Legenda lui Orion

2.

  Zumzetul vietii din Olimp era mai zgomotos acum ca niciodata. Nimfele cantau povesti despre eroi, iar zeii se intorceau razand de la festinul lui Eos. Tot ce isi dorea Artemis era sa se odihneasca dupa vanatoare. Cand ii era clar ca nu are cum sa doarma din cauza zgomotelor, se ridica si pasi cu piciorele goale pe marmura rece. Dadu voalul de matase vrajit ce ii proteja patul la o parte si se ridica in picioare. Se indrepta spre o torta de pe perete si o aprinsa, focul verzui luminand jumatate din camera, cealalalta jumatate fiind luminata de razele blanzi si racoroase ale Lunii. Totul parea facut din argintul pur al luminii nopii, iar peste tot erau piei si coarne ale fiarelor pe care le rapusese cu sagetile.

 Isi trecu mana prin parul ravasit in timp ce se indrepta spre fereastra, unde perdelele din matase zburau usor in valuri in voia brizei. Dar la jumatatea drumului se opri. La usa se auzi un ciocanit slab, iar usa se deschise, de dupa ea ivindu-se capul Afroditei.

-Oh, draga! Cat ma bucuri ca nu dormi. Trebuie sa iti spun cum s-a terminat petrecerea. Nu o sa iti vina sa crezi!

-Serios? intreaba ea sarcastica.

-Oh, doar asculta-ma!

Afrodita o trase spre scaunul de langa ea si incepu sa povesteasca cu o sclipire ciudata in ochi pe care Artemis nu o intelegea. 

-Chair dupa ce ai plecat tu, spune ea pe un ton jucaus, in timp ce Eos il felicita pe Orion...

-Orion?

-Ah, da. Muritorul. Cel care a nimerit bestia in ochi. In fine. Chiar cand il lauda, a aparut nimeni alta de cat Hera! A spus ca Eos face de rusine zeii tinand un pamantean prizonier, si a amenintat-o ca daca nu ii da drumul, va fi exilata pe pamant precum fratii ei. Trebuia sa o vezi cum arata! Era devastata. Dupa ce Hera a disparut, i-a poruncit cu ochii in lacrimi lui Orion sa plece. Ah, dar ce privire avea bietul muritor! Arata de parca s-ar fi trezit dintr-un cosmar. S-a luat arcul si sagetile si a plecat spre padurile de pe pamant fluierand un cantec. Eos le-a spus tuturor sa plece.

-Oh...

Artemis ramasese fara cuvinte. Hera a venit la festin doar ca sa il elibereze pe muritorul acela? Nu prea ii statea in fire. Dar sa o faca pe Eos sa planga, asta da.

-Si inca nu ti-am spus partea cea mai intersanta.

Ea ridica din sprancene si Afrodita continua:

-Am simtit in inima lui Orion ceva... nu sunt sigura ce, dar cred ca s-a îndrăgostit de o alta zeița. Si sti... cred ca tu l-ai impresionat destul de mult.

Artemis pufni si un hohot de ras rasuna in incapere.

-Nu fi ridicola! Sti foarte bine ca o astfel de dragoste e destinata dezastrului . Cei nemuritori... nu pot iubi oameii. Ar fi prea dureros.

Afrodita rasufla, iar in ochii ei mari sclipea tristetea. Probabil se gandea la muritorul ei, Adonis.

-Da, da, stiu... Doar ca ma entuziazmez prea tare cand simt o dragoste noua, pura, incat uit limitele...

-Nu vorbi prostii! Nu are cum sa se fi indragostit de mine, eu...

-Intrerup?

Apollo intrase in camera pur si simplu, de parca ar fi fost a lui.

-Pe unde ai fost? tipa Artemis la el.

Apollo deschide gura sa spuna ceva, dar ea continua furioasa:

-Atunci cand a aparut dragonul, se astepta de la noi sa il omoram cu sagetile noastre! Dar in schimb un muritor a tras impreuna cu mine! Probabil ca toti barfesc acum despre o alta aventura a ta cu o biata nimfa...