Legenda lui Orion

1.

 Artemis se privea in oglinda uriasa de bronz, nevenindu-i sa creada cum o transformase Afrodita. Era mai frumoasa, intradevar, dar parea mult mai in varsta, chiar mai stangace, cu toate acele bratari si diamante din parul pe care matusa ei il impletise intr-o coada mult mai pompoasa fata de cea pe care o avea ea de obicei. Deoarece era zeita vanatorii, nu prea purta podoabe de orice fel, dar acum era ceva special. Frumoasa zeita a iubirii se afla acum langa ea, aplecata deasupra ei, privind-o din oglinda si potrivindu-i niste cercei mult prea mai si prea grei. Afrodita ii lasa jos, apoi ii aduse langa urechea ei pe  unii mai mici, dar mult mai incarcati de aur si diamandte, de pietre colorate si modele incalcite. Se decide sa se departeze putin de ea, punandu-i mana jos cu a ei.

 -Pot sa ma uit si eu? intreaba Artemis pe un ton moale si bland.

 -Oh, desigur! Dar nu cred ca ai putea sa gasesti ceva mai bun de cat astia, spuse zeita ridicand perechea de cercei multicolori.

Artemis nu o baga in seama si lua cutia gigantica de bijuteri de pe masa. Uitandu-se atent, putea vedea o mica sclipire. Isi intinde mana si ia intre degete o pereche mica de cercei cu diamante, care se potriveau perfect cu cele din par, credea ea.

  -Ce spui de astia? 

 Cand privirea matusii ei cazu asupra cerceilor din mana ei, zambetul de pe fata perfecta ii disparu, iar in ochii ei Artemis putea citi clar tristetea. Dar  Afrodita isi reveni imediat din transa, si isi flutura mana zicand:

 -Ah, vechitura aia! Daca chiar iti plac, desi nu as vedea de ce, poti sa ii pastrezi! 

Artemis se uita atenta la perechea de diamante, iar ochii i se ingusteaza. Apoi spuse plina de siguranta:

-Sunt de la Adonis, corect? Singura podoaba pe care te-a lasat sa o porti când stăteai cu el. Sunt niste cercei facuti din stele furate, pe care ti i-a facut cadou, stiind cat de mult iti plac bijuteriile.

Zeita o fulgera cu privirea pe matusa ei, iar Artemis isi cobori privirea.

-Imi pare rau, nu am vrut sa...

Dar inainte sa isi termine propozitia, Afrodita izbucni intr-un ras isteric, neprevenit.

-Sa nu-ti ceri scuze, draga mea! Asta a fost cu mult timp in urma, nu mai conteaza acum. Adonis nu mai e aici, iar eu am revenit la bijuteriile mele, asa ca nu mai am nevoie de astia. Poti sa ii iei. Dar ai grija, totusi. Se spune ca bijuteriile pastreaza aure. Daca e adevarat, s-ar putea sa ai noroc in dragoste precum am avut si eu cu Adonis. Nu am vrea asta, nu?

Artemis a privit in jos, gandindu-se la ceva la ce s-a gandit des in ultima vreme. Era un gand ciudat, sa ii calce pe urme Atenei. Nu vroia ca Afrodita sa stie pana nu se hotara, caci ar fi inceput sa comploteze cum ea facea mereu. Si ar fi fost si foarte dejamagita, iar ei nu ii placea sa o supere.

-Nu? intreaba zeita apasat, uitandu-se fix in ochii ei si intrerupandu-i gandurile.

-Evident ca nu, raspunde Artemis relaxata. Dar imi plac cercei astia mai mult de cat toti ceilalti.

-Daca nu te pot face sa te razgandesti, in regula. Acum, haide! Stii ce temperament are Eos, nu am vrea sa intarziem la festinul ei. 

Afrodita o ia de brat cand se ridica insfarsit de pe scaun, si ii sopteste in ureche pe un ton jucaus:

-Adevarul e ca sunt curioasa. Au circulat vesti ca zeita Eos s-ar fi indragostit de un muritor. Un muritor!

-Cum? intreaba Artemis neincrezatoare.

-Da! Se mai spune ca ar organiza banchetul pentru el. Bietul baiat are o poveste interesanta in spate. Si-a pierdut vederea din cauza unui inconvenient cu regele din Chios...