea pleca facandu-mi inca o data cu mana pe geam.
Era ceva la Leila care ma facea sa cred ca vom deveni prietene bune.
M-am intors pe calcaie, pasind apasat pe alee spre casuta. Inca procesam toate informatiile noi pe care le primisem. Nu trecusera nici 24 de ore de la sosirea mea la New York si deja imi prevesteam un an complicat si plin de drame.
,, Eh! Cel putin aici nu va fi atat de deprimant ca acasa.'' mi-am spus eu amintindu-mi de Alison care ii umfla tot timpul capul tatei cum ca ar trebui sa ma dea la un internat ca sa pot invata sa-mi port singura de grija.
Am urcat scarile in graba pana la primul etaj si m-am oprit in fata usii.
De cand am aflat ca vin la New York, am avut tot felul de cosmaruri cum ca am sa ma pierd chiar din prima zi pe micutele strazi newyorkeze, dar nicioadata nu m-am gandit ca voi ramane blocata in fata usii.
,, Cheia, Charlotte! Ai uitat sa imi dai cheia!'' am tipat in gandul meu stiind ca era inutil.
Am apasat pe clanta anticipand dinainte rezultatul care era total in defavoarea mea, am cautat sub carpeta, dupa lampa de pe perete, chiar si deasupra usii, insa nici urma de vreo cheie.
Mi-am deschis telefonul, iar ecranul se lumina, indicand ora 13:24. Am cautat prin agenda numarul de telefon al lui Charlotte,  recunoscatoare ca am fost suficient de prudenta incat sa i-l cer cu o seara inainte.
Dupa o secunda de asteptare, un bipait prelung ma facu sa inteleg ca se incluse casuta vocala, iar vocea colegei mele de apartament se auzi in difuzor : Buna, sunt Charlotte! Momentan sunt ocupata , dar reveniti mai tarziu!
Mesajul se incheie, iar semnalul sonor imi taraie in ureche.
- Hei, Charlotte! Daca ai putea sa te grabesti sa te intorci cat mai repede posibil de unde, Dumnezeule, ai plecat, ti-as fi profund recunoscatoare. O sa te astept aici, in fata usii...nu ca as putea pleca in alta parte.
Pe ecran imi aparu textul : ,,Message delivered",  iar  eu am inchis telefonul, lasandu-mi spatele sa alunece pe suprafata rece si dura a usii.
Nu stiu cat timp am stat acolo sau daca am atipit, dar abia daca am auzit pasii care s-au apropiat de mine si s-au oprit in fata mea.
- Nici nu ai ajuns bine aici si Evens te tine deja la usa? ma intreba baiatul ironic.
Mi-am deschis ochii, tresarind la auzul vocii lui care ma scoase din starea de amorteala.
Brandon statea in picioare, in fata mea, imbracat intr-o pereche de blugi negri, mulati si ghete maronii, o camasa alba, care ii lasa la vedere pieptul bine facut, iar la incheietura sa stralucea un ceas Rolex, argintiu.
Am clipit surprinsa, iar baiatul imi intinse o mana pentru a ma ajuta sa ma ridic.
In alte circumstante i-as fi acceptat ajutorul cu multa recunostinta, dar informatiile mele privind acest tanar, care nu m-a ajutat in niciun fel sa pot inchide un ochi in seara precedenta, ma atentionara sa fiu precauta.
Vazand ca nu isi retrage mana, fiind clar ca acest strain cu ochii verzi de culoarea smaraldului si parul saten, nisipos, tenul usor bronzat si trasaturi bine conturate, nu era genul de persoana care sa accepte vreun refuz, i-am strans-o, lasandu-l sa ma ridice.
- Eu sunt Brandon, apropo! imi spuse el, folosindu-si unul dintre cele mai sarmante zambete in speranta de a ma face sa vorbesc.
Am mai sovait o clipa, inca clatinandu-ma putin pe picioare si incercand sa-mi formulez un raspuns care sa nu imi tradeze jena faptului ca acest tanar tocmai m-a vazut salivand pe usa apartamentului.
- Eu sunt Nicole, i-am raspuns eu cu politete.
Brandon paru ca imi masura cuvintele in minte, iar apoi ma intreba pe un ton serios falsificat, fiindu-i imposibil sa-si ascunda amuzamentul:
- Deci... Nicole...Te pot ajuta cu o perna pentru presul ala?
,,Ha ha!'' m-am gandit eu. ,, Acum rade de mine! Pai daca vrei sa stii, domnule perfect, daca nu ai fi fost tu si roscata ta cu fata de vulpe, nu as fi adormit acolo ca un tractorist ars de soare, dupa o zi de munca grea, ci poate, mi-as fi asteptat prietena plimbandu-ma prin magazine si vizitand orasul!"
Cuvintele imi stateau pe limba, iar eu a trebuit sa inghit in sec ca sa nu i le spun direct in fata.
I-am ignorat replica, lasandu-l buimac pentru cateva secunde, probabil intrebandu-se ce era cu reticenta mea si de ce nu radeam la glumele lui, care pentru el erau cat se poate de amuzante.
Dupa ce paru ca isi recapata firea, ma intreba ceva mai politicos:
- Vrei sa urci pana la mine ca sa o astepti acolo pe colega ta pana vine sa iti deschida?
Prin minte imi trecura imaginile cu roscata care fugea mancand pamantul azi de dimineata, la prima ora, iar un usor fior ma cuprinse.
Oare ce aveam sa gasesc acolo?
Charlotte imi spusese ca acest individ avea un obicei de a invita diverse fete acasa ca divertisment inainte de culcare. Nu cred ca era genul de persoana al carui apartament as fi insistat sa-l vizitez. Imi trecura prin minte, aproape imediat, imagini cu prezervative aruncate pe dupa pat, cu jucarii sexuale imprastiate pe podea, dar si mai rau...un sifonier plin cu bastoane, catuse si alte obiecte provocatoare de durare. ,, Imaginea celei mai confortabile locuinte", mi-am spus eu sarcastic.
- Multumesc pentru grija, dar cred ca stau bine si aici, i-am spus, asigurandu-l cu un zambet reconfortant.
Brandon isi ridica sprancenele, mimand o figura cat se poate de surprinsa.
- Deci preferi sa stai toata ziua aici? ma intreba el nevenindu-i sa creada ca i-am refuzat oferta.
- Da. Gasesc acest loc cat se poate de relaxant. Sunt sigura ca ti-ar placea si tie, dar banuiesc ca ai treburi mai importante la care ar trebui sa te intorci, i-am spus eu asezandu-ma inapoi pe pres in pozitie turceasca.
Brandon se uita la mine surprins peste masura pentru cateva secunde, iar apoi imi zambi sarcastic.
- Daca ma gandesc mai bine, nu cred ca am treburi care necesita urgent prezenta mea, in acest moment.
Se aseaza pe covoras langa mine, sprijinindu-se si el de usa, dar tinand, in acelasi timp, o oarecare distanta pe care o pastreaza orice persoane, care abia se cunosc.
Wow! Baiatul acesta avea nevoie mare de atentie!
Chiar nu accepta ideea ca as putea sa il ignor.
- Aha! Cred ca incep sa inteleg ce te pasioneaza la aceasta carpeta, imi spuse acesta, fara sa incerce macar sa-si ascunda sarcasmul. Dar te pot asigura ca sus am o canapea mult mai confortabila.
Imi zambi inca o data, mai sarmant decat inainte, asigurandu-se ca va darama, de data aceasta, zidurile de protectie pe care mi le construisem in jurul meu.
- Esti oricand liber sa pleci! i-am spus nepasatoare, fara macar sa misc un deget din pozitia in care statea.
Baiatul isi tuguie buzele si se uita imbufnat in pamant, evident incurcat de situatia in care se afla.
Adevarul era ca eu nu obisnuiam sa fiu tafnoasa si nepoliticoasa cu persoanele pe care abia le cunoscusem, dar eram satula de baietii atragatori si aroganti. Egocentrismul lor nu era una dintre calitatile pe care le admiram la o persoana.
Dupa o dezamagire totala cu unul dintre cei mai populari baieti din liceul Sropshire din Atlanta, hotarasem ca acesti semizei ai frumusetii erau toti la fel!
Brandon se foi putin in locul sau dar nu spuse nimic.
M-am uitat cu coada ochiului la figura sa morocanoasa si nu mi-am putut retine un zambet.
In ciuda faptului ca era cu mult mai mare decat mine, avand cam vreo 24 de ani, arata exact ca un pusti de 5 ani caruia i s-a interzis sa manance ciocolata ca sa nu se alergizeze.
Am oftat adanc. M-am gandit ca poate ca eram putin prea imbufnata. Pana la urma, el nu imi gresise cu nimic. Tot ce incerca era sa fie ospitalier si un vecin bun.
- Incerci sa ma inviti sus, dar nu mi-ai spus nimic despre tine, i-am spus eu, zambindu-i cu subinteles.
Brandon isi ridica privirea, in care acum aparuse o licarire de fericire. Trase adanc aer in piept si se indrepta de spate, simtindu-se din nou in largul sau, fiind bagat in seama.
- Nicole..., incepuse acesta.
- Domnisoara Thompson, pentru tine! i-am spus eu ridicandu-mi capul si mimand o figura ingamfata.
Brandon ranji la mine, dezvelindu-si dintii albi, perfecti. - Bine...In ce secol traiti mai exact, domnisoara Thompson?
- Indiferent de secol, fetitele sunt mereu invatate sa nu vorbeasca cu strainii, i-am spus eu fluturand repede din gene si incercand sa par cat mai inocenta posibil.
- Prea bine, spuse Brandon. Ce vrei sa stii?
Isi trase picioarele mai tare la piept si isi inclina putin capul pentru a ma putea fixa mai bine.
- Totul! i-am raspuns eu, mimand o fata indragostita.
Brandon incepu sa rada, iar  mie imi trecu un val de fluturasi prin stomac. Poate ca nu era atat de rau pana la urma! Dar tot arogant ramanea.
- M-am nascut in Tucson, Arizona, incepu acesta. Am locuit acolo cu sora si tatal meu, pana acum 3 ani, cand acesta a murit, iar eu am mostenit cateva din firmele sale, asa ca am venit aici, la New York. Eu si sora mea nu am mai tinut legatura, deci nu stiu ce s-a intamplat cu ea.
Facu o pauza scurta, timp in care parea ca se asigura ca nu a uitat nici un detaliu si continua, dand nepasator din umeri
- Asta ar fi cam tot.
- Dar mama ta? am intrebat fara sa ma gandesc, dorind sa aflu mai multe, scurta lui relatare fiind nemultumitoare.
- A murit la nasterea mea.
Brandon se incrunta si incepu sa se joace cu ceasul argintiu.
- Imi pare rau, i-am spus eu cat de sincer am putut.
Isi ridica privirea spre mine, iar usoara tristete, care ii crispase pentru moment trasaturile frumoase, disparuse la fel de repede cum aparuse.
- Sa nu iti para. Nu am cunoscut-o niciodata, cu toate ca mi-as fi dorit.
Urma o pauza de cateva secunde, dupa care continua cu un zambet strengar.
- E randul tau!
- Poftim? l-am intrebat confuza.
- E randul tau sa imi povestesti despre tine, imi spuse acesta cu o voce staruitoare.
,,Asta nu era exact ceea ce ma asteptam sa aud", m-am gandit eu, surprinsa.
- Nu e nimic interesant de povestit, i-am raspuns, evitandu-i privirea strapungatoare. Dar Brandon continua sa ma fixeze, de parca incerca sa intre in mintea mea.
- Eu nu cred asta, imi spuse el, apropiindu-se intr-un mod seducator si uitandu-se cu interes la fata mea.
Un nou val de fluturasi se zbatu in stomacul meu. Vorbea serios sau era doar un alt fel de a agata fete?
Era adevarat ca arata chiar foarte bine, iar mirosul lui parea divin: un amestec de levantica si orhidee.
Am inhalat adanc si i-am sustinut privirea.
Pometii ascutiti, parul saten care ii cadea in valuri, suvita aia rebela, ochii verzi, profunzi si misteriosi, mirosul de spuma de barbierit...O! Nu! Stateam prea aproape.
M-am retras repede, iar in capatul scarilor am auzit o tuse falsa. Charlotte se uita inmarmurita la noi, fara sa scoata un sunet.
Brandon sari ca ars in picioare, iar eu m-am ridicat dupa el.
- Hei, Evens! spuse acesta facand un gest simplu
din mana, pe o voce destul de formala incat sa-mi inghete sangele in vene. Cat de repede a reusit sa-si schimbe dispozitia!
Se intoarse spre mine si imi spuse doar:
- Ma bucur ca te-am cunoscut, Nicole!
Iar apoi, se apropie si mai mult, iar inima incepuse sa-mi bata cu putere. Doamne! Ce efect putea sa aiba asupra oamenilor!
Am incercat sa imi alung acest gand si sa fiu cat de impasibila posibil.
- Imi esti datoare cu o poveste, imi sopti el, intorcandu-se aproape imediat si pornind grabit inspre scari.
Cu toate ca a incercat sa n-o arate, puteam jura ca l-am vazut zambind strengareste.
Trecu pe langa Charlotte, care ii mai arunca inca o privire lunga si disparu din campul meu vizual.
Colega mea se apropie de mine, surprinsa peste masura si avand colturile gurii ridicate.
- Tocmai l-am vazut zambind? a intrebat ea. Cum ai facut asta?
- Sa fac ce?
- Cum l-ai facut sa zambeasca? a spus ea incantata. Tipul ala nu zambeste niciodata.
Am ramas nedumerita pentru o secunda, ascultand vorbele lui Charlotte, crezand ca vorbeste despre o alta persoana.
- Tot ce face e sa stea incruntat toata ziua. Nu ca nu ar fi sexy si asa, dar chiar daca este director la Moor Design Company si M&O Enterprise,  asta nu ii da niciun drept sa se comporte asa cu restul lumii. Trebuia sa-l vezi cum se certa cu gradinarul, spuse Charlotte dand glas unui ras zgomotos. Nici macar nu stiu de ce sta aici. Adica tipul e atat de bogat, incat are vreo 5 case mega mari prin toata Europa. Ar putea cumpara jumatate din pamanturile din SUA, daca ar vrea, dar el prefera sa stea aici!
Am cantarit atenta vorbele colegei mele, putin surprinsa. Intr-adevar, era ceva neobisnuit la Brandon, dar caracterizarea pe care i-am facut-o eu si cea a lui Charlotte nu prea se potriveau.
Era putin plin de sine si nu accepta refuzuri prea usor, dar nu paruse autoritar. Ba chiar se resemnase cand i-am respins oferta ospitaliera.
Am oftat adanc. Astazi era, clar, ziua ,, Descoperati vecinii''.
- Ai primit mesajul meu? am intrebat-o intr-un final.
- Da...si imi pare foarte rau. Am venit cat de repede am putut.
Imi arunca o privire care implora iertare, una careia nu-i puteam rezista.
- E in regula! i-am spus eu, facand o miscare nepasatoare cu mana.
- Pai, nu ma mir ca e in regula! continua Charlotte cu un zambet larg, plin de subinteles.
Baga cheia in broasca si o deschise cu un ,, clinc'' metalic.
Impinse usa si se dadu cativa pasi in spate pentru a-mi face loc sa trec.
- Stii...daca nu as fi stiut ca e asa un stricat, cu o minte cat se poate de perversa, as fi crezut ca te place.