Prizoniera unui Conte cu sange rece.

Capitolul 1

Sofia Swan,fata unui morar care trăiesc la marginea satului,au știut din totdeauna că munca lor este un ban cinstit. Când mama fetei o părăsise la 4 ani,Mark,morarul și tatăl Sofiei,el și-a dus fata în acel loc uitat de lume. Acum că el are 50 de ani iar Sofia doar 23,bătrânul Mark își dă duhul:

-Te rog tată,nu pleca de lângă mine...te rog!

Zice cu ochii înlăcrimați Sofia.

-Am trăit destul... Zice tatăl ei printre tusesete. Tot ce..

Sofia îl întrerupse

-Ba nu ai trăit destul! Ai doar 50 de ani! Alții ca tine sunt în cea mai mare putere! Nu mă poți lăsa!

Zice fata ștergându-și lacrimile.

-Vreau să ști că după ce mor...

Fu întrerupt de o tusete puternică.

-După ce mor...du-te la castelul Contelui...

Zise Mark printre tusete puternice.

-C...conte? Ce conte?

Întrebă Sofia.

-Stephan...numele lui e Stephan...mă cunoaște...tatăl lui mă cunoaște tu...

Tușea din ce in ce mai tare.

-Tu doar,spunei asta! Te iubesc Sofia,te iubesc!

Spusese acesta după care închise ochii.

-Tată? Tată!

Începu' să plângă Sofia.

-Și...și eu te iubesc!

***

După înmormântare,Sofia se dusă în casă. Acum era singură pe lume. Mama-i plecase când avea doar 4 ani,tatăl îi murose acum. Rude nu avea... Era complet singură.

Se așeză pe margine patului și începu' să se gândească limpede.

"Stephan...Stephan..."

Adormi ea cu numele în gând.

***

Razele călduțe ale soarelui o gâdilară pe Sofia după care,se trezi.

-Tată? Tat...

Fu întreruptă de faptul că tatăl ei nu mai era.

Scoase un oftat lung după care se ridică de pa pat.

Merse la piată. Acolo toată lumea îi transimitea "condoleanțe"

Cu ultimii bani,își cumpără de mâncare.

-Sofia! Sofia!

Se auzi un strigăt din spate ei.

-Da?

Zise ea întorcându-se. Era tâmplarul. Un bun prieten al tatălui ei.

-Tatăl tăi mi-a dat scrisoarea asta pe care mi-a zis să ți-o dau după moartea lui.

Sofia ramase pe loc preț de 4 secunde după care luă plicul.

După ce ajunse acasă,puse plicul pe o măsuță.

Se dusă în mica bucătărie improvizată și își găti o supă de legume. Nu voia să se laude dar făcea o supă minunată.

După masă se așeză pe pat cu fața ațintită la tavan. Întoarse capul spre scrisoare.

"Trebuie să văd ce conține"

Cu acest gând,Sofia luă plicul și îl deschise,citindu-l.

"Draga mea fiică,Sofia.
Știu că îți este greu să accepți moarte mea...dar trebuie să mergi mai departe. Regretul meu este că te-am avut târziu... Cu toate astea,vreau să-ți mărturisesc ceva.
În tărâmul de dincolo de Valea Răsăritului se află un superb palat. Palatul acela a aparținut Marelui Conte Van Der Miux.
El a murit acum 50 de ani,după care a fost transmis fiecărui moștenitor. Până când a ajuns la Contele Keith al II-lea.
Eu și cu el ne-am întâlnit când mergeam cu bunicul la pășune cu vaca. Keith s-a pierdut iar eu l-am ajutat sã se întoarcă la conac.
De arunci,tatăl lui m-a invitat pe mine și bunicul la cină. Ne-am cunoscut și tot așa,tot așa. I-am fost chiar martor la nuntă. Avea o soție extraordinară pe nume Josephine. După,au avut împreună un fiu...Stephan!
După botezul acestuia,eu și Keith n-am mai ținut legătura...
Acum eu vreau să te duci acolo și să i te adresezi lui Stephan fiind fata mea. Dacă tatăl lui mai trăiește,sigur te va face nora lui și vei trăi în tihnă!
Cu drag,al tău tată!
Te iubesc Sofia!"

-Și eu tată,și eu!

Sofia își ștersă lacrimile și se așeză în pat gândindu-se de ce nu-i zisese tatăl ei până acum de acest Conte Keith al II-lea și fiul să Stephan.

Acum își amintise că tatăl ei își dăduse duhul cu acest nume...Stephan!

***
De data asta,Sofia se trezi înainte soarelui. Își pregăti un coș cu mâncare,își luă pelerina și rămas bun de la casa părintească.

Sofia pleca în Valea Răsăritului...

Sfârșitul Capitolului 1!
Sper că v-a plăcut!