Iubire pe ritmuri de RAP

❈ 11. Se leagă prietenii (II) ❈

Acum, pentru prima dată în acea zi, mă simțeam rușinată că eram în pijamale. Poate că Suga nu se holba la mine, așa cum o făcuse pe furis Jimin, însă am sesizat acea privire fugitivă pe care i-a aruncat-o ținutei mele în momentul când am deschis ușa. Nici nu voiam să știu ce crezuse în acel moment. Oricum era prea târziu ca să mă duc să le schimb cu niște haine de casă, așa că mi-am acceptat ironica soartă și l-am invitat să ia loc pe canapea.

Nu se așeză din prima. Mai întâi analiză livingul, poposind cu privirea asupra tăvii cu mâncare de la room service, apoi se îndreptă spre fereastră, făcând o remarcă la adresa peisajului de care aveam parte.

– Cum îți mai e glezna? mă întrebă acesta, apropiindu-se de canapea, însă când dădu să se așeze, se ridică la loc.

În fața lui am încercat pe cât posibil să nu șchiopătez. Nu știu dacă asta ținea de orgoliu, pe cât ținea de faptul că nu voiam să-l îngrijorez. Deși, nu l-aș fi văzut pe Min Yoongi genul care să nu mai poată dormi noaptea din cauza gleznei unei străine. Rectific: era, mai degrabă, o chestie de orgoliu și nu mi-a trebuit prea multă meditație asupra personalității mele ca să-mi dau seama de asta.

–Sunt mult mai bine ca ieri, am răspuns, înălțându-mi bărbia. Dar tu?

–Glezna mea? întrebă puțin nesigur Suga.

–Nu. Tu în general.

Zâmbetul lui amuzat mă luă pe nepregătite și cred că mă înroșisem puțin, însă nici nu voiam să mă gândesc la asta. Cu cât mă concentram mai mult asupra sentimentelor mele din acel moment, cu atât fața mea se colora din ce în ce mai mult. Cel mai bine era să încerc să fiu indiferentă. Deși era al naibii de greu când venea vorba de Suga.

–Voi sta eu pe fotoliu, spuse băiatul și din doi pași fu lângă mine, prinzându-mă de braț și îndemnându-mă să trec în locul lui. Ai nevoie să ți acel picior întins dacă vrei să ți se refacă mai repede glezna.

Dacă în fața lui Jimin găseam o mie de argumente pentru a-mi susține decizia, ei bine, în fața lui Suga cuvintele mi se opreau în gât ori de câte ori voiam să-l contrazic. În primele zile când îl cunoscusem și se purtase arogant cu mine, aș fi avut tupeul să îi spun orice și să-i combat ideile oricând. Însă acum, când comportamentul lui luase o turnură plăcut de neașteptată, nu îmi permiteam să stric asta cu încăpățânarea mea.

Am ocupat locul de pe canapea, de fapt ambele locuri, fiindcă mi-am urcat și piciorul cu pricina, apoi m-am uitat la Suga până ce și el a făcut același lucru cu fotoliul. Purta o pereche de blugi, rupți – sau mai bine zis sfâșiați – după ultima modă, și un tricou alb cu logo-ul trupei lor, care am decis că îmi trebuia și mie unul. Cine știe, puteam deveni o ARMY oricând, așa că aveam nevoie să fiu pregătită. Își ținea părul aranjat într-un stil ciufulit. Ori asta, ori uitase să se pieptene înainte de a pleca de acasă.

–Să înțeleg că te pregăteai să iei micul dejun? întrebă Suga, făcându-mi semn cu capul în direcția tăvii cu mâncare. Mă rog, sau prânzul, că e ora unu.

–Niciuna, nici alta, am spus zâmbind. Acela trebuia să fie micul dejun, însă băieții mi-au făcut o surpriză în dimineața aceasta și au adus mâncare chinezească.

–Care băieți? se interesă Suga, iar expresia lui relaxată fu umbrită de o încruntătură subtilă.

Serios? Din moment ce ajunsese la un interval atât de scurt după ei, gândisem că probabil se petrecuseră pe drum. Însă se părea că habar nu avea despre ce vorbeam.