Lost Lovers : Dreams (Vol I)

Be Cold.

Nu am mai vorbit cu Shera si Mira dupa ce s-a intamplat.

# FLASHBACK #

Imi grabesc pasii in baltiile de pe strada, ceea imi uda hainele din cap pana in picioare. Incerc noi tentative sa o sun pe Elyon, cum tot nu raspunde las umbrela jos din mana si incep sa alerg cu viteza luminii. In mai putin de 5 minute ajung la ea acasa, unde o vad intinsa pe canapea. Fug repede catre ea zguduind-o in toate partiile asteptand un raspuns insa nu isi deschide ochii. Nu mai stau pe ganduri si sun speriata la o salvare, dandu-le toate detaliile si spunandu-le sa se grabeasca. Nu mi s-a mai intamplat asa ceva, nu am vazut-o vreodata pe Elyon asa palida, nu i-am mai vazut corpul atat de firav si fara viata. Ma asez jos langa canapeaua ei si astept privind-o cat s-a schimbat. Ea mereu are grija de mine si eu nici cand se simte rau nu sunt aici pentru ea. Ma simt groaznic. Sirena salvarii ma trezit din ganduriile mele si sar speriata sa deschid usa. Fara sa imi spuna nimic o iau in salvare ceea ce ma speria si mai tare. Imi spun ca pot merge si eu cu ei asa ca fara a ezita ma duc. Un medic imi pune intrebari despre starea ei de spirit, despre comportamentul ei si despre felul ei de a vorbi.

- In ultimul timp este mereu palida, si are indomnii, nu doarme noptiile si nu mananca. -spun eu incet

La spusele mele medicul noateaza ceva pe foaie si spune ca are o idee despre ce s-a intamplat. Ne dam jos din salvare si il urmaresc ducand-o pe Elyon intr-o camera. Astept pe hol de mai bine de o ora si ateptarea devine din ce in ce mai greu de suportat. Imi iau telefonul in mana si il sun pe meneger vreand spunandu-i ce s-a intamplat insa nu raspunde asa ca imi sun mama. Aveam nevoie sa ii vorbesc despre ce se intampla in momentele aste, mai mult ca oricand, tinand cont ca maine seara pleaca cu tata in China, asta era sansa mea sa ii spun tot ce am pe inima.

- Kris? Ce s-a intamplat, e 01:00 ne-am facut griji. -spune mama ingrijorata insa calma.

- Mama... -spun eu ezitand sa ii spun adevarul

- Unde esti? Vrei sa venim dupa tine? -intreaba ea la fel de calma

- Sunt la spital -spun eu vreand sa incep sa plang

- C..ce faci la spital?! Ce se intampla ?! - spune mama aproape tipand insa pastrand un ton neutru

- Mama sunt bine, Elyon a lesinat. Am gasit-o in casa singura pe canapea cu ochii inchisi. Stiam ca nu e bine pentru ca are insomnii in continu si nu mananca. Si eu, nici eu nu sunt bine pentru ca ea nu e bine. Nu sunt bine moral. Nu stiu ce se intampla cu mine, imi e frica mama. -spun eu de data asta neputand sa imi mai opresc lacrimile

- Venim acum, de ce nu mi-ai spus mai devreme despre asta? -spune ea cu vocea tremuranda

- Pentru ca credeam ca nu aveam nevoie sa iti spun . -spun eu urmand sa inchid telefonul, nu voiam sa ma auda plangand. In urmatoarea secunda il vad pe medic iesiind pe usa cu un mic zambet.

- Prietena ta este anemica. Nu e nimic grav, insa va trebuii sa te asiguri ca mananca si ca doarme cat trebuie. Uite aici o plasa cu medicamente in caz ca se simte rau. Isi poate relua viata normala, aceste caderi de calciu nu sunt ceva grav insa trebuie sa fie odihnita. -spune medicul lasandu-ma sa intru sa o vad. Dormea ca si cum nimic nu s-a intamplat.

- Kris cum e? -ma intreaba mama intrand nemai batand la usa

- E bine. A fost doar o cadere de calciu. -spun eu privind-o in continuare. Mama ma ia de mana si iesim afara la aer unde incepem sa vorbim despre tot ce mi se intampla. Imi spune ca e din cauza adolescentei si ca lucrez prea mult pentru varsta mea si ca o parte din vina o are si ea pentru ca nu a fost langa mine cand a trebuit.

# END FLASHBACK#

Cam asta sa intamplat in seara aceea. De atunci au trecut doua saptamani, deci ne mai raman doua saptamani pana la debut. Elyon s-a mutat la mine. Si acum se simte bine, ea vorbeste cu fetele insa eu sunt destul de rece cu ele. Este foarte iresponsabil ce au facut.