Privesc în oglinda crăpată și văd cum te desprinzi de mine. Sufletul îți alunecă de pe oasele-mi reci, făcându-mă să tremur. Pleoapele îmi sunt arse de lacrimi și mârâi înfundat. Privirea mi se golește cu fiecare minut. Aștept să te scurgi, să mă părăsești, lăsându-mă să îngheț în beznă.
Cu ultimele puteri, respir adânc și suspin. Tu ai fost schelet pentru carnea-mi roșie. Tu ai fost creier pentru ochii mei pierduți. Tu ai fost sânge pentru inima mea arsă. Am fost două suflete în jocul libertății. M-ai cules și m-ai păstrat în cămara destinului tău. M-ai adăpostit de ploi, doar pentru a mă ucide meschin. Ai decis, fără milă, să-mi tai aripile și să îți acoperi drumul cu pene.
Mă aștern pe podeaua disperării, vântul mângâindu-mi rămășițele măcinate. Din minte mi se preling ușor toate imaginile cu tine. Amintirile îmi inundă sicriul. Încă te privesc, cu ochi rugători și îți cer să îmi dai o ultimă răsuflare vie. Te întorci, din când în când, și mă dojenești cu privirea. Eu sunt cel care a greșit.
Carnea a înghețat când ai avut nevoie de căldură.
Ochii au orbit când ai avut nevoie de lumină. Inima s-a oprit când ai avut nevoie de viață.
Eu sunt și voi rămâne cel vinovat. Nu am știut să apreciez soarele și am pierit sub raze de lună. Acum, în ultimele ceasuri, îți șoptesc mut. Infinitul cerului mă înghite treptat, dar dorința pământească a prins rădăcini.
Ai găsit un trup arzând, dar nu ai auzit mușchii ce se zbăteau sub pojghița de gheață. Ai reușit să zărești stelele, dar nu ai numărat câte scântei am înghițit, încercând să-ți aduc răsăritul. Ai făcut viața să înflorească, dar nu ai simțit mâinile care strângeau disperate inima moartă.
YOU ARE READING
Castele de nisip
Short StorySufletele trăiesc, iubesc și au nevoie de putere. Gândurile lor se adună, se fac ghem și se așază undeva în interiorul nostru, așteptând să le ardem. Alegem să le ignorăm, să le dăm uitării, să ne ascundem în spatele rațiunii. Eu am luat cenușa, am...
