pure soul || luke hemmings

{ 5 } - nimic de făcut

"Uite cum facem, Luke." Am început pe un ton de falsă superioritate, apropiindu-mă tărăgănat de el, chiar şi dacă abia îl puteam vedea. "Tu mă conduci înapoi, după care începând de atunci tot ce s-a întâmplat între noi va fi dat uitării."

El îşi încrucişă mâinile la piept, apropiindu-se şi el, la rândul său, de mine.

"Nu." Declară scurt şi promt iar eu m-am încruntat la el.

"De ce 'nu'?"

"Fiindcă nu pot să dau uitării. Pun pariu că nici tu nu poţi s-o faci." Ridică scurt o sprânceană iar eu am oftat.

Băiatul ăsta ştie ce spune, dar nu ştie ce face.

Ei bine, ştie ce spune doar uneori.

"Fie. Atunci, ce ai vrea să faci în continuare?" L-am întrebat aşteptând un răspuns bun din partea lui.

"Să te sărut." Spuse, iar eu mi-am dat o palmă peste frunte.

"Poţi să fii şi tu serios măcar pentru o clipă?" M-am răstit la el.

"Dar sunt serios." Replică nonşalant iar eu am simţit cum puteam să explodez de atâţia nervi în orice clipă.

"Eu plec." Am început să mă îndepărtez din nou de lângă el, de data aceasta îndreptându-mă în altă parte.

I-am auzit paşii din urma mea, la început mai rapizi iar apoi mai înceţi atunci când era mai aproape de mine.

"Lasă-mă să te conduc." I-am auzit vocea în spatele meu, dar eu am oftat dându-mi ochii peste cap, grăbind pasul.

Şi el grăbi pasul, la rândul său, încercând să mă ajungă din urmă.

Fără un motiv anume, m-am panicat când am realizat că era deja la câţiva centimentri de mine, iar eu am fost luată prin surprindere atunci când îşi încolăci braţele în jurul pieptului meu.
Fără să am de ales, m-am oprit din mers dându-mi capul pe spate şi strângându-mi ochii.

"Parcă ai vrut să te conduc." Îmi şoptise în ureche. I-am simţit respiraţia fierbinte pe pielea gâtului meu. Aveam impresia că în orice clipă voi fi iarăşi dusă de val, aşa că m-am retras brusc din strânsoarea braţelor sale din jurul meu.

"Fie." Am spus promt, încruntându-mă la el.

El îşi scutură capul zâmbind atunci când observă cum încercam să ignor toată situaţia asta.

Îmi luă mâna într-a sa îndemnându-mă să-l urmez. Am încercat să nu mă gândesc prea mult la faptul că ne ţineam de mână, concentrată pe drum şi sperând că nu mă voi împiedica.

Luke se opri doar când am ajuns la locul în care ne întâlnirăm la început. Mi-am retras rapid mâna dintr-a sa, uitându-mă nonşalantă în jur.

"De aici ştiu drumul de una singură." Am declarat.

"Oh,nu. Te conduc eu până acasă."

"Nu, mulţumesc. Nu am nevoie." M-am încruntat la el.

"N-am spus că este o opţiune, Mia. Te conduc până acasă." Îmi spuse hotărât.

Mi-am rotit ochii.

"Păi, cum doreşti. Dacă nu ai altceva mai interesant de făcut - atunci ok." Am ridicat din umeri făcându-l să înţeleagă că nu ar face mare diferenţă daca ar veni sau nu.

El aprobă din cap, întinzând mâna şi îndemnându-mă să merg.

La început Luke merse din urma mea iar ambii eram complet tăcuţi, fără să scoatem nici măcar un cuvânt.

La jumătatea drumului Luke se apropie, mergând în acelaşi rând cu mine.

"Mia?" Întrebă încet.

"Ce?" Am întrebat plictisită, înfundându-mi mâinile în buzunarele blugilor.

"Ştii că n-o să scapi uşor de mine, nu?"
I-am aruncat o privire scurtă, observând că el continua să-şi ţină privirea aţintită spre mine, cu sprâncenele ridicate şi cu privirea întrebătoare.

Am oftat, continuând să fiu atentă la drum.

"Ce ai de gând să faci, Luke?" L-am întrebat pe un ton obosit.

"Să te obţin."

Am început să râd nervos, ca de obicei cum făceam în preajma sa.

"Crede-mă. N-o să mă obţii dacă te comporţi aşa." Vorbeam serios, dar în acelaşi timp îl tachinam.

"Aşa cum?" Mă întrebă mirat cu o urmă de confuzie în voce. Mi-am dat ochii peste cap, suspinând. Nici nu m-am deranjat să-i răspund, continuându-mi drumul mai departe.

Când am ajuns în faţa casei mele, m-am întors pe călcâie stând faţă în faţă cu el.

Am afişat un zâmbet fals, privindu-l cu ochii măriţi.

"Ce?" Întrebă deranjat.

"Poţi pleca acum. Mulţumesc că m-ai condus." Am clipit des din ochi, îndemnându-l să plece de la faţa locului.

El îşi miji ochii spre mine, apropiindu-se rapid şi sărutându-mă pe obraz.

"Mereu o să fii aşa?" L-am întrebat neimpresionată. "Aşa de ... ciudat, spontan şi enervant?" Am adaugat doar ca să nu mă mai întrebe 'aşa cum?'.

"Probabil." Ridică din umeri. "Dar poate mă voi schimba pentru tine." Îşi înfundă mâinile în buzunarele jachetei, făcându-mi cu ochiul.

"Fără vrăjeli, Hemmings. Pleacă acasă." Am pufnit pe jumătate în glumă, întorcându-mă cu spatele la el şi zâmbind fără să vreau.

"Ne vedem mâine, Mia." Strigă în spatele meu, după care i-am auzit paşii care se îndepărtau din ce în ce mai tare.

//

O să dau dedicaţii când o să am internet bcs stau pe date mobile :}

Asta înseamna sa fii un ratat.