Cap 14-O piesa de teatru

205 20 1
                                    

Revo a condus până în Washington. Suntem îmbrăcăți în negru și nu înțeleg de ce Lee poartă alb.
Am intrat pe ușa din spate asigurându-ne că nu ne-a văzut nimeni. O fată a venit în față noastră, iar eu m-am blocat crezând că misiunea noastră e compromisă. Revo m-a liniștit spunându-mi că e de-a noastră.

Mă învârt în jurul unor rochii vechi în stilul vintage, eu încă fiind îmbrăcâtă în hainele mele negre. Lee și Revo erau gata. Revo a luat întâmplător o rochie de-un roz pal și mi-a înmânat-o. Eu am strambat din nas.
-Eu nu port așa ceva! Nu port rochii, plus că urăsc culoarea roz! Am spus punându-mi mâinile în san.
-Oh! Ba o să o porți!
Am cedat în față lui și am tras rochia pe mine, lăsându-mi hainele pe un scaun. Aveam pantofii de-un siclam care pur și simplu îmi provoacă greață.
O fată mi-a pus o perucă blondă pe cap, cu părul lung și cârlionțat.
A început să mă fardeze și în jumătate de ora față mea nu mai exista. M-a machiat atât de bine încât arăt exact la fel că și personajul meu Claudia.
Revo era îmbrăcât precum Luis și Lee precum Lestat. Mi se pare ciudat deoarece Revo ar interpreta mult mai bine un personaj rău, chiar mai bine decât Lee. Eu o interpretam pe Claudia, puștoaică pe care a făcut-o Luis vampir și de care s-a îndrăgostit.
Din ce se auzea de după cortina, spectacolul a început cu mult înainte și îmi puneam singură întrebări de ce draci trebuie să interpretăm doar o sceana și de ce taman, aia în care moare Lestat?
Transpusă în povestea melodramatică, am intrat ușor în pielea personajului. Știam filmul și chiar îmi plăcea motiv pentru care m-am mișcat pe scenă că o adevărată actriţa, ca personajul din film.
Lee juca rolul lui Lestat oribil. Trebuie să ia lecții de actorie pentru că e praf la capitolul ăsta. Lee s-a îndreptat spre niște copii care dormeau liniștiți pe o băncuță. Și-a înfipt colții artificiali prefăcându-se otrăvit. S-a prăbușit la pământ murdărind scena de sângele fals ascuns după cămașă. Am simţit două brațe care m-am tras din lacul de sânge. Ar fi trebuit să par impresionată având în vedere că era Revo, dar tor ce am făcut a fost să-mi dau ochii peste cap într-un mod foarte subtil.
Cortina a fost trasă, iar eu am început să rad în hohote urmată de Revo care și el s-a prins de ce râdeam. Lee se zbate că un peste pe uscat într-o baltă de sânge. Cum să nu te apuce râsul?
-Lee, nu vrei să fii animelul meu de companie? Ai arată genial într-un acvariu!
Pe față lui a apărut un zâmbet pervers și m-a luat în brațe. Petele de sânge mi-au pătat rochia și eu am început să zâmbesc.
Mi-am făcut un duș rapid și am revenit la hainele mele negre de care mi-a fost extrem de dor și m-am simţit mult mai ușoară când am dat kilogramele de font de ten și fard de pe față.
Eram gata de plecare și încă nu înțeleg de ce am fost pe o scenă fâțâindu-mă în față unor oameni, dacă nu am omorât pe cineva, nu am luat ostatici și nu am recuperat nimic.
Am primit un mesaj de la un număr pe care nu îl cunoşteam și am o  vagă impresie că e de la Jupân deoarece am primit o invitație la petrecerea care se ține chiar lângă teatrul unde eram acum. De unde știa idiotul asta numărul meu?
-Revo?! Vocea mea era spartă și i-a făcut pe băieţi să se întoarcă cu fața spre mine. Revo se uită confuz la mine, iar eu i-am făcut semn cu privire la telefon. Mi-a luat telefonul și se benocla la micuţul ecran.
-Nu te duci nicăieri! Vocea gravă a lui Revo m-a făcut să tresar.
-Dar...
-Niciun dar! Nu te duci! Mai mult ca sigur e o capcană!
-Am să am grijă! Lasă-mă să mă duc!
Revo se uită dubios la mine în timp ce eu facem o față de cățeluș plouat, milogindu-mă să mă lase. A cedat lăsându-se impresionat de față mea, iar eu am început să zâmbesc simțindu-mă mândră. Știu că e o capcană. Și da, poate pare ciudat că mă rog de oamenii mei să mă lase să intru singură în acea capcană. Dar mă gândesc că poate am ceva de aflat sau de obținut dacă mă duc.
-Of bine!
-Yeey!
-Dar...nu te duci singură!
-Huh?!
-Nu te duci singură la acea petrecere!
-Nu sunt un copil Revo!
-Ori venim cu tine, ori nu te duci deloc!
-Am să merg singură! Mă descurc!
-Tam! Nu mă provoca să te leg și să te las închisă într-o camera până mâine! Crede-mă că sunt în stare!
Am făcut schimb de priviri și m-am speriat când m-a luat pe sus și m-a așezat pe umărul lui ducându-mă spre mașină. 

-Tu chiar crezi că dacă ai venit de puțin timp ai toate drepturile să faci ce vrei?

-Bine! Veniți cu mine! Acum lasă-mă jos!
Revo zâmbea mulţumit, iar apoi împreună cu Lee ne-am îndreptat spre locul unde era petrecerea.

Vocile din capul meu [IN EDITARE]Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum