Înca înainte de a-si fi sfârsit orbul istorisirea, lita Salomia începuse a nu mai avea astâmpar, rupându-si degetele si muscându-si buzele. Apoi când Ancuta i-a sarutat acelui pribeag mâna, punându-i dinainte alte fripturi si placinte, nu se putu opri sa nu mormaiasca felurite vorbe catra noi, cei mai aproape de dânsa.
- Iaca, astfel traiesc unii fara grija, macar ca-s niste nevolnici. Umbla dusi de mâna de altii, ca ei singuri nu-s vrednici sa calce doi pasi; si pe unde ajung spun niste minciuni, de sta lumea si se uita la dânsii cu gura cascata.
- Care minciuni, matusa Salomie? întreb eu. A spus niste întâmplari din viata lui s-o istorisire cu Duca-Voda, care nici noua nu ne este necunoscuta.
- Asta stiu eu ca-i adevarata, ca nici noi nu suntem de ieri de-alaltaieri, si-am auzit si stim destule; dar toate ale lui n-ati auzit dumneavoastra cum le întorcea si le sucea, ca sa se plece o lume catra dânsul? Parca ce-i bun un hârb? Nu-i bun de nimica. Asa ca eu una m-am umplut de naduf auzind si mai ales vazând.
- Matusa Salomie, tare te rog: nu te supara. Dumneata nu cunosti cum îi lumea? Ai fost femeie frumoasa în zilele dumnitale s-ai purtat la gât margarintar, cum spunea mos Costandin. Apoi de ce-ti ieseau barbatii în preajma, aratându-si dintii si magulindu-te? Iar la alte femei nu se uitau, caci nu erau ca dumneata. Astfel si lumea asta de-aici, adunata la lucrarea care se vede, are placere s-asculte istorisiri; si cine le spune mai frumos, acela are lauda mai mare. Batrânul acela-i orb si ticalos, dar stie sa spuie si sa cânte, având dar de la Dumnezeu. Asemenea daca te bucuri de-o floare ca-i luminata si are mireasma, nu te poti supara pe cea care-i mohorâta si fara miros, caci nu-i ea vinovata.
- Aceea-i buna de leac! se ascuti la mine lita Salomia.
- Precum spui, e buna de leac, si ai dreptate, matusa Salomie, dar aicea noi nu ne-am strâns pentru mestesuguri doftoricesti. Asemenea ca si orbul, au spus altii, înainte de-a veni dumneata, niste istorisiri de s-a facut crâncena carnea pe mine si n-am sa le uit pâna la ceasul mortii. si mai ales asteptam acuma sa ne spuie comisul Ionita una cum nu socot c-a fost s-a mai fi.
- Vorbesti de razasul cel uscat?
- De dânsul vorbesc, matusa Salomie.
- Apoi pe-acela mi se pare ca l-am mai vazut eu si l-am mai auzit si alta data. Într-adevar, pare un om cum nu sunt multi. Tot asa, ma uit la noi toti, si pe unii îi cunosc, vazându-i alta data tot aici la han: si ma-nduplec a crede c-or fi stiind s-or fi spunând întâmplari, însa ce crezare poate sa aiba cel mai netrebnic dintre toti? Eu, care l-am adus si l-am scos în vederea tuturor, stau deoparte; si el e la mare cinste!
Dar acuma sa zicem ca nu-i vorba de mine, urma lita Salomia, împungându-ma cu ochii. Dar iata, eu aicea, între dumneavoastra, ma uit la unul care s-a întâmplat sa vada niste mari pozne în viata lui. Sa spuie acela, sa vedem unde ramân orbii? Ori s-ascultam pe dumnealui comisul Ionita, asa ni s-a sedea mai bine s-a fi mai frumos!
- Matusa Salomie, întreb eu, de care pozne vorbesti dumneata si de care om?
- Uita-te si-l cunoaste. Sta între calugar si cioban.
- Acela-i mos Zaharia fântânarul, matusa Salomie. Nu l-am auzit scotând o voce de când sunt aicea. Dumnitale nu-ti plac orbii; dar iubesti pesemne mutii.
- Nu-i mut, nu te teme. Îi place tare bautura si n-are când vorbi. Numai sa-ti spuie ce i s-a întâmplat, s-apoi sa vezi!
- Ce i s-a întâmplat, matusa Salomie?
- Ce i s-a întâmplat? se amesteca si razasul, fara isa stie despre ce-i vorba. Cui i s-a întâmplat?
- Uite, omului aceluia, cinstite comise Ionita, raspund eu; lui Zaharia fântânarul, îmi marturisea matusa Salomia despre o pozna care s-ar fi petrecut cândva.
CITEȘTI
Hanul Ancuței - Mihail Sadoveanu
Random❗❗❗ -Cartea nu este scrisă de mine cuvânt cu cuvânt! -Cartea poate conține greșeli gramaticale! -Cartea este luată de pe internet și postată aici!
