Jungkook's Hotel

41. Iti voi fi umbra

-Jungkook, zambeste-mi macar o data! il rog pe brunet, pregatind aparatul de fotografiat.

-Daca nu iti va placea, poti sterge poza, imi spune acesta, determinandu-mi rotirea ochilor.

-Taci si aseaza-te pe scari!

Ridicandu-si colturile buzelor retinut, Jungkook isi ridica privirea increzator, dezvaluind cel mai sincer zambet de al sau oferit cuiva vreodata. Simtindu-mi ochii umezi, am verificat pozele pentru a fi sigura ca au iesit perfect, zambindu-i increzatoare.

-Deci? ma intreaba frecandu-si cele doua palme una de alta, emotionat.

-E perfecta.

Remarca mea facandu-l sa rasufle usurat, si-a scarbinat ceafa, chicotul meu auzindu-se pe intreaga terasa. Amintirea sa o voi pastra vesnic in adancul sufletului meu.

-Baieti, ce planuri aveti pe viitor? ii intreb fiind toti stransi acasa la mine, o ultima zi inainte de operatie aducand cu ea multe ganduri negre.

-Vom explora lumea, pana ce ne vom gasi rostul pentru care traim, ia initiativa Jimin, zambind la remarca sa matura.

-Puteti ramane la hotel, baieti, le spune Jungkook stanjenit, stiind ca inca nu a fost iertat pentru cele comise.

-Din contra, cand ne intoarcem, vrem sa vedem hotelul ala doborat.

-Unde e Taehyung? ii intreb observandu-i absenta, starea sa ingrijorandu-ma de cateva zile.

-Tatal sau a revenit.

Ridicandu-ma inspaimantata de pe podea, nu am asteptat mai multe protestari, incepand sa alerg spre casa satenului problematic, simtind ca ceva rau avea sa se intample. Nepasandu-mi daca Jungkook a ales sa ma urmareasca, avand respiratia greoaie, l-am putut observa pe Taehyung cum a intrat in dormitorul mamei sale, aplicandu-i un pumn propriului sau tata.

-Taehyung, opreste-te! strig la acesta pentru a nu inrautati lucrurile, mama sa fiind total speriata de atitudinea fiului ei. Nu ma auzi?!

Fiind pregatit sa il injunghie cu un ciob de sticla pe persoana ce i-a dat nastere, mi-au fost de ajuns doar cateva secunde de naivitate sa nu constientizez ceea ce comit, asezandu-ma in fața barbatului pentru a suferi nervii lui Taehyung. In schimb, in loc sa simt durerea ce mi-ar zdruncina intregul trup, bratele lui Jungkook mi-au fost scut, ochii mei fiind gata sa iasa din orbite. Scapand ciobul plin cu sange din palma ce a inceput sa ii tremure, inima a incetat sa mai bata, brunetul din fața mea zambindu-mi. In doar cateva secunde poti pierde persoana ce o iubesti mai presus de orice, viata trecandu-ti prin fața ochilor nemiloasa, ironic facandu-te sa regreti ca inca respiri pe langa persoane muritoare, mediocre si lipsite de speranta.

~ Peste 1 luna ~

Soarele nemaiavand aceeasi putere de a imi dezmorti corpul rece, mijlocul toamnei imi aducea un sentiment de nostalgie, plimbandu-ma pe aleea dezfrunzita. Adierea unei dimineti de octombrie ma determina sa oftez, gandul zburandu-mi si de aceasta data la brunetul cu ochii intunecati, ce mi-a acaparat intreaga fiinta, ca apoi sa ma distruga. Amintiri frecventandu-mi memoria obosita, am decis sa intru intr-o cafenea, mirosul clatitelor determinandu-ma sa mi-l imaginez pe Jungkook cum imi savura fiecare delicate in parte. Diminetile fara el sunt pustii, mult prea greu de suportat, inima sangerandu-mi in continuare. Clopotelul cafenelei auzindu-se ca si ecou in cele mai intunecate colturi ale acestui local, din instinct mi-am intors privirea spre sursa ce a provocat toate acestea, uitand sa respir.

-Jungkook...


Soptindu-i numele, in aceste circumstante, zambetul meu trist arata durerea ce mi-a strapuns inima, lipsindu-mi cu adevarat. In aceasta luna, dupa operatie, a disparut in cele mai neasteptate momente, aducandu-mi si acum aminte cu precizie lacrimele ce curgeau in timp ce Taehyung era retinut la politie. Totul intamplandu-se din inconstienta mea, pretinzand ca sunt o femeie in timp ce caracterul dovedea contrariul. Fiind pregatita sa il intampin cu o imbratisare de lunga durata, aratandu-i inca o data dragostea ce i-o port, Jungkook trecu pe langa trupul meu neschitand vreun sentiment, sangele incetand sa mai curga prin vene. Avand ochii sticlosi, gata sa lase alt val de lacrimi sa imi inunde chipul, m-am intors cu rapiditate spre acesta, nedorindu-mi sa il mai las si de aceasta data sa plece.

-Scuza-ma, ma adresez acestuia, oprindu-se din mers. Rasucindu-se pe calcaie, lasand la iveala chipul sau lipsit de imperfectiuni, inocenta ce o emana nu il caracteriza, in sfarsit ochii zambindu-i. Nu iti aduci aminte de mine? il intreb cu speranta in privire, strangandu-mi pumnul disperata.

-Sunteti o persoana din trecutul meu? Imi pare rau, imi spune fara pic de jena, facand o plecaciune, buza inferioara tremurandu-mi. Nu va aflati in memoria mea, am suferit un accident grav astfel mintea-mi fiind bolnava.

-De ce ai plecat din spital? continui sa il interoghez, uimirea putandu-i a o citi cu usurinta.

-Imi pare rau.

Lasandu-ma cu umbra sa ce imi va macina in viitor sufletul, a parasit cafeneaua fara a comanda ceea ce avea in plan odata cu intrarea in aceasta, durerea apasandu-mi pieptul, nelasandu-ma sa respir. Scotand cu rapiditate din buzunarul jachetei cele doua inele de logodna, l-am urmat inca sperand ca o idioata ce am fost si voi ramane, brunetul miscandu-se extrem de lent. De parca totul se intampla impotriva mea, demonstrandu-mi ca nu mereu iese exact cum mi-am propus.

-Jungkook! ii strig numele, facandu-l sa ma priveasca intrebator. Cumva...Iti amintesti de aceste obiecte?

Las cele doua inele sa cada din firul ce le unea, ideea mea fiind sa le transfor intr-un lantisor ce nu il voi pierde vreodata. Privindu-i irisii ciocolatii, sperand sa ii citesc si cele mai intunecate ganduri, asteptam inspaimantata raspunsul acestuia.

-Nu se afla printre amintirile mele.

Alegand sa isi continuie drumul, mi-am lasat lacrimele la iveala, asprimea vantului determinand inima sa sangereze mult mai mult pe cat o facuse pana acum. Indiferenta sa ma ucide, dorindu-mi sa renunt la lupta ce o pierdusem cu mult timp in urma. Dar totusi, vreau sa il urmez, sa o luam de la capat. Sa ii fiu umbra ca si acum doi ani, cea ce l-a adus in aceasta lume necrutabila. Desi vreau sa neg, din cauza mea s-a imbolnavit, o reimprospatare a memoriei fiind in favoarea sa. In sfarsit, va fi fericit. Pasind cu retinere, aveam de gand sa il urmez in continuare, ajutandu-l sa depaseasca obstacolele ce i se vor ivi in cale. El va ramane unicul barbat ce a reusit sa imi deschida barierele inimii mele inghetate.

Deci...Mhm. As minti daca as spune ca nu ma simt aiurea dupa aceasta faza.
Si da, cam acesta e sfarsitul. Oarecum, maine voi posta epilogul ^-^
Va multumesc mult ca ma sustineti, nu ma asteptam ca o carte de a mea sa ajunga vreodata citita de persoane atat de minunate.

P.S. : Stie cineva sa faca coperti? As fi foarte recunoscatoare daca m-ati ajuta T.T