Tightened Corsets: Digging for a Sequel (an Outlander novel)

Capitolul II: Întoarce cârma și viitorul se schimbă

Segmentul I: Secrete și chicoteli

O liniște încordantă împânzi încăperea. Cu toții eram foarte nesiguri de ceea ce urma să se întâmple. Jenny se fixă de tocul ușii, privind și frecându-și palmele. Eram într-o poziție destul de incomodă și intimă, iar situația era de-a dreptul neclară din ochii unui străin. Murtagh privea totul într-un mod pozitiv. Mă scruta rapid, după care analiză fiecare pas pe care trebuia să-l facă. Am renunțat la a-i mai privi neliniștea lui Jenny sau neîndemânarea piticului bărbos, întrucât realizam că dacă acest lucru nu era făcut, putea avea consecințe ceva mai nefaste.

Mi-am găsit poziția corespunzătoare și am lovit ușor suprafața catifelată a patului, semn pentru Murtagh. Mi-am închis ochii și l-am lăsat să-și facă treaba, însă, înainte de asta, Jenny se asigură, din nou:

- Claire, sper că înțelegi –

Mi-am arcuit palma, ridicând-o înspre ea. Nu mi-am deschis ochii sau mișcat corpul în vreun fel, însă Jenny pricepea ce, când și cum. Am simțit obiectul ascuțit ridicându-se de pe suprafața pe care zăcuse o perioadă și, imediat după, tălpile mele au avut parte de un moment de discomfort, timp în care Murtagh părea că se joacă, nu că-mi analizează situația.

- Murtagh! Am strigat ușor amuzată.

- Scuză-mă, a spus, înroșit în obraji, după care îmi sărută piciorul.

Mi-am tras membrul, după care l-am îndemnat să treacă la treabă. De data aceasta am avut parte de ceva mai multă blândețe, însă, tipic, nu a durat mult.

- Auu, au, au. Din acel moment am simțit o căldură nestăvilită ce-mi cobora precum un fulger până în talpa piciorului. MURTAGH?! Netotule!

Nu eram nervoasă, nici supărată și nici nu voiam să-l fac pe Rupert să se simtă agasat. Realizasem că probabil mă așteptam la un serviciu de calitate, iar Murtagh prea puțin avusese ocazia de a interacționa cu corpul sau finețea unei femei. Iar unealta nu era prea mult diferită de ceea ce știam deja că există.

Jenny se apropie rapid și încercă să se implice.

- Îmi pare rau. Nu ar fi trebuit să mă aștept ca totul să iasă ca și cum...

M-am oprit. Eram pe cale să răpesc o amintire din viitor, unde lucrurile erau oarecum mai simple și s-o arunc în acest secol, unde, aparent, populația e cu mult mai sensibilă.

Mi-am plecat creștetul și mi-am lăsat sângele să-și continuie cursul pe lângă unghia lăsată fără vreo formă sau finețe, deși cei doi erau învăluiți de teamă. M-am ridicat încet și mi-am fixat privirea pe Jenny, apoi pe Murtagh.

- Voi continua după ce crampele îmi vor da pace. Acum mi-ar face plăcere puțină odih-

O bătaie vioaie se auzi în ușa de la intrare. Ne-am uitat cu toții timp de câteva momente curioși unii la ceilalți, înțelegând faptul că nimeni nu aștepta ceva într-o astfel de zi. După ce se dezmetici, Murtagh lăsă deoparte instrumentul, încercă din nou să își consume regretul și părăsi camera fără a ne informa. În timp ce-am auzit ușa lovindu-se, m-am apropiat de Jenny și i-am spus:

Segmentul II: Dezfrânat

- Știi motivul pentru care...

Mă întrerupse. Își pusese ambele brațe puternice în jurul meu și mă obligă să înțeleg.

- Poate nu știu eu chiar totul, dar... dar Claire, știu că unele lucruri sunt diferite sau mai mult decât ceea ce par, eh? îmi comunică serioasă, privindu-mi ochii, apoi mă îmbrățișă.