Vândută!

l.Începutul...

Totul a început în urmă cu 2 ani.

*21 Aprilie 2007*

-Zâmbeşte! a strigat Jess în timp ce apăsa pe butonul de la aparatul de fotografiat și pentru câteva secunde privirea mi se încețoșează datorită luminii mult prea puternice provocată de bliț.

-Of, Jess!Poţi să nu mai faci atâtea poze?Împlinesc 19 ani, nu mor! îi spun eu prietenei mele cele mai bune.

-La naiba, Jackie!Credeam că ți-ai dat seama că pentru mine fiecare moment este important și trebuie să îl imortalizez.Prietena mea îmi răspunde pe un ton puțin ridicat.

-Okay, îmi pare rău!Doar că nu știu.Sunt copleșită.Timpul trece atât de repede și eu încă nu am făcut nimic cu viața mea și nici nu plănuiesc ceva prea curând.Îmi este teamă că voi da greș.Nu vreau să îi dezamăgesc pe cei care îmi sunt alături și sunt foarte stresata și...

-Jackie, cine sunt eu?

-Prietena mea cea mai bună.

-Exact!Eu sunt una dintre persoanele care țin la tine.Te iubesc și nimic din ceea ce faci nu m-ar dezamăgi, atâta timp cât tu ești fericită!Nu te mai gândi atât.

M-am uitat înspre ea.Mă privea zâmbitoare.Mereu zâmbea.Nu știu cum reușea, dar mereu era fericită.Aș fi vrut și eu să fiu ca ea, dar am fost înzestrată cu un grad mare iritabilitate și în general fericirea mea nu durează mai mult de câteva ore.Sunt drăguță câteva ore, apoi ceva se întâmplă și brusc începe să mă enerveze orice.Uneori, sub influența nervilor nejustificați, ajung să mă răstesc la oamenii care încearcă să vorbească cu mine.O prietenă mi-a spus că sunt bipolară, dar nu sunt.Am căutat pe internet ce este bipolaritatea și nu este ceea ce am.

Din nefericire acum aveam o criză.Mă simțeam groaznic că Jessica trebuie să îmi suporte toanele și încercam să găsesc scuze pentru a pleca.Pur și simplu nu mă puteam controla.Orice lucru mă enerva.

De această dată am avut o scuză adevărată.Părinții mei aveau nevoie de mine.

-Ştii cât este ceasul?Ai mei au spus că la 17 trebuie să fiu acasă deoarece au nu ştiu ce treabă cu mine.Spun eu.

Ea își scoate telefonul din buzunar, îl aprinde și îl întoarce cu ecranul înspre mine.

16:45

Am oftat nervoasă.Simțeam o presiune în tot corpul și știam că dacă nu plec imediat voi izbucni.În 15 minute trebuia să fiu acasă, casa mea fiind în la 30 de minute de parcul în care m-am întâlnit cu Jess.

M-am ridicat de pe bancă și mi-am îmbrățișat prietena, mai apoi începând să alerg spre ieșirea din parc.

Nu știu când a trecut timpul atât de repede.Parcă acum 5 minute era 14 și plecam de acasă.

La 17 și 10 am ajuns acasă.M-am descălțat și mi-am pus geaca în cuierul de lângă ușă și m-am dus în sufragerie, unde mama și tata aranjau masa.

-Ai venit!Spune mama când mă vede.Dragă, în camera ta, pe pat ai niște haine.Te rog să te îmbraci cu ele și apoi să vii la mine în cameră.Spune ea rapid.

Dau aprobator din cap şi urc la mine în cameră. Așa cum mama a spus, pe patul meu sunt niște haine. Studiez hainele și mă încrunt.Mama s-a lovit la cap? Ținuta aleasă de ea era formată dintr-o bustieră albă și o pereche de pantaloni scurți.

Cred că mama a înnebunit! Adică acum 2 luni am fost la o petrecere cu Jess.Mă îmbrăcasem cu o rochie neagră mulată. Când m-a văzut, mama a inceput să urle la mine că din casa ei nu ies îmbrăcată așa.