•Me and a psychotic killer•

23.Adevărul iese la iveală

M-am trezit din cauza razelor de soare ce nu-mi dădeau pace. Connor dormea lângă mine. Arăta al naibii de sexy când dormea. Ar trebui să-i gătesc micul dejun. Asta ar fi drăguț, nu? Da, ar fi.

M-am ridicat cu greu și am mers cât de încet am putut spre bucătărie. Nu aveam nicio idee ce să-i gătesc. Niște bacon cu ou? Ar fi bun, nu? Da, ar fi perfect, așa că m-am pus să gătesc.

Nu sunt o bucătăreasă excelentă, dar cred că a ieșit bine. Tocmai am terminat de pus masa și arăta destul de bine. Și nu am dat foc la bucătărie.

Brusc niște brațe m-au îmbrățișat de la spate. Am tresărit ușor, căci nu l-am auzit venind pe Connor.

-M-ai speriat, am zis întorcându-mi capul spre el.

-Mm, miroase bine! a spus după care m-a sărutat scurt pe buze.

-Sper să fie și comestibil, am zis râzând ușor.

El a râs ușor, după care mi-a sărutat gâtul. Sărutul l-a terminat, însă el și-a lăsat buzele pe gâtul meu. A început să-mi sugă ușor pielea. Am chicotit ușor când i-am simțit limba jucându-se pe pielea mea. Se simțea atât de bine și mă excita al naibii de tare. Într-o fracțiune de secundă, m-am întors cu fața spre el, devorându-i buzele. I-am zgâriat puțin buza inferioară și asta a părut să-l excite. M-a ridicat, punându-mă pe masă. Picioarele mele s-au încolăcit în jurul lui. I-am pus ambele mâini pe ceafă pentru a-l trage mai aproape de mine. Corpul lui era lipit de al meu. Una dintre mâinile mele i-a apucat pletele sale aurii. Am simțit cum a vrut să rânjească. Îi plăcea mai dur, să fiu mai dominatoare. Trebuia să iau inițiativa. Ambele mâini s-au dus la marginile tricoului lui. M-am jucat puțin cu ele, după care am încercat să-i ridic tricoul. Când a simțit asta, s-a zmuls de lângă mine puțin panicat.

-Am făcut ceva greșit? m-am trezit spunând.

-Ar trebui să mergem la muncă. O să întârziem, a zis el băgându-și mâna prin par.

Oh, ce sexy arăta când își mângâia cârlionții aurii. Eu voiam să-i mângâi! De ce nu m-a lăsat?

-N-ai apucat să mănânci nimic, m-am smiorcăit eu.

-Mănânc mai târziu, a zis luând o bucată de bacon și mergând în camera mea.

Am rămas o secundă, privind tristă la micul dejun perfect. Mă rog, sper că e perfect. Am tresărit speriată când l-am auzit pe Connor tușind. Poate că baconul meu chiar nu era comestibil. Am fugit speriată în camera, unde Connor era în genunchi ținând-se de pat și tușind excesiv.

-Connor, ești bine? am zis îngrijorată.

M-am lăsat și eu în genunchi lângă el. Am reușit să-i observ fața roșie plină de lacrimi în timp ce tușea.

-O Doamne, baconul e de vină! am zis oarecum disperată.

M-am uitat mai bine spre el și i-am zărit zâmbetul fermecător. Bastardul! Se prefăcea că se îneacă!

-Connor! Încetează! M-ai băgat în sperieți! i-am zis lovindu-l pe umăr.

M-am ridicat de lângă el și m-am dus la dulap. Încă puteam să-l aud cum râde.

-Taci din gură! l-am mustrat în timp ce mă îmbrăcam. Nu a fost amuzant deloc!

-Ar fi trebuit să-ți vezi fața: "O Doamne, baconul e de vină!", a încercat el să mă imite.

-Îmbracă-te odată! i-am zis ieșind din cameră.

Încă puteam să-i aud râsul. Avea un râs frumos, ce-i drept. Nu-l auzisem până acum râzând.