Iubirea se pedepseste

Iti bati joc de mine?!

Hei! Uitati si noul capitol pe care vad ca l-ati asteptat cu nerabdare. Trebuia sa postez mai devreme, dar nu prea am avut timp sa mai scriu. Nu stiu daca stiti, dar am schimbat umpic mai pe la inceput. Acuma Alex lucreaza la un restaurant ca fiind chelner :) Ce sa zic  ... nu mai iesea povestea:))) Nu este un capitol prea lung, dar o sa mai recuperez eu cu urmatoarele ;))

Oricum, nu va mai plictisesc :)... Sper sa va placa si nu uitati sa lasati un comm. Merci mult! Lectura placuta! :x >:D< ^^

------------------------------------------------------------------------------

                Urcam scarile grabite. Ajung in fata usii. Trag o gura mare de aer si intru . Mama si tata stateau pe canapea, band o cafea. Parca le-am spus sa nu se atinga de nimic.

                - Mama! Tata! Ce s-a intamplat? Parca trebuia sa ajungeti peste doua luni.

                - Al doilea traseu s-a anulat, asa ca avem 2 luni de petrecut impreuna! Imi spune mama cu un zambet larg pe fata.

                - Mi-a fost atat de dor de voi! Va iubesc enorm. In sparsit vom putea creea amintiri de familie. O lacrima mi se rostogoleste pe obrazul rece. Mama se apropie cu un zambet plin de speranta si imi daruieste o imbratisare. Cat de mult mi-au lipsit asemenea clipe. Daca m-as putea naste din nou nu as mai pleca de langa voi!

                Laura sta intr-un colt si priveste cum se desfasoara lucrurile.

                - Faceti-va comozi. Le spun eu. Ma duc sa va fac un ceai.

                Tata se aseaza pe fotoliu cu trupul lui greoi. Este un om inalt, cu trasaturi bine accentuate. Pare foarte dur, dar de fapt este un om bland care are o rabdare foarte mare. Seriozitatea si punctualitatea lui sunt de neintrecut. Nu a fost prezent la toate izbanzile mele, dar stiu ca el ma iubeste cu adevarat si si-ar fi dorit sa fie acolo pentru mine. Mama este cu totul o fire diferita. Pe fata ei se poate vedea mereu un zambet. Este o fire vesela si foarte glumeata. Atunci cand eram deprimata, ea era cea care imi alina sufernta cu vorbele sale dulci.

                Pe cand pregateam ceaiul ma gandeam la toate momentele petrecute ca o familie. Nu erau multe, dar sunt sigura ca nu le voi uita niciodata. Ceaiul este gata. Ma indrept spre living si o aud pe Laura cum spune “- Aveti o fata extraordinara”. Da. Este o prietena adevarata.

                - Deci mama, cum a fost croaziera? intreb eu cu zambetul pe buze.

                -  A fost frumos. Dar pentru oaspeti. Pentru noi a fost tot timpul ceva de facut.

                Conversatia continua cu tot felul de intrebari, dupa care am iesit la o plimbare, pentru ca parintii mei sa se familiarizeze cu orasul. Dupa ce am mers cam trei strazi, tata veni cu propunerea sa mergem la un restaurant.

                - Stii vreun restaurant bun Emmillya?

                Mda asta este numele meu : Emmillya. Sper sa nu radeti. Niiodata nu mi-a placut, dar porecla este destul de buna.    

                - Pai este unu forte aproape, la numai 100 de metri, iar mancarea este excelenta!

                - Foarte bine atunci.

                De abea asteptam sa ajungem. Nu era prea mult de mers, dar eu nu sunt adepta plimbarilor sau chestii dinastea. Dar bucuria mea nu a durat prea mult pentru ca un beculet s-a aprins imi mintea mea si mi-a spus ca la restaurantul ala lucreaza Alex. Nici nu vreau sa stiti ce fata aveam. Era ceva de genu “WTF?!”. Cred ca deasta se agita asa Laura cand am venit cu propunerea.Facea niste semen cu mainile de parca dirija o orchestra. Uneori cred ca sunt prea proasta pentru familia mea.

                Nu stiu daca v-am spus, dar Laura canta la vioara, de unde si gluma cu orchestra. Cam de doi ani s-a apucat. Mi-a spus ca foarte mult a inspirat-o Alexander Rybak. Nici nu stiu cine-I ala, dar nu i-am mai zis ca dupaia iar imi zicea ca sunt maiproasta ca un dop. Da, ne tachinam mereu, dar niciodata nu intrecem masura.

                Am ajuns in fata restaurantului. Imi era asa de rusine. Noroc ca imi suna telefonul, altfel tata iar se oferea sa intru prima.

                - Duceti-va inainte, vin si eu imediat. Mama a facut o fata de parca m-ar suna un baiat. Ei si? Alo? spun eu la un moment dat.

                - Hei Ema, ce mai faci?

                - Otto?!

                - Da, uite ce e, am programat cu gasca o plibare pe la 7 diseara. Ma gandeam ca poate vrei sa vi sit u cu prietena ta.

                - De unde stii de Laura?

                - Surse sigure! Deci veniti?

                - Sigur, ne vedem!

                Inchid. Fara sa-mi dau seama trecusem strada. Ma mir ca nimeni nu a avut mila sa ma calce. Intru in restaurant. Era unul rustic, frumos amenajat, dar mie mi se parea ca prea iti adduce aminte de filmele alea cu printi si printese. Oricum, imi zaresc familia la o masa langa un colt bine luminat. Perfect! Ma apropii incet. Undeva la o masa in aproprierea mesei noastre, pe care am aflat mai tarziu ca a ales-o mama, servea Alex. Speram sa nu fie azi in tura! De ce eu??? Ma asez pe scaunul care imi era cedat. Bine macar ca era acela cu spatele la acea masa.

                Peste putin timp aud usa deschizandu-se. din instinct ma uit in spate. Cine e?! Otto?! Ma intorc repede inapoi putin rusinata de situatie.

                - Hei Ema! O nu, o nu! Cineva sa arunce cu un bolovan in capul meu va roog!!! Ne vedem diseara, da?

                - Oh, hei. Da sigur ca ne vedem.

                - Vorbim atunci.

                Imi face cu ochiul si se indeparteaza. Il urmaresc cu privirea si il vad oprindu-se in fata lui Alex si bat palma. Rad. Mai rau de atat nu se poate intampla?

                - Ia spune Ema, imi zice mama cu un zambet mai deosebit, de care dintre baieti iti place?

                - Iti bati joc de mine?!