My boyfriend is a K-POP star III

Capitolul XIV Too late to say I love you

Am coborât de pe scenă plângând ... nu știam ce să fac, fanii aplaudau, mulți dintre ei plângeau, iar eu nu eram în stare să mă bucur alături de ei.

Am fugit repede în cabină, evitând pe toată lumea, inclusiv pe fetele mele. M-am așezat pe unul dintre scaunele din fața oglinzii și am continuat să plâng, privindu-mă cu milă.

Eram un nimic, eram un dezastru total ... plângeam pentru un băiat care nu simțea nimic pentru mine ... auzeam cum începuseră deja melodia "Perfect man" pe care băieții de la BTS o interpretau ... m-am schimbat în următoarele haine și am rămas tăcută.

-Te-am căutat peste tot, zise Gigi luându-mă în brațe.

-Sunt bine, doar că nu am chef de vorbă ... îmi pare rău, am spus eu dezamăgită.

-Te înțeleg, dar vreau să știi că ați fost absolut geniali ... mi s-a făcut pielea de găină ... mai aveam un pic și plângeam.

Uitându-mă la ochii lui Mi-hi aceasta plânsese.

Am urcat pe scenă după ce spectacolul băieților era gata, le-am mulțumit fanilor și am încercat să stau numai lângă colegele mele de trupă ...

Înțelesesem într-un sfârșit că trebuia să îl scot din mintea mea.

-Putem vorbi două secunde? Spuse Jimin prinzându-mă de mână înainte să întru în cabină.

L-am privit cu dezamăgire, luându-i mâna de pe a mea.

-Nu mai avem ce vorbii ... am înțeles tot ceea ce era de înțeles, oppa ... mi-a părut bine de cunoștință ...

Mă privea surprins.

-Tu chiar nu înțelegi, spuse el ...

-Adio, Jimin.

Am întrat în cameră, m-am schimbat în niște haine mai lejere și am plecat alături de toată familia BIG HIT spre restaurant ...

Ieșirea era plină de fani, care se înghesuiau ca să ajungă la noi ... staff-ul încerca din răsputeri să ne ferească, dar aceștia se împingeau sufocându-ne aproape ... mi se făcuse rău, simțeam cum totul începuse să se învârtă cu mine. Mi-am întors privirea speriată și l-am văzut pe Jimin fugind înspre mine speriat ... am căzut la pământ, simțind o durere puternică la cap ... auzeam vocea lui Jimin strigându-mă, dar brusc nu mai puteam să o aud, era un zgomot puternic, parcă toate vocile se amestecaseră în mintea mea, totul devenind negru.

-Mama? am spus eu fericită.

Aceasta stătea și mă privea cu un zâmbet larg și cu brațele deschise.

-Mama! Am strigat eu, fugind spre ea ... dar cu cât mă apropiam mai mult, expresia feței i se schimba, iar până să ajung sa o iau în brațe, aceasta plângea deja. De ce plângi, mama? Am spus eu.

Aceasta nu vorbea cu mine, doar mă privea cu nostalgie ...

-Mama ... vorbește-mi, te rog ... am spus eu tristă.

Am privit în jur, totul era negru ... doar ea lumina puțin totul în jur.

-Nu ar trebui să fi aici ... spuse ea cu tristețe.

-De ce, mama? Am întrebat confuză.

-Nu e aici locul tău ... nu în lumea mea ...

-Dar ... eu vreau să fiu cu tine ...

-Mereu suntem împreună ... zise ea zâmbind.

-Dar eu nu te văd mamă ... aș vrea să te văd cum te văd acum ... am spus cu lacrimi în ochi.

Zâmbise blând ... zâmbetul ei cald pe care mi-l aminteam ...

-Eu te văd, iar tu mă simți ... asta e iubirea, atâta timp cât există iubire între noi mereu ne vom avea una pe cealaltă ...

Am început să plâng, nu vroiam să o pierd din nou.

Își îndreptase degetul către spatele meu ... acolo unde era tata.

-Nu-l lăsa singur, te rog ... zise mama.

Eram moartă? 

-Sunt moartă? Am întrebat eu oarecum speriată.

-Încă nu, dar dacă nu-ți dorești suficient de mult ... vei fi.

-Nu-l voi lăsa, am spus zâmbind ...

.

.

.

Am deschis ochii confuză ... nu știam ce se întâmplase cu mine, unde eram ... nu-mi aminteam nimic ...

-Yuna! Se auzise o voce.

-Tată ...am spus eu fericită.

-Unde sunt? Am întrebat confuză.

-Ești în Seul, ai fost adusă cu un avion acum o săptămână ...

-O săptămâna? Am întrebat confuză.

-Nu-ți amintești nimic? Spuse el speriat ...

-Nu ...

-Ai fost trei zile în comă în spitalul din Hong Kong, după care ai fost transportată aici ... ești de aproape două săptămâni așa, mulțumesc Doamne că ești aici cu mine! zise el luându-mă în brațe.

-Mulțumește-i mamei ... am spus eu cu lacrimi în ochi ...

Ușa de la salon se deschisese, și un băiat cu părul vopsit în portocaliu intrase în salon.

-Jimin, spuse tata.

Jimin? Am spus eu confuză.

-Ți-ai revenit! Spuse el punându-se pe scaunul de lângă patul meu, luându-mi mâna.

Mi-am tras mâna, uitându-mă lung la el ...

-Ce s-a întâmplat spuse el speriat?

-Cine ești? Am spus eu.

Acesta rămăsese nemișcat ... confuz, speriat.

-Cum nu mă ți minte? Sunt eu ... Jimin! Idiotul care te iubește  și nu știe cum să fie cu tine ... 

-Îmi pare rău ... chiar nu te cunosc ...

-Dar ce îți aduci aminte?! Spuse el plângând.

-Sunt artistă, mama mea a murit, locuiesc cu tata ... fac parte din trupa RythmiX ... sunt elevă în penultimul an ... Prietenii mei sunt Lisa, Eli, Gigi, Mi-hi... și prietenul meu este B.I.

Am terminat cartea, dragilor ăsta este sfârșitul ... Aștept feed-back ul vostru, și depinzând de el poate va urma și o continuare!