Vândută!

XV.Promisiune

Stau pe canapeaua din camera mea și privesc în gol.Nu pot,dar chiar nu pot să nu mă urăsc pentru cea ce vreau să fac.Harold nu merită așa ceva.Sunt o nenorocită și o egoistă, dar nu știu ce ar trebui să fac:să aleg să rămân cu băiatul de care practic încep să mă îndrăgostesc și să trăiesc toată viață cu regretul că nu mi-am întâlnit niciodată adevărata mamă sau să stau cu Harold până când tatăl său îmi va găsi mama și apoi voi pleca,dar voi suferi și eu și el.
Agh! De ce nu putea Harold să fie un nesuferit îngâmfat si urât?Așa mi-ar fi fost mult mai ușor să plec...
-Alison! aud un strigăt din hol și mă ridic confuză de pe canapeaua pe care stăteam de aproape două ore și mă îndrept spre ușă deschizândo.
Îl văd în fața ușii pe Harold care ținea in mână un buchet uriaș de trandafiri roșii.
-Neata!spune el afișând cred ca cel mai frumos zâmbet pe care l-am văzut și apoi îmi înmânează buchetul de trandafiri.
La naiba,Harold!De ce îmi faci asta?Agh.
-Nu îți plac trandafirii? mă întreabă el atunci când vede că nu reacționam.
I-am luat buchetul din mână și i-am făcut semn să intre în cameră.
El s-a așezat pe canapea,iar eu m-am dus și am pus buchetul intr-o vază,apoi m-am așezat pe canapea lângă Harold.
-Harold... încep eu să spun,dar el mă întrerupe.
-Harry. Mai bine îmi zici Harry.
-Okay.Harry,eu trebuie să îți spun ceva...
El ma privea îngrijorat, nu știam de ce îi voi spune asta și probabil voi regreta mai târziu,dar asta simțeam.
-Te iubesc!
-Oh Doamne,Alison!spune el și mă îmbrățișează.-Nici nu ai idee cât am visat la asta!Te iubesc!Te iubesc mai mult ca orice!Mai mult decât viața mea,Alison!Te iubesc! a spus el in timp ce ma privea în ochi,dar fără să îmi dea drumul din îmbrățișare.
Eu plângeam.
El plângea.
Amândoi plângeam.
Mă simțeam așa de rău știind că în curând voi fi nevoită să îl părăsesc. Probabil că pare cliseic ca în mai puțin de două săptămâni am ajuns să mă îndrăgostesc de el,dar este adevărat. Când el este cu mine nu pot să îmi dezlipesc privirea de pe chipul său de înger,iar când el nu este lângă mine nu îmi pot lua gândul de la el.
Este vreo șansă să mă trezesc intr-o dimineața și tot ce s-a întâmplat până acum să fi fost un vis?
L-am îmbrățișat mai strâns atunci când o imagine mi-a apărut în minte.
El mă privea cu dispreț. Iubirea pe care el o manifesta față de mine se transformase in ură.
-Ești mulțumită? Acum te urăsc!Sper că ți-ai atins scopul!scuipă el cuvintele.
-Îmi pare rău!am reușit eu sa murmur printre șiroaiele de lacrimi care îmi inundau fața.

-Alison,ești bine? mă întreabă Harry atunci când observa că plâng mai rău decât înainte.

-Nu.
-Ce s-a întâmplat?
-Să nu ma urăști niciodată,Harry! Eu chiar te iubesc!
Am simțit cum el își presează buzele de fruntea mea și îmi mângâie spatele liniștitor.
-Nu aș putea să te urăsc!
Blestem ziua în care m-am născut!
M

-am desprins din îmbrățișare și am fugit.Alergam prin casă ca o bezmetică până ce am ajuns la ieșirea dinspre lac.Am ieșit si m-am îndrepta spre lac unde m-am oprit si am început să plâng în hohote.
După vreo cinci minute Harry a ieșit din casă si când m-a văzut a venit alergând înspre mine.
-Oh Doamne!Aici erai!Ce se întâmplă cu tine? mă întreabă el îngrijorat.
-Eu...Nu am mai simțit asta niciodată.Îmi este teamă!
-De ce?
-Îmi este teamă că se va termina!Îmi este teamă că te voi pierde!
El mi-a cuprins mâna în a sa și m-a privit în ochi dând dezaprobator din cap.
-Te voi iubi indiferent de situație și nu te voi părăsi niciodată!Iți promit!