Pasiuni întunecate

Capitolul 15

   

     Intensitatea cu care ochii săi îmi analizează lung mimica feței îmi crează un imens disconfort, iar obrajii mi se înroșesc ușor. Analizez un perete alb încercând să ignor poziția în care mă aflu și respirația sa fierbinte ce se răzbate asupra obrazului meu. Sean ajunsese să se lipească cu totul de mine, forțându-mă să gem în surdină la cea mai mică mișcare pe care corpul său o exercită asupra propriul meu trup.

—Aiurezi, șoptește după minute bune de liniște în care tot ce s-a mai auzit în salon a fost respirația mea precipitată și nervii pe care brunetul nu se încumeta să și-i ascundă.

     Pufnesc enervată și îmi răsucesc privirea revoltată spre el. Mare greșeală! Picioarele încep să-mi tremure la fel și mâinile, iar mușchii mi se relaxează în fața privirii sale pătrunzătoare. Nemernicul, mă poate juca pe degete cu o singură privire. E atât de frustrant să poată face din mine ce dorește.

—Nu aiurez Sean, rostesc cu greutate înghițind nodul ce se formase în gât.  Am obosit să fiu amenințată cu moartea de către tine. Dacă ții morțiș să mă omori, atunci te rog să o faci!

     Analizându-i expresia feței, îmi dau imediat seama că am reușit să îl enervez. Al naibii de tare pot spune. Își mușcă nervos buza inferioară și se depărtează de mine atât de brusc încât am impresia că alunecase. Rămân în aceeași poziție pe comodă fiind conștientă că nu pot coborî fără puțin ajutor. Îmi simt corpul încă slăbit, iar comoda este destul de înaltă pentru înălțimea mea de circa un metru cincizeci și opt. Prietenii mă numeau minionă la școală.

     Brunetul se întoarce cu spatele la mine trecându-și de câteva ori mâinile peste dață. Ce am spus atât de rău? Agitația sa mă agită și pe mine și mă trezesc mușcându-mi îngrijorată buza inferioară.

—Ai mai încercat să te sinucizi? Întreabă cu voce spartă, poziționat cu  spatele la mine, cu brațele în șold.

—Nu este treaba ta, i-o întorc tăios.

     Mă ia pe nepregătite cu întorsătura sa bruscă și, instinctiv îmi pun mâinile în față ca zid de apărare. Se încruntă la ele de parcă ar fi niște ciudățenii ale naturii zâmbind cu un colț al buzelor. Le cuprinde în mainile sale mari și le duce spre gură. Privesc cu gura întredeschisă cum îmi sărută apăsat fiecare mână în parte privindu-mi atent reacția.

—Nu-ți voi face nimic Rosie, nu trebuie să te temi de mine.

     Fără să vreau, ochii mi se mijesc și mă trezesc holbându-mă la el. La gestul său. La intențiile sale. Ce urmărește? Ce vrea de fapt?

—Mi-ai spus de atâtea ori că vrei să mă omori încât le-am și uitat numărul, mă smiorcăi abținându-mi cu greu lacrimile. Rușinată de propria slăbiciune, îmi plec capul, ascunzându-mi ochii de privirea sa curioasă.  Sean îmi prinde bărbia cu  două degete  și mi-o ridică cu încetinitorul. Îmi zâmbește cu un colț al buzelor și își trece degetul mare peste lacrima care alunecă pe obraz, ștergând-o.

—Nu fi prostuță, îmi prinde fața în palsalete-aș, te-aș putea face să mori de fericire oricând aș dori.

     Clipesc mărunt înghițind în sec. Oare la asta făcuse referire în tot acest timp? Nu, nu are cum. Era mult prea furios când rostise acele cuvinte. Acum parcă ar fi o cu totul altă persoană. Ceva nu e în regulă, e prea frumos să fie adevărat.

—Am petrecut clipe frumoase împreună.

     Glasul său răgușit se face auzit lângă urechea mea. Sean se apleacă asupra mea și îmi cuprinde omoplatul cu propriile buze. Coboară cu sărutări fierbinți pe gât în jos. Scap un geamăt printre buze. Nu îl pot vedea, dar pot jura că are acel rânjet mândru pe chip în acest moment.