Domnişoara Moore Vol. II |FINALIZATĂ|

Capitolul 22

*Perspectiva lui Nick*

   Stau in canapeaua celor doi "J" de ceva timp.  Stau si privesc in gol pierdut in timp ce mintea imi joaca feste facand ca imaginea micutei fugare sa-mi apara din cand in cand in fata ochilor, iar eu ca un fraier tresar la aparitia ei. De ce a plecat?... asta ma tot intreb de cand am citit mesajul de "ramas bun".

-Hai o data Nick, o sa-mi tocesti canapeaua, maraie Jane la mine si ma impinge cu degetele usor.

-Lasa-l in soarta lui, nu vezi ca sufera? mormaie si Josh prin spatele meu.

-Poate sa sufere, dar nu pe canapeaua mea,  spune tipa, iar eu ii arunc o privire urata si ma dau jos de pe canapea punandu-ma langa ea in stil turcesc.Fantastic, murmura ea si ma apuca de bratul drept.

-Of Doamne... esti culmea Jane, zice baiatul si se apropie de noi, apoi imi intinde mana. Hai sus amice...

-Ca si repede o sa se ridice, spune fata nervoasa si numai de-al naibi ii apuc mana cu putere dar cand vreau sa ma ridic, ma las la loc. Vezi?!

-Taci si du-te de fa niste cafea, i-o taie Josh, iar aceasta bombane ceva in barba care mai mult ca sigur sunt niste injuraturi, apoi face o pirueta ca de balerina si pleaca spre bucatarie si acesta se aseaza langa mine.

-Mersi, spun in soapta.

-N-ai pentru ce, nu crezi ca duci asta la extrem?

-Intrebare:  Daca Jane ti-ar face asta tie in timp ce-ti poarta copilul, tu ce ai faci? il intreb pe baiatul de langa mine si il observ  cum s-a blocat. Stiu...

-Imi pare rau, habar n-am ce e in capul ei.

-Nici macar mie nu mi-a spus cand am lasat-o la aeroport, mormaie Jane prin spatele nostru, iar eu cu Josh ne intoarcem de o data spre ea.

-Tu ai luat parte la fuga ei? ma rastesc eu si ea ingheata sub privirile noastre suspicioase.

-Poate, murmura fata.

-Jane... unde a plecat? o intreaba iubitul ei.

-Nu stiu? zice si ridica din umeri.

-Nu stii sau "nu stii?", o imita Josh.

-Stiti ceva, ia lasati-ma in pace, rosteste si da sa plece dar vocea lui Josh o opreste.

-Tu esti constienta ca Hope e insarcinata cu copilul lui,nu? Si ca asta sta aici de "putin timp" , adica 2 zile, plangandu-si de mila?

-Hei, sar eu si el se intoarce distrugandu-ma din priviri.

-Taci Nick daca vrei s-o scoatem la cap cumva, maraie la mine si ridic mainile in semn de predare lasandu-l  pe acesta sa-si contine discursul. Jane! tipa si ea tresare.

-Da, stiu foarte bine ce se intampla, dar i-am promis... i-am promis ca nu voi spune nimic pana cand ea nu este gata,zice apoi da din umeri lasandu-si capul intr-o parte ca si cum i-ar parea rau scuturandu-l usor.

-Gata?! spun eu.

-Da Nick, gata, chiar si asa tot te iubeste, rosteste si pleaca in treaba ei lasandu-ne pe noi cu ochii-n soare.

-Gata, soptim amandoi.

*Perspectiva lui Hope*

   Ultimele zile au fost destul de chinuitoare, atat din punct de vedere fizic din cauza greturilor, cat si din punct de vedere psihic si emotional pentru ca doare chiar daca nu pare asa. Am plecat de langa omul pe care il iubesc numai pentru ca m-am speriat ca un copil de ce s-ar putea intampla. 

        Cu toate ca prima am zis ca a fost "bine" sau "usor" am crezut ca voi sfarsi intr-un spital de nebuni incercand sa fiu tare in fata lui Nick, in fata tuturor. Poate am reusit sau nu... am incercat din rasputeri sa nu cad la pamant chiar daca pamantul meu deja era calcat in picioare in cele mai josnice moduri.

  El a fost acolo pentru mine dovedind cat de mult ma iubeste in fiecare secunda petrecuta langa el.

-Hope?! vocea ce rasuna langa urechea mea ma face sa-mi ies din ganduri si sa ma intorc spre detinatorul acesteia.

-Hm?

-Hei Moore, ma saluta Luke apoi se aseaza pe piatra de langa lac langa mine. Care-i treaba?

-Ce cauti aici? i-o tai si ma intorc la privitul apei cristaline in care razele soarelui se jucau in voie.

-Cred ca intrebarea mai buna este: ce cauti tu aici Moore,  n-ai mai dat pe aici din clasa a noua, spune zambitor.

-E un loc bun pentru meditatie, spun calma.

-Stiu... si mai stiu ca vi aici numai cand esti un dezastru, zice si ma impunge cu cotul.

-Whisperson ce cauti aici? il intreb intepata bagandu-mi mainile in buzunarele hanoracului.

-Am venit sa vad cum esti, pentru ca in partea cealalta nu-i bine deloc, zice si isi intoarce capul spre mine,iar eu imit gestul. Esti bine?ma intreaba.

-Da, sunt bine, mint eu cu nerusinare cu toate ca el stie mai bine ca mine.

-Vino aici, spune si isi ridica bratul stang facandu-mi locin bratele lui, iar eu il privesc chioras.Nu te mai uita ca la masini straine si misca, orodona el si mie imi apare un zambet in coltul gurii urmand indicatiile date.

-Crezi ca ma va ierta? ma trezesc intreband dupa cate minute de liniste si pace.

-Sincer?

-Da, ce crezi?

-Cred ca deja a facut-o cu toate ca nu te-ai intors inca la el. O va face si cu ochii inchisi de va trebui, rosteste calm.

-Poate o va face, poate nu...

-Nu o va face, a facut-o deja!

-Daca tu zici, mormai eu iar el ma trage usor de par pe spate facandu-ma sa-l privesc in ochii.

-Hope... el e in canapeaua lui Josh si Jane de 2 zile, iar eu stiu asta pentru ca in prima zi Jane a turbat si m-am chemat si nu a fost frumos ce am vazut. E praf cu alte cuvinte...

-Sunt o nemernica ce ii poarta copilul, spun cu rupere de inima.

-Nu esti nemernica, ma dojeneste el, esti doar speriata.

-Poate si asta, ma tin tare in fata acestuia cu toate ca nu sunt.

-Ce face ala mic? ma intreaba si eu imi ridic capul in nestiinta de cauza. Bebelusul blondo!

-Nu-ti forta norocul Whisperson, il atentionez eu si imi ridic degetul aratator spre el. Bebe e bine, creste.

-Nu mai faci avort? intrebarea sa ma surprinde si rasuflu greu.

-Nu stiu, dar el, zic si pun mana pe abdomen, el nu trebuie sa sufere.

-Ma bucur ideea asta, spune vioi.

-Vrei sa pui mana? il intreb pentru ca stiu ca vrea sa faca asta.

-Serios? sopteste ca un copil.

-Doar taci si pune mana, dar te avertizez, nu vei simti nimic!

-Stiu, nici la Lucy nu se simte...

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Va multumesc din tot sufletul pentru ca imi cititi carte si ca sunteti alaturi de personajele mele in timp ce acestea isi parcurg drumul...

     Multumesc pentru pentru ca sunteti alaturi de Domnisoara Moore din primul volum si pana acum!

  Va pup si va doresc lectura placuta ! :*:*<3

(Si imi cer mii de scuze  pentru toate greselile prezente in carte.)