Iubire ucigatoare

Capitolul 2 - Strigatul de ajutor

Nuuuuuuuuuuuuu! Se auzi din nou si din nou vocea disperata a micutei Catrina. Era asa de trista, asa de nervoasa, dar ea nu putea face nimic, absolut nimic, doar cineva, poate...poate chiar acest baiat...NU nu putea sa spere.Ca toti ceilalti o va vinde iarasi, numai pentru bani, numai pentru distractie. Dar...avea ceva special...ochii...vocea...parca se indragos...din nou...Dar nu! nu pot nici macar sa rostesc acel cuvant care a facut-o sa piara, a facut-o sa fie o batjocora.Dureros.In ochii ei inca lumina speranta ca cineva o va salva, o va iubi...din nou.

Acest baiat avea ceva misterios in el, ceva palpitant, care te atragea inspre el, ca intunericul unei pesteri parasite in care se aude cursul micului parau.Ochii ii luceau in lumina soarelui ca doua cristale, iar cand se intunecau, se faceau de un rosu aprins care putea lumina ca o mica flacara a fericirii in intunericul nesfarsit al suferintei, iar sclipitul lor semana cu reflectarea soarelui in lama ascutita a cutitului.Parul lui...avea o noanta de maro, cu suvinte carunte pe ici-colo,iar trupul, trupul era foarte facut, cu muschi, parca gata sa protejeze acea mica fiinta umana care zacea pe acel pat mic, uitat de lume, in care toti o chinuiau, in care toti se distrau cu ea...pana la urma de la o simpla...iubire.

Simt parca ceva, parca lumina soarelui m-a auzit, parca vrea sa ma ia sus, insa,nu cred ca cineva ar avea mila de o fiinta ca mine, poate am fost uitata de lume, n-am insemnat nimic pentru nimeni, pentru nimeni!

Si poate doar el, doar el ma poate cunoaste si sa-mi dea drumul, sa ma elibereze. Vreau sa ma duc acasa, vreu sa fac lumea sa-si aminteasca de mine, de ce am insemnat eu pentru toti. Poate ei nu ma cauta, insa eu vreau cu disperare sa-i caut pe ei.

Vreau sa vad iarasi chipul enervant alor mei-alor mei, prima data cand imi vin aceste doaua cuvinte in minte, prima data cand inteleg cu adevarat intelesul lor-sa vad iarasi picii care se joaca in pauza lovindu-ma, vreau sa-mi vad prietenii, vreau sa ma bucur si sa sufar, sa rad si sa plang, vreau sa fiu...LIBERA.

Si...pana la urma ma intreb de ce fac acest lucru oamenii astea...bestiile astea...dar niciodata nu voi avea raspuns la aceasta intrebare, mi-o voi pune din nou si din nou, suferind din ce in ce mai mult, mai tare, neavand cale de iesire, neavand dreptul de a alege, neavand scapare; singura inchisa-n mine, doar torturata fara-n cetare, dar inca nu mi-am pierdut speranta. Acolo in inima mea ceva imi spune ca este in regula, ca o sa fie bine, dar nu pot sa cred asemenea simtiri, dar eu sper...

Iar atunci in capul fetei incepura sa se deruleze imagini si amintiri, dar gandul ei se opri la una, o amintire ce a facut-o sa simta ca este iubita, ca parintii ei chiar tin la ea cu adevarat, mai ales mama ei. Mama...n-am crezut niciodata ca-i voi spune asa. N-m avut timp pana acum sa-mi dac seama cat de importanti sunt ei de fapt pentru mine...fiindca m-am invinovatit singura de prostia celor care m-au abandonat...Acum ma gandesc doar la cuvintele mamei mele: ,,Catrina, aminteste-ti doar de cate ori te-am ajutat cand aveai nevoie si de cate ori o voi face de acum incolo, nu-ti inteleg atitudinea rebela pe care o ai, dar eu...si a inceput sa planga si eu nu intelegeam de ce..,dar eu te voi iubi mereu, si cu orice pret as plati, voi reusi sa gasesc acea parte din fetita mea care sa incerce sa ma accepte ca fiind mama ei, voi incerca sa-ti deschid sufletul si sa vad acea bucatica care sa inteleaga cat de multe sacrificii facem noi pentru a-ti fie bine, si poate intelegand toate astea vei putea sa ne iubesti...,, Si cand te gandesti ca acele cuvinte au fost spuse in timpul certei noastre zilnice...avea o problema cu mine...dar acum inteleg de ce avea aceasta problema...sa ma protejeze...sa nu ajung unde am ajuns...

Din spatele usii se auzira niste discutii aprinse. Catri, curiosa, s-a dus sa asculte, dar imediat pe a pasit pe podeaua veche, usa s-a deschis, iar in incapere aparu acel baiat...

Oare ce vrea de la mine? Nuu...din nou chinuita si torturata, tipang dupa ajutor.

-Uite in ce hal arati, esti lovita, zgariata, plina de sange... Imbraca-te mergem!

Parca visand cu ochii deschisi, ii da baiatului o privire imbujorata, si sub palpaitul lustrei isi strange uitatele haine...si parca gandindu-se la ce va urma, inima ii scanteiase, iar focul provocat i-a aprins din nou sentimente de mult pierdute...