Cântecul Kazarinei

Capitolul 1

⠀⠀⠀Ce dimineață frumoasă ar fi fost, dacă zgomotul acela foarte enervant care părea că nu o să înceteze prea curând, nu exista. Da, sunt un leneș, și da, am mai stat vreo cinci minute înainte să mă dau jos din pat, sperând cu ardoare că o să plece oricine ar fi. Puteam și să iau foc de dorință, că la naiba dacă ar fi încetat.

⠀⠀⠀Îmi ridic greu capul de pe perna mea moale și spre mirarea mea, la locul ei. Nu știu ce tot fac noaptea, că ba mă trezesc cu ea la marginea patului, ba pe jos, ba sub pat, de parcă aș duce o bătaie cu ea pentru a decide asupra supremației acestei saltele.

⠀⠀⠀Îmi frec ochii cu palma, apoi îi mijesc și mă încrunt când realizez că zgomotul este provocat de niște bătăi disperate în ușă. Stai așa, azi este data de șaptișpe! Vai de mine și de mine! Am uitat complet că se dau banii de chirie pe șaptișe. Nu i-am mai dat de trei luni, probabil de asta bate ca și cum viața lui ar depinde de asta. Aparent sunt un om mort.

⠀⠀⠀Oftez adânc, după care mă ridic din patul șubred. Deși garsoniera în care locuiesc nu este foarte luxoasă, prețul e cam umflat, la fel de umflat ca proprietarul locului. Mă întreb cum erau prețurile dacă era slab... Nu, ar fi fost la fel. Până la urmă, toți sunt după bani, deci ăla slab ar fi cerut mai mult pe motiv că trebuie să se îngrașe. Măcar ăsta nu prea mai are unde să bage atâta... hmm, sau are?

⠀⠀⠀Îmi scutur capul, și deschid repede sertarul noptierei aflată lângă pat, apucând plicul alb cu bani. Bineînțeles că nu sunt toți aicu, sunt doar pentru luna octombrie. Dacă i-aș da pe toți aș muri de foame, și eu, și șobolanii care mă vizitează din când în când. Sunt destul de prietenoși, de fapt. Nu-mi fură mâncare tot timpul, deoarece li se face milă când mă văd atât de slăbănog.

⠀⠀⠀— Vin imediat, disperatule! Dacă ai putea, ai lua și pielea de pe mine, al naibii să fiu dacă nu e așa! strig la el, dar ultima parte am grijă să o spun doar în gândul meu. Nu știu de ce mă așteptam ca ciocănelile să înceteze pentru că niciodată nu se întâmplă așa.

⠀⠀⠀Ajung cât ai zice "Oh, nu, iar șobolanul ăla" la ușa care părea că o să o ia pe ducă. Apuc cheia și o învârt în broască, deschizându-i obsedatului. Îi ofer un zâmbet fals, ca întodeauna, apoi încep vorbesc, dar scârba mă întrerupe.

⠀⠀⠀— Bună zi...

⠀⠀⠀— Unde mi-s banii? proprietarul trece direct la subiect, lăsând la o parte bunele maniere. Stai, le-a avut vreodată? Ah, da, le are dacă ești plin de bani. Atunci te pupă unde vrei tu, doar ca să-ți facă pe plac.

⠀⠀⠀— Ăăă, haha, da... despre asta... mă fâstâcesc eu, încercând să-i strârnesc latura înțelrgătoare.

⠀⠀⠀— Îi ai sau nu, puștiule? Nu am să mai aștept după tine! Știi măcar câte persoane ar vrea garsoniera aceasta? zice mândru arătând spre interiorul camerei, ca și cum ar fi fost nu știu ce palat.

⠀⠀⠀Mă strâmb când îi aud întrebarea de-a dreptul stupidă. Am eu față de prost? Nimeni n-ar vrea să stea aici, pentru numele celui Sfânt! Dar, eu sunt nevoit să stau, fiindcă este cea mai ieftină chirie pe care mi-am putut-o permite. La banii mei, și ieftinul este scump.

⠀⠀⠀Îmi întorc atenția spre el, și îmi duc mâna la ceafă.

⠀⠀⠀— Da, am banii, dar doar pe luna octombrie, domnule Giarro, mai mult nu vă pot da, spun eu într-un final.

⠀⠀ — Și banii pe luna trecută și luna asta? se înfuri grăsunul. E destul de amuzant, deoarece domnul Giarro este scund și îndesat, iar când este nervos se înroșește la față. Hmm, oare scoate și fum pe nări?

⠀⠀⠀— Nu mai am de unde să vă dau, credeți-mă! îi explic pe un ton disperat.
⠀⠀⠀
⠀⠀⠀— Dacă până mâine nu îmi dai restul banilor, te dau afară!

⠀⠀⠀Oh, a mai zis asta.

⠀⠀⠀— Și de data asta vorbesc serios! Nu mai scapi, Elisei! Chiar nu-mi pasă cine e taică-tu aici, eu îmi vreau banii!

⠀⠀⠀— Și asta a mai zis, dar eu nu o să mai zic ca dățile trecute. M-am săturat de amenințările lui.

⠀⠀⠀— Bine...

⠀⠀⠀— Vezi că se poa... rânjește victorios. Crede că mai scoate vreun ban de pe mine? Părerea lui.

⠀⠀⠀— Nu m-ați lăsat să termin, zâmbesc eu, de data asta sincer. Am vrut să spun că, bine, o să mă duc în altă parte! Poste găsesc oameni mai înțelegători! zic și îi dau plicul cu bani. Mâine dimineață nu o să mă mai vedeți pe aici. Cum ai zis și dunmeata, sunt o mulțime de oameni care ar dori să locuiască în această garsonieră călduroasă... noaptea dorm cu trei bluze pe mine, două perechi de șoseste, si niște pantaloni cu pluș pe dinăutru... și în acest cartier cu oameni foarte primitori... săptămâna asta am primit de vreo trei ori cu pietre în geam, iar la doișpe noaptea mereu este câte o bătaie la care este neapărat nevoie de spectatori gălăgioși... cu mâncare excelentă... sunt destul de sigur că la măcelărie carnea nu este de vită, așa cum insinuează ei... deci, vă dați seama câți ba...

⠀⠀⠀— Bine, bine, mi dai când poți! răsuflă pe nări și îmi întoarce spatele, mergând pe holul îngust al coridorului.

⠀⠀⠀— La revedere! rânjesc victorios în timp ce-i fac cu mâna.

⠀⠀⠀Se pare că mă pricep din ce în ce mai bine la manipulat persoanele, dar, să fiu sincer acum, cei ca mine, săracii, sunt mereu tratați urât, mereu primesc priviri ciudate sau încruntate. Suntem bănuiți și văzuți ca niște șarlatani, când, de fapt, ei sunt șarlatanii. Sunt niște oameni bogați cu măști care mai de care mai oribile. Ei au cedat sub presiunea societații, dar noi? Chiar dacă aș avea banii lor, nu aș fi în asemenea hal.

⠀⠀⠀Las aceste gânduri la o parte, și răsucesc iar cheia de două ori în broască, apoi mă duc spre pat, deoarece mor de somn. Mă arunc pe saltea, acoperindu-mă cu plapuma și îmi strâng din perna în brațe, cu speranța că tot aici o să se afle și când am să mă trezesc.