Capitolul 1

1K 56 22
                                    

18.12.2015 |needitat|

______

Acele ceasornicului de pe perete trec de la o secundă la alta, sunetul provocat de această acțiune fiind cel mai puternic din întreaga încăpere. Privirea mea e în vid, iar mintea mea pare că se sincronizează perfect cu ceasul, rotițele minții mele fiind în funcțiune.

-Hayden, te cheamă datoria!

Tresar ușor, surprinsă de apariția bruscă a Oliviei. Expir pe nări cantitatea de aer captivă și o privesc pe șatenă, curioasă de motivul prezenței ei la o oră atât de devreme. Însă ceva îmi spune că știu prea bine de ce se află aici.

-Bună și ție, Olivia. spun zâmbind ironic, iar ea zâmbește ștrengar.

-Oricât mi-ar plăcea să te salut înapoi, avem treburi mai importante de discutat decât să chițăim saluturi. spune într-o suflare, iar eu îmi las pixul pe biroul din lemn, privind-o cu atenție.

-O să presupun că mama te-a lăsat să intri și o să te grăbesc, pentru mintea asta strălucită trebuie să facă un proiect important. spun arătând spre tâmpla mea și ea își dă ochii peste cap.

-Bine, bine, trec direct la subiect. Am venit într-un suflet de la voluntariat, pentru că, mintea asta, face o pauză și arată spre ea, împreună cu mintea ta, trebuie să se grăbească.

-Ce vorbești? mă încrunt și ea își ridică mâinile în aer.

-Copiii, fata mea, copiii! Vine Crăciunul, te-ai prins? întreabă zâmbind și gura mea formează un 'o' micuț.

-Ah, da. șoptesc. Oh. îmi măresc ochii, iar ea aprobă.

Eu împreună cu Olivia facem voluntariat în orașul nostru, Washington. Suntem implicate în această acțiune de aproximativ 2 ani, iar acesta este al doilea Crăciun în care participăm la voluntariat. Ne petrecem mai mult timpul la un orfelinat cu lipsuri, ajutând cum putem copii de acolo, chiar dacă nu câștig nimic din punct de vedere material. Sentimentul pe care îl am atunci când sunt acolo e de neimaginat și îmi dă o stare de bine făcând acest lucru, chiar dacă nu pot fi prezentă mereu, din cauza facultății la care merg.

-Pe lângă asta, Harry ne-a chemat acum la centru. mă informează, accentuând 'acum'.

-Acum? întreb mărindu-mi ochii și las deoparte pixul, ridicându-mă alarmată. Sunt în pijamale cu personaje din desene animate, ugh! țip și ea chicotește.

-Mişcă-ţi funduleţul mai repede! strigă și mă învârt dintr-o parte în alta, neştiind ce să fac. Olivia se duce la dulapul meu, fiind deja cu nasul în hainele mele mai repede decât aș putea fi capabilă vreodată. Binecuvântez în gând reflexele ei și mă duc în baie, periindu-mi rapid dinţii.

Înșfăc repede hainele alese de Olivia, având noroc că am sutienul deja pus. Îmbrac bluza mai lungă și albă cu dugi, apoi pun pe mine în doi timpi și trei mișcări blugii negri. Îmi pun un lănțișor mai lung cu formă geometrică, apoi îmi piaptăn părul bine și îl pun într-o parte. Mă dau pe față doar cu o cremă corectoare, apoi pulverizez în punctele esențiale cu un parfum floral.

Ies din baie, iar cizmele mele negre și înalte sunt pregătite. Huh, şatena se mişcă repede. Le încalț, mulțumindu-i, apoi îmi iau geanta neagră din piele în care am telefonul și toate cele necesare.

-Mamă, plec! strig în casă, înainte să ies, iar mama îmi face cu mâna.

-La revedere, doamnă Moore! Olivia o salută pe mama și cu asta ieșim din casă.

Mașina roșie a șatenei e parcată în fața casei mele, iar noi două intrăm grăbite. Mașina scoate un sunet puternic, iar eu îmi pun centura și privesc vis a vis de mine cum vecinul meu iese din casă și are privirea asupra mea. Îi fac cu mâna, iar el își dă ochii peste cap. Niall e un tip tare dificil, niciodată nu am vorbit prea multe, aproape deloc, așa că nu mă aștept să îmi facă el cu mâna.

Being SantaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum