Călător în noapte (SasuSaku FanFic)

Capitol cu umbre****

****

Norii se restrângeau rapid asupra căpătâielor. Oamenii stăteau cu chipurile plecate, privind cu ochii spre o singură figură. Apoi, printr-un oftat îndelungat, se întorceau câte apucau și priveau într-altă parte. Se aținteau toate într-un mănunchi de regrete, fără a-și crede vreunul cele ce se întâmplau. O singură prezență însă mai stăruia să privească în prezent, în ciuda șocului avut.

Sakura nici nu mai plângea, dar nici nu cugeta să facă vreun alt gest. Ar fi vrut să facă ceva, dar sufletul n-o lăsa. Privea fără vlagă, pierdută, fără pic de emoție spre părinții ei ce zăceau în sicrie. Sicrie știute de toată lumea... Fata n-a vrut, în niciun caz, să-și incinereze părinții, a dorit să-i îngroape după tradiția familiei sale, gândind că trupurile lor vor deveni una cu pământul, iar pământul îi va memora pe vecie. Acest fapt pusese lumea pe jar, fără a știi ceea ce se ascundea în trecutul familiei Haruno. Nici Naruto, nici Ino, nici Kakashi, nimeni nu știa nimic, iar rozalia nu avea de gând să dea vreo explicație.

Cu cele auzite, lumea începuseră să creadă că Sakura se pusese împotriva părințiilor ei, că ea a fost vinovată pentru moartea lor. Însă, Sakura nu asculta vorbe, ci acționa după propriile principii știute numai de dânsa. De altfel, ce avea să-i pese?... Vorbele vin și rămân trecătoare.

Astfel, lumea începuse să vorbească, iar ziua înmormântării o prinse pe Sakura în centrul atenției. Deși, ea nu băga pic de seamă celor spuse, zvonurile aduceau consecințe, întrucât lumea ezita în a o privi în ochi și nici măcar la spital nu mai avea clienți prea bine-voitori.

...............................................................................

Seara se năpustea cu vreme capricioasă asupra satului. Norii se alipeau în ruperi de ploi grave, tunete zguduitoare și fulgere ce pătrundeau până-n mădularele umbrelor. Astfel, lumea stătea ca pe muchie de cuțit, într-o liniște neînțeleasă, premonitoare de ceva rău, sugrumând fiecare taină sufletească din potirul nemărginit de simțăminte al omului. Mii de gânduri răsunau surd în acele clipe prin subcoștiințele câtorva ce nu reușeau să se împace cu natura. Mii de senzații dure, flămânde de adevăr, suspinătoare voci și acorduri de sunete mistice, toate se revărsau într-un suflu adânc de premoniție, și ceva rău avea să se întâmple...

Sakura în acea seară stătu liniștită la fereastră, privind fără emoție ploaia ce răsuna furioasă. Nimic mai mult... De altfel, ce avea să simtă? Nu avea nimic în cap, decât anumite resemnări față de sine: era singură, într-un sfârșit. Nu se mai auzeau glasurile neîntrerupte și nefaste a acestei locuințe Au murit, s-au vaporizat... S-au dizolvat în soluție de amintiri funebre, aromitoare de suspine efemere, și deja trecute. Nimic mai mult...

Atâta tot?...

Da. Ce avea să fie?... Casa rămase în grija ei, ea era moștenitoare a unei averi impresionante, de care însă nu aflase până la moartea părințiilor ei. Cum s-a putut una ca asta? Tocmai protecția din partea părinților o mustră pe rozalie, gândind într-un câtva la cugetările neleguite ale acestora. Aceștia n-au vrut să-i ofere niciun ban, era cât pe ce să scape averea în puterea verișorilor ei. Asta a fost decurgerea în familia Haruno, dreptatea și cuviința celor răpuși de vreme și de sabie...

Sakura își dăduse seama că, în spatele omorului, a fost cineva care știa de toate acestea. Și, totuși, cum avea să afle cine îi? Cum avea să reacționeze la situație?

S-ar fi simțit protejată?...

S-ar fi simțit rău pentru toate cele întâmplate?...

Ce avea să se întâmple în capul și în sufletul fetei?... Nici dânsa nu era sigură, dar nici că ar fi vrut să aibă habar. Astfel, își pusese în cap: asta este, așa a fost să fie! De ce ar fi interesat-o pe dânsa afacerile familiei, atâta timp cât nu mai existau? Însă, cu toate acestea, fata reveni cu simțiriile, cu regretele, cu un fel de ură insidioasă, ce se înclina spre dor într-un câtva. Nu știa ce simte, dar se simțea rău pentru cele petrecute. De altfel, fetei nu-i trebuiau acești bani, nu avea ce face cu ei, iar moartea parințiilor o deranja mai tare decât greșelile lor. Îi iertase, deși nu simțea nevoia să o facă, deoarece nu s-ar fi supărat pe ei. Ea nu dorea bani, dorea acele suflete înapoi, să-i fie cineva alături, să o susțină prin iubire mută, să o admire din depărtare, așa cum făcea mama ei răposată. Ar fi vrut să fie cineva, oricare, nu conta ce relație ar fi împărtășit cu persoana resprectivă, dar ar fi vrut să fie doar cineva. Și, totuși, nu mai era nimeni...

Astfel, a privit prin fereastră, cu ochii pieziși, spre nicăieri, cu gândurile pierdute într-un mănunchi de introspecții, nu în deosebi importante, dar care o linișteau într-un câtva. Pe chipul său palid se răsturnau umbre în contrast puternic, pline de o insidiositate tenebră. Astfel, figura fetei căpăta o fizionomie parvenită, parcă ireală, plină de o tristețe asurzitoare, deznădăjduitoare atunci când fulgerul se descătușa din universul instabil al consmosului.

Însă, toate aceste detalii se difuzau odată cu timpul ce se scurgea continuu, fără reper, prin ticăitura ceasului, singuratic pe holul de la intrare. Liniștea din casă nu se putu sparge, iar tropotele de ploaie se risipeau într-o sonoritate candidă de armonie picurată în vreme tomnatică.

Prin ferestre, apoi prin încăperea puternic înecată în obscuritate de dimineață timidă, abia în renaștere, se unduia lumina acvatico-narcotică, ca printr-un vis de lumini calde și dulci. Nuanțele calme, pline de tristețe și de senzații profund cuprinse de pierdere interioară, tocmai aceste lucruri o regăsiseră pe fată, așteptând încă cu privirea ațintită în sticla translucidă a ferestrei, parcă murdărită de atmosferă.

Așa a stat o perioadă, până când toate acele jocuri de lumini abstracte se ridicau în mahmură prielnică, originară gândirii suspinătoare a tinerei. Ochii ei stăteau încă nemișcați, apoi, ca printr-o revenire dârză, și-i îndreptă de grabă, parcă imediat, spre miezul casei. Privea șovăitor prin pragul ușii, observând o bucată din camera de dincolo. Simțise cum sângele îi sugrumă urechile, ce erau predominate de căldură primitivă, de frică animalică. Apoi, ușor simți cum pulsul creștea, mai ușor decât alte dăți, dar care luă putere de îndată ce se auzi cea de-a doua bubuitură.

Din nou tablourile se răsturnau la etaj, însă fata apucă ca în această dată să fie părtașă, să vadă cu proprii ochi cum se dărâmă ramele, și pozele înăuntrul lor. Și așa se zguduiră o vreme, parcă odată cu toată casa, zdruncinând și suflul trăgănat al rozaliei. Viața ei luă amploare, simți cum memoria i se răsfiră prin fața ochilor, fizic. Însăși sufletul i se rupea în piept, fizic...

Tristețea fu gonită, iar fata, în groaza momentului, ieșise din casă. Desculță, în cămașa ei albă de noapte, cu părul crescut până la mijlocul spatelui, toate fluturând în bătăile vântului, fata a fugit cât a ținut-o trupul. A fugit cine știe unde... Ajungând, într-un final, printre străduțele ce abia încetaseră să mai fie luminate de felinarele obositoare, tânăra se opri.

Privi zdruncinată spre băncuță... Privi fără a-și crede ochilor. Viziunea i se încețoșă, iar ochii îi deveniră nisipoși, umezi. Apoi, ca printr-un gest mărunt, lacrimile se revărsau necontenite pe figura acesteia. Nimic mai mult...

Cum nimic?...

Nu mai avea nimic de făcut, deoarece în fața ochilor săi, pe băncuța neleguitoare de amintiri, sta cu coatele rezemate... Era chiar el, umbra nopții ce nu-i dădea pace tinerei fete. Tocmai acel coșmar, ce o împresura într-o lume neliniștită și ostilă. Toate se răpuneau asupra Sakurei numai din cauza acestuia, iar, astfel, viața ei deveni o simplă înfăptuire a neliniștii, a dezechilibrului rațional, a pierderii de sine, a simplului fapt de nerecunoaștere. Adică?...

Sakura nu se mai recunoștea?...

Da, într-o anumită măsură... Deoarece acea umbră îi măsura zilele parcă cu o linguriță ruginită, înăsprind textura, și înăcrind gustul acestora. Viața Sakurei se umbrea încet, se lăsa învăluită în divergențe ostile. Nimic nu o mai putea ajuta, iar, în acel moment... se întâlnise cu umbra ce îi omorâse părinții, cea care i-a oferit avere și care, pe de altă parte, i-a omorât familia. Ce avea să facă?...