Cand moartea ne desparte

Cmnd - Capitolul V

Katerine povesteste:

" Am ajuns in fata casei lui Derek, si am intrat direct, pentru ca mi-a spus ca usa e mereu deschisa.
-Derek! Am ajuns! strig cand inchid usa in urma mea, chiar daca este foarte probabil ca el sa nu ma fi auzit din cauza muzicii date la maxim, care se auzea de la etaj. Asa ca ma indrept spre camera din care provenea muzica, si cand deschid usa, il gasesc pe Derek cu un prosop ce il avea infasurat in jurul taliei, lasand sa se vada un abdomen lucrat, si un V perfect pana la marginea prosopului. Intr-un final acesta imi obsrrva prezenta si se opreste din dansat si opreste muzica.
-Nu trebuia sa vezi asta! Scuze, Kate! spune si isi ia niste haine din dulap si se duce in baie sa le imbrace, iar eu incet sa chicotesc ca un mic copil ce tacmai a auzit ceva rusinos spus de un om mai mare, dar in loc de asta eu l-am vazut pe el cu peria in mana dansand si cantand doar intr-un prosop. Si, Kate, cum mai esti? Te simti mai bine? ma intreaba si scoate capul pe usa baii, aopi iesind si el, in timp ce isi pune bluza pe el. -Mda... sunt mai bine! ii spun si zambesc la el, avand sigur acel zambet tamp pe fata. -Bine. Hai! ma ia de mana si iesim din camera lui, coborand scarile si apoi isind din casa, el inchizand usa cu cheia. As vrea sa il intreb unde mergem dar pare prea grabit pentru a imi raspunde, asa ca ma bazez pe el. -Derek, ce cautam pe strada cu casa lui Raymond? il intreb intr-un final cand vad casa lui in departare. Derek! tip la el cand nu se opreste, si nici nu ma baga in seama cand ii pun o intrebare, parca neauzind-o. Te-am intrebat ceva! Raspunde-mi, sau jur ca plec acasa si poti sa uiti ca exist! -Mergem sa vorbim cu prea-bunul-meu-prieten, si sa ii explicam ca nu mai are ce sa vorbeasca cu tine, atata timp cat esti singura si fara aparare. imi raspunde si pot sa vad furia ce se audna in ochii lui, parca aceasta crescand cu fiecare cuvant pe care il rosteste. Acum hai! spune si vrea iar sa ma traga dupa el, dar eu nu ma misc din loc, in schimb incerc sa il trag eu dupa mine, dar doar incerc. -Nu trebuie sa iti faci griji pentru mine. Sunt bine, dar nu avem ce vorbim cu acea persoana fara respect de sine. Hai sa plecam de aici, te rog...! spun si vreau iar sa il trag dupa mine, mainile noastre fiind in tot acest timp unite. -Scuze, Kate, dar chiar trebuie sa inteleaga ca s-a terminat! spune si lasa ochii in pamant, uitandu-se la minile noastre impletite, eu facand acelasi lucru si zambind. S-a terminat, nu? Nu mai exista nici o sansa sa te impaci cu el ,da? ma intreaba si nu stiu ce sa ii raspund, pe de-o parte sunt sigura ca s-a terminat, dar pe de-alta parte parca vreau sa ne impacam cat mai repede, daca nu ar fi fost treaba aia poate as fi si acum cu el, si poate ca nici nu as stii de existenta lui Derek. -Nu stiu... Scuze, Derek... spun si in acel moment mainile noastre se despart, ale lui inghesuindu-se in micutul buzunar al blugiilor. -Hai sa mergem. glasul lui capata dintr-o data un ton trist, glasul ce mai devreme era fericit, nervos, si, poate putin, iritat acum a devenit trist, dezamagit poate. Dar nu imi pot misca memblrele inferioare, pur si simplu stau pe loc si il analizez mergand, fara sa se uite daca il urmez... Asa ca nu o fac; cand reusesc sa imi misc membrele acestea nu vor sa asculte de creier si o iau in directia opusa lui, si nu doar ca merg in directia opusa alerg. Kate! strigatul lui din departare ma aduce la realitate si observ ca m-am departat destul de mult de el. Dar nu ma intorc sa il urmez, o iau tot inainte dar la un anumit moment cad, iar atunci il aud pe Derek strigand, ingrijorat, dupa mine si ii aud pasii apasati si grabiti venind spre mine pentru a vedea daca sunt bine. Dar pana sa ajunga la mine ma ridic si continui sa alerg fara un punct de sosire stabilit, dar cum atunci cand am cazut mi-ai julit destul de rau genunchiul, pierd din viteza, iar el are timp sa ma ajunga din urma si sa ma prinda de antebrat intoarcandu-ma cu fata la el si tragandu-ma intr-o imbratisare stransa.

Acum stiu sigur. Nu mai am nevoie sa ma impac cu Raymond, am tot ce am nevoie chiar in fata mea, acum imi mai trebuie doar curajul sa ii apun asta.
-Nu, Derek... Eu si Raymond nu mai avem nici o sansa de impacare vr-o data. si acela a fost cel mai grandios moment pe care l-am trait; sa il vad zambind asa... zambind cu adevarat, doar ca i-am zis eu asta... este genial cum te poate face asta sa te simti, chiar daca el nu cred ca a observat, ca eu ii vad zambetul intiparit pe fata lui perfecta.
-Hai sa mergem sa punem un plasture pe buba aia pana nu se infecteaza. spune si ne intoarcem in directia din care am venit. Mergem pe strada, cu mainiile impletite, la el acasa, sub priviriile curioase ale trecatoriile, care nu stiu ce vad asa interesant daca mergem pe strada..."

Hei, Derek. Ce faci? Esti bine, nu? Te trateaza frumos acolo, ca daca nu o fac o sa vin eu si o sa ma asigur ca te trateaza bine, iubitule. Imi e tare dor de tine... dar nu mai am ce face acum, nu? Greseala e deja facuta... Si tu ai platit consecintele in locul meu.

Te iubesc mult de tot si imi e dor de tine, iubitule, si as vrea sa te poti intoarce acasa si sa uitam tot ce s-a intamplat, pui.