Din Umbră

13. Ploaia

Începutul primăverii mă găsește stând cu ochii cufundați într-o carte în biblioteca universității. A trecut o săptămână de când Dean a venit cu ideea că hrana pentru suflet la care fratele meu făcea referire că are orice răspuns poate fi o carte și tot atât timp de când a plecat într-o misiune. După amiaza aceasta am găsit în sfârșit un volum intitulat „Hrană pentru suflet" pe care acum îl lecturez.

-Mai rămâi? mă întreabă Emily când pășește în încăpere.

-Da, mai am ceva de terminat. Tu te poți duce acasă, nu-ți face griji pentru mine.

-Eu plec din nou seara asta pentru că John are nevoie să-i rezolv niște acte.

-Ok, păi atunci rămân eu la conducere!

După ce pleacă îmi reiau lectura. Deși știu că cifrele acelea ar trebui cumva aplicate asupra cărții, nu mă pot abține să nu citesc întreaga operă literară. constat la un moment dat că este o porcărie fără sens! Mai aveam o pagină și terminam când s-a luat curentul. Atunci abia îmi smulg privirea din carte. Afară este de mult întuneric, dar cerul este luminat de fulgere. Vântul bate îndoind copacii, iar ploaia începe să-și facă apariția.

Mă uit la ceasul telefonului ce indică ora 20:18, apoi se stinge rămânând fără baterie. Nemaiavând de ales, ies în furtuna de afară și încerc să merg înspre casă. Fac doar câțiva metrii și rămân blocată din cauza stropilor ce cad din cer atingându-mi pielea. Mă simt din nou ca în ziua în care fratele meu nu   s-a mai întors: ploua torențial. Resimt din nou acea teamă, la care se mai adaugă groaza de fulgere ce mă făcea în copilărie să plâng până totul se calma.

Un tunet puternic mă dezmeticește și mă aduce din nou la realitate. Hainele îmi sunt ude complet, iar pielea este rece. Încep să alerg în interiorul bibliotecii căutând adăpost în întuneric. Mă lipesc de un zid cu spatele, îmi strâng picioarele la piept și încep să plâng și să strănut incontrolabil. Panica pune stăpânire pe mine și mă face mai vulnerabilă decât de obicei.

Dean

Conduc liniștit înspre casă. Dau muzica la maxim când aud melodia mea favorită și nu mă mai concentrez la nimic altceva decât la drumul care este luminat de fulgere. Ploaia se lipește de parbriz și mă face să mă gândesc la Fleur. Oare ce face acum? Este în regulă? Având în vedere frica și oroarea ei de vreme ca aceasta... Ar trebui să o sun. Trebuie să am un pretext plauzibil... 

O sun odată: nu răspunde. De două ori. De trei ori. De patru ori. De cinci ori. O sun disperat pe Emily: dacă i s-a întâmplat ceva? 

-Am mers la ea acum trei ore în bibliotecă. A zis că nu pleacă pentru care o treabă. Citea o carte.

-Ok, mersi. Aveam nevoie de cineva care să îmi gătească cina și nu a răspuns. Probabil că doarme.

-Cu siguranță este obosită.

Închid telefonul și gonesc pe străzile orașului până la bibliotecă. De ce la bibliotecă? Pentru că sunt sigur că acolo a rămas. Nu mică îmi este mirarea când remarc că nu există nicio sursă de lumină pe străzi. La ora 20:32 parchez mașina în fața campusului. Cobor rapid și alerg prin ploaie până la ușa bibliotecii.