❈ 6. Aparențele sunt înșelătoare ❈

4.3K 310 49
                                    



Deși părea mic din exterior, sau cel puțin impresia aceasta mi-a creat-o mie la prima vedere, în realitate garajul era foarte spațios în interior și nu era amenajat ca un garaj normal. Nici urmă de mașină, ceea ce mă făcu să mă întreb unde naiba își ținea Suga mașina pe care o condusese în urmă cu o seară. Nu existau cutii sau alte obiecte depozitate acolo și prăfuite, ci arăta identic cu o sală de repetiții. Exact ca cea în care eu și trupa KiriKiri ne făceam repetițiile. Peretele din dreapta era acoperit în totalitate cu o oglindă și pe jos aveau pus un fel de parchet care nu aluneca, dar care îți dădea mobilitatea necesară pentru dans.

–Aici vă faceți toate repetițiile? i-am întrebat pe cei doi, încă analizând aspectul simplu, dar foarte cool al garajului.

–Nu, îmi răspunse Hoseok chicotind și m-am răsucit imediat pe călcâie spre el să văd ce i se părea așa de amuzant. El continuă, zâmbindu-mi: Chiar dacă pare spațios, nu avem loc cu toții să repetăm serios. Aici de obicei filmăm dance practice-urile și filmulețele în care ne prostim.

–Și tot aici filmezi și tu seria de video-uri ,,J-Hope on the street".

El aprobă din cap, îndreptându-se spre mijlocul camerei și desfăcându-și larg brațele în timp ce-mi făcea semn să mă apropii. I-am urmat îndemnul, nu înainte de-a-i arunca lui Jimin o privire peste umăr. Imediat mi-am adus aminte de momentul când l-am văzut la bustul gol, în camera lui, așa că mi-am întors capul simțind cum mă înroșeam.

–Ți-a trimis Yoongi melodia? îl întrebă Hoseok pe Jimin, dându-și jos hanoracul și aruncându-l cu nonșalanță undeva într-un colț al camerei.

–În mod surprinzător da, răspunse celălalt, deja căutând în telefon. Mi-era teamă că va adormi înainte să ne-o trimită, fiindcă atunci chiar nu mai aveam nicio șansă să luăm de la el melodia până nu se trezea.

–Știți, am zis eu mușcându-mi buza și înălțând o mână în aer, sunt curioasă în legătură cu ceva, sper să nu par indiscretă. Cei doi băieți se priviră unul pe celălalt și aprobară din cap la unison. Voiam să întreb doar care este faza cu Suga și cu dormitul acesta așa de des. Adică, tocmai ce s-a trezit în urmă cu două ore, de ce a fost nevoie să se bage din nou la somn?

–Ah, dar Yoongi nu s-a trezit acum două ore. De fapt, el nici nu a dormit azi-noapte, îmi răspunse Jimin, ceea ce mă luă și mai mult prin surprindere.

–Ce vrei să spui? Părea foarte odihnit și plin de energie când mi-a deschis mie ușa astăzi la ora șapte. Era mai odihnit chiar și decât mine, care abia ce mă trezisem din somn.

Hoseok clătină din cap și-mi făcu semn să iau loc pe podea, iar înainte să mai pun vreo întrebare, ambii băieți se așezară jos. Ne pregăteam de o poveste lungă, sau ce? Am ridicat din umeri și le-am urmat exemplul, strângându-mi genunchii la piept și făcând semn că putea începe.

–Chiar dacă pare că Yoongi doarme prea mult, adevărul este că doarme des și puțin. De exemplu acum se va trezi în maxim o oră, îmi explică Hoseok, privindu-și ceasul de la mână.

–De ce naiba face asta? Nu este sănătos! am ripostat eu, realizând abia apoi că tocmai mă răstisem la oamenii care nu trebuia – altcineva trebuia luat la rost.

–Nu este sănătos, dar acesta este stilul său de viață din care nimeni nu îl poate scoate, spuse Jimin mai departe. Ideea e că el muncește foarte mult. Lucrează nonstop la cântece, compune, scrie versuri, iar atunci când îi vine o idee bună, nu contează că nu a mai dormit de 24 de ore, el se apucă și o scrie. De exemplu aseară, după ce am ajuns cu toții acasă de la restaurant, noi am mers și ne-am culcat, însă el nu. Știu asta pentru că era în jur de ora trei sau patru dimineața când am coborât până la bucătărie să beau un pahar cu apă și am văzut lumină pe sub ușa din camera lui.

Iubire pe ritmuri de RAPUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum