Fum în miez de noapte

Durere vindecătoare

Dragi cititori acesta este primul capitol şi aş aprecia enorm dacă la sfărşitul lecturii ați putea să îmi spuneți părerea voastră cea mai sinceră.

Suspinele silențioase umpleau camera scufundată în întunericul gros.Aerul devenise o povară.Se întreba cum ar fi dacă respirațiile sale sacadate nu ar mai întrerupe tăcerea sigurătății.Cum ar fi dacă oxigenul nu ar mai fi consumat de ea?Multă lume avea nevoie de el.Cum putea fi ea atât de egoistă încât să consume ceva ce nu ar fi trebuit să îi fi fost dat de la bun început.

Strânse mai puternic lama cuțitului în palmă,simțind cum pielea sidefie,pe care o urăşte atât de mult,se crestează,lăsând să curgă libere firişoare de sânge.În întunericul camerei,putea să jure că prin vene,direct pe covor,curgea un soi de smoală infectă.Până la urmă cum ar putea ca o hidoşenie ca ea să aibă sânge?Aşa ceva era împotriva legilor universului.Monştrii doar se hrăneau cu sânge,nu dețineau.Ceva urât,precum ea,nu ar merita nici măcar o picătură de sânge,nici măcar o fărâmă de milă.Strâmbă dezgustată din buze.Trecuse de mult pragul în care oamenii o priveau cu milă.Acum,dacă cineva măcar se sinchisea să o privească,uitătura lor era plină de dezgust şi înota într-o infinită dezamăgire.Încerca să îşi explice că nu era tocmai un monstru.Că,la vremea aceea durerea era mare,iar acțiunea sa,aceea de a-şi umple corpul de cerneală,nu fusese atât de greşită.Vroia să păstreze amintirile aproape,iar cum mintea omenească tinde să se uzeze,a decis să şi le graveze în piele.La început nu fusese atât de rău.Oamenii ştiau prin ce iad a trecut atunci când şi-a pierdut familia,şi aveau privirile înmuiate de milă.Dar anii au trecut,iar după cum ziceam,mintea oamenilor s-a uzat,lăsănd de judecat doar pielea gravată,nu şi sufletul găurit.De altfel se aşteptase la asta.Se pregătise mental.Anii de singurătate i-au fost un bun profesor.Ştia unde şi de ce avea să moară - într-un accident de maşină,în acelaşi loc în care şi sufletele familiei ei au fost pierdute.Planul era făcut,însă întotdeauna viața îşi bate joc de tine;când ai crezut că avea de gând să te scoată din joc - iar tu erai pregătit - ,doar îți zâmbeşte superior şi te lasă să te chinui,înecându-te într-un ocean de suferință.Oceanul ei de suferință a fost un frumos brunet cu multe piercinguri.A ajuns să iubească acest ocean amar al durerii plăcute.Ba chiar,începuse să înoate de plăcere în el.Însă plăcerea are limita ei.Fericirea de asemenea.Băiatul brunet a plecat.A fost smuls cu brutalitate din inima ei,lăsănd-o să săngereze.Şi din păcate,băiatul fusese ultimul ei pansament,ultima ei speranță,ultima pentru care mai merita să respire.Culorile vieții au dispărut odată cu el.Aşa că întrebarea ei era simplă.De ce ar mai trăi într-o lume din care el nu face parte?

Închise ochii,strângând puternic pleoapele.Apucă mai bine lama,îndreptând-o spre gât,apăsând-o pe linia pulsului,acolo unde numele lui era tatuat,acolo unde el lăsa zilnic mii de săruturi.Corpul începu să îi tremure violent la amintirea căldurii corpului său,al parfumului.Plămânii se înecau în lacrimi de dor şi suferință.Apăsă şi mai tare lama cuțitului.Era atăt de rece şi de ascuțită.Sfârşitul perfect.

Înainte de a cresta pielea,uşa camerei zbură din balamale,iar camera fu înghițită de lumină.Deodată lama îi fusese luată din mână,iar un corp cald şi familiar o trase spre el,prinzând-o ca într-o menghină.Putea să îi simtă lacrimile.Erau atât de calde şi de binevenite.Mirosul lui îi umplu nările,iar inima începea să se regenereze,precum o stea de mare.Mii de cuvinte răguşite,spuse prin perdeaua de lacrimi,îi erau adresate.Regrete.Îi părea rău că a părăsito,şi repeta ca o matra,că nu  va mai face niciodată asta,chiar dacă ea i-o va cere.Era lumea lui.Acum şi ea plângea de uşurare.Fața îi era lipită de gâtul băiatului,în dreptul liniei pulsului,acolo unde întins elegant,cu cerneală neagră,se afla numele ei.

Se lipi şi mai mult de corpul cald.Dacă nu erai atent,în obscuritatea camerei,în loc de două corpuri,vedeai doar unul.Un singur întreg,aşa cum de altfel şi trebuia să fie.

Ok dragilor ce părere aveți despre noua mea carte cu poveşti?Sper din tot sufletul că vă place şi vă aştept părerile.Poveştile vor fi diferite bineînțeles iar unele vor fi mai lungi decât altele,dar sper că sunteți la fel de entuziasmați ca şi mine de această nouă carte.