Există momente în care vreau să distrug tot ce îmi iese în cale.
Există momente în care vreau să țip până la epuizare.
Există momente în care vreau să dispar.
Urăsc toate aceste momente și, chiar și așa, le îmbrățișez. Le las să se devină parte din mine, să îmi sfâșie inima și să o arunce spre cer. De fiecare dată mârâi înfundat și îmi afund unghiile în coapse, savurând durerea, în timp ce mă întreb:
Cum să îmi mențin umanitatea?
Cum să tac și să accept, când toată lumea se aruncă în mocirla existenței?
Răspunsurile nu vin niciodată. Le aștept, mușcând din pernă și încercând să îndur nedreptatea. Le aștept, ascultând urletele vântului și încercând să mă consolez cu suferința lui. Mi-aș dori să explodez, însă nu îmi pot permite. Nu pot lăsa cuțitele pe care le-am adunat pe spate să rănească pe altcineva.
CITEȘTI
Castele de nisip
Short StorySufletele trăiesc, iubesc și au nevoie de putere. Gândurile lor se adună, se fac ghem și se așază undeva în interiorul nostru, așteptând să le ardem. Alegem să le ignorăm, să le dăm uitării, să ne ascundem în spatele rațiunii. Eu am luat cenușa, am...
