Prolog

307 28 6
                                    

Lucifer stătea în jilțu-i maiestuos, confortabil, tapițat cu o catifea violet închis, citind o anumită parte din Codex Gigas: cea destinată exorcizării. Se amuzase teribil când deschisese imensa carte la pagina 290 și văzuse un portret al unei creaturi micuțe și strâmbe din toate punctele de vedere.

„Diavolul" caricaturizat în lucrarea medievală era înfățișat singur, cu brațe ridicate terminate cu niște unghii lungi și cu o pereche de coarne cât de cât decente. Avea o postură amenințătoare, deși, după figura fioroasă înspre ridicol, nu ar spune asta. Picioarele îi erau îndoite de la genunchi, „diavolul" luând poziția statului pe closet, cu o blană de hermină care să-i acopere zona pubiană.

Lucifer crezuse până acum că hermina era purtată doar de cei nobili, dar dacă ființa aceea avea doar o bucată minusculă, atunci nu-și dădea seama cum l-ar putea reprezenta drept Lord al Întunericului. Cică imaginea aceea controversată a dat numele cărții de „Biblia Diavolului". Pentru el nu era nimic mai mult decât o sursă nesecată de absurditate.

— Dacă aș arăta așa cum m-ați portretizat voi, atunci cine naiba ar mai încheia târguri cu mine? întrebă el, uitându-se în gol cu un zâmbet ambiguu pe chip.

Sala Tronului era cea mai mare din castel și cea mai frumoasă din câte văzuse vreodată Iadul. Ar putea intra toate sufletele în el, dar lui Lucifer nu-i plăcuse niciodată aglomerația. În castel nu locuiau decât el și cei Șase Prinți ai Iadului. Cândva fuseseră șapte, dar de când Astaroth alesese lumea muritorilor, Lucifer avea o cameră goală.

Podeaua prezenta un mozaic în mărime naturală a Paradisului, de unde fusese alungat Lucifer, doar că în mijlocul sălii, acolo unde ar fi trebuit să fie silueta luminată a lui Dumnezeu, locul era acoperit de o zonă neagră – piese de obsidian încrustat cu vinișoare roșii.

Ferestrele erau în stil gotic, dintre care unele erau vitralii reprezentând mai multe scene din viața lui cu eoni în urmă. Le schimba de fiecare dată arhitectura pentru a fi în pas cu moda, dar de când cu stilul gotic nu mai dorea nimic excentric. Își propusese să-și limiteze cumva egotismul, așa că unele ferestre erau simple, luminate de focurile care străbat râurile Iadului, scutindu-l astfel de a trage cabluri pentru curentul electric. Nu suporta tehnologia modernă oricum ar fi.

Pe de altă parte, cartea reprezentase un adevărat deliciu și o terminase chiar când durerile de omoplați începură să-și facă simțită prezența. Omoplații constituiau zona cea mai sensibilă a corpului său, cea care îi putea aduce daune majore. Desigur, nu dezvăluise asta nimănui, așadar nu credea că avea de ce să-și facă griji.

Se ridică de pe scaun și făcu un tur al sălii imense, admirând îngândurat priveliștea de la ferestre. Când reveni în punctul inițial, durerea devenise deja de zece ori mai puterică, arzătoare. Se simțea de parcă aripile îi erau smulse din nou de Atotputernic.

Căzu în genunchi în fața jilțului, iar respirația îi devenea din ce în ce mai sacadată. Inima i-o luă la galop, făcându-l să se simtă ca într-un carusel; imaginile se lungiră și se îngustară, dându-i impresia la un moment dat că Iadul se învârtea cu viteza luminii la pătrat. Nu se putu abține să nu scoată un urlet de durere. Concomitent, un miros de carne arsă îi inundă nările, însoțit de o peliculă subțire de abur. Încercă să-și concentreze ochii pe palma stângă, dar imaginea îi alergă prin fața ochilor. Nu avu de ales decât să aștepte până ce durerea extinsă acum în tot corpul se estompă.

Își trase coatele de pe jilț și se așeză culcat pe trepte. Țiuitul din urechi persista pentru ceea ce păru a fi o eternitate, iar stomacul i se întorcea pe dos din cauza vitezei cu care totul se învârtea, toate acestea împiedicându-l să raționeze.

După o perioadă de timp, simți o înțepătură atroce în dreptul inimii, iar durerile și țiuiturile încetară. Fu luat prin surpindere de bruschețea cu care dispăru supliciul, dar nu putea spune că nu era ușurat. Ridicându-se de pe treptele care duceau spre jilț, Lucifer se așeză din nou pe locu-i consacrat.

Nu stătu pe gânduri și își ridică palma stângă în dreptul ochilor pentru o analiză atentă. În mijlocul palmei avea tatuată, cu ajutorul magiei negre, o pentagramă întoarsă unde erau scrise numele tuturor persoanelor cu care încheiase un contract vreodată. Cele trei nume macate în colțuri desemnau Pactele valabile în prezent, restul numelor mai vechi fiind trecute în interior. În cel de-al doilea colț, începând de sus, numele fusese șters de o arsură înnegrită. Acum înțelegea perfect ce se întâmplase.

Închise ochii și își mișcă capul pe umeri ca să-și destindă mușchii gâtului. Pocnituri foarte audibile umplură liniștea apăsătoare, pe când flăcările din afara castelului deveneau din ce în ce mai puternice – un semn al furiei crescânde a lui Lucifer. Părăsi jilțul pentru a ajunge în mijlocul sălii imense, la locul unde punctul negru cu vinișoare roșii dezarmoniza restul mozaicului. În timp ce psalmodia într-o limbă guturală, corpul lui Lucifer se ridică în aer, tot mai sus, până simți că toată energia de care dispunea era gata să-i asculte ordinele.

— Furtună, haos, distrugere și răzbunare! Furtună, haos...

Repetă aceeași incantanție până ce se cutremură sala, până se stârni vântul și se formă o tornadă sub el. Forța concentrată trebuia să ajungă în lumea de deasupra și să se împartă în mai multe locuri din jurul Globului pentru a forma furtuni și uragane care să distrugă totul în cale.

Îi plăcea cum se simțea puterea. Auzi primul fulger cu care o parte din forță plecă pentru a-i împlini vrerea. Ar putea să se lăfăie în fiecare zi în forța vitală brută furată de la sufletele damnate să bântuie Iadul pentru totdeauna – sau până sufletele ar cere un recurs, dar ele nu știau că se poate –, dar nu ar suporta să stea degeaba și să nu facă mai nimic restul timpului.

Oricât de mult ar fi vrut să-și continue activitatea satisfăcătoare din mai multe privințe, se opri, iar tălpile sale atinseră din nou podeaua. Trebuia să păstreze cât mai multă forță deoarece avea multe planuri pentru cel care-l făcuse să sufere.

Va schimba, fără dar și poate, definiția supliciului.


Chemarea GheeneiOnde histórias criam vida. Descubra agora