Cântecul Kazarinei

Capitolul 2

⠀⠀⠀Ies pe ușa blocului și imediat încep să temur la contactul cu aerul rece al lunii decembrie. Mă determină să îmi pun mai bine fularul de lână în jurul gâtului, după care cobor cele patru scări cu grijă. Aseară a fost foarte frig, și normal că acum a înghețat zăpada, deci risc să primesc una în față, o față prea frumoasă să fie lovită și fix de asta nu-mi plac anotimpurile firguroase. Mai exact, nu-mi plac când trebuie să ies pe ger, că așa, dacă e să stau în casă, sub pătură, și să mă uit la săracii oameni care stau ei în frig afară, e total altceva.

⠀⠀⠀— La naiba! înjur în barbă, deoarece simt cum piciorul meu o ia mult prea în jos din cauza gheții. Era să alunec pe ultima scară, lucru care mă face să ies din gândurile mele. Mă prind de balustrada, care e la fel de rece, pentru a-mi recăpăta echilibrul. Mă uit prin jurul meu ca nu cumva să fie vreun martor ocular ce mi-a văzut eșecul. Și nu e ca și cum era ceva neinteresant. Ditamai omul de 24 de ani aproape omorât de scări. Probabil că arăt hilar acum.

⠀⠀⠀După ce scap de scările terorii, simt altceva rece și umed pe față: zăpadă. Mă strâmb nemulțumit, deoarece un necaz nu vine niciodată singur, după care mi-o înlătur repede se pe chip. Caut cu privirea făptașul, mârâind supărat când îl zăresc pe Jeff, un băiat roșcat și pistruiat în vârsta de opt ani care mereu are chef de joacă.

⠀⠀⠀— Lăsa că-ți arăt eu! îi zâmbesc viclean și încep să alerg spre el, dar, spre ghinionul meu, puștanul ăsta e uite de picior.

Acesta râde și o ia la sănătoasa.

⠀⠀⠀— Nu mă prinzi, Eli! îmi rânjește el în timp ce își întoarce capul spre mine. Nu-mi place când mi se spune "Eli". Parcă e nume de fată.

⠀⠀⠀Iau niște zăpadă neadunată de pe una din mesele birtului pe lângă care trec, și arunc după el. Bineînțeles că nu îl nimeresc, deoarece ținta mea e praf. Văzând că nu ajung niciunde cu această tactică, decid să las bulgării, și măresc viteza, văzându-l cotind pe lângă un bloc. Perfect! Acolo e o fundătură! Să vedeți ce-l frec cu zăpadă.

⠀⠀⠀— Te-am prins J... zic când îl apuc de umăr, dar mă opresc din vorbit. Gura mi se deschide, iar inima începe să bată mai tare. Băiețelul se ascunde în spatele meu de frică. Oh, frate... când v-am zis că un rău nu vine singur, nu am glumit.

⠀⠀⠀În fața mea se află trei bărbați. Doi foarte înalți și cu mușchi, și încă unul mediu de înălțime care era așezat deasupra unei fete. Încerca să ia ceva din mâna ei, iar când aceasta riposta primea câte o palmă de la el.

⠀⠀⠀— Elisei... șoptește Jeff.

⠀⠀⠀— Du-te de aici, nu vreau să fii rănit sau ceva. Chemă ajutoare, îl îndemn eu, iar acesta dă din cap și fuge.

⠀⠀⠀Îmi iau inima în dinți și pornesc spre ei cu pași hotărâți. Nu trebuie să arăt că mi-e frică.

⠀⠀⠀— Dă-i drumul! rostesc tare cât să mă audă. Bărbatul aflat deasupra fetei își întoarce capul spre mine. Pare supărat.

⠀⠀⠀— Pleacă de aici, puștiule! vorbește unul din cei doi bărbați înalți. Cel mediu ridică palma, făcându-i semn să tacă.

⠀⠀⠀— Nu-i dau drumul până nu iau ce-i al meu, explică și îmi întoarce spatele, prefăcându-se că eu nu-s acolo.

⠀⠀⠀— Am zis să-i dai drumul! spun în timp ce iau un bulgăre și îl arunc în spatele lui, obținând un mârâit.

⠀⠀⠀— Pleacă sau ți-o iei pe cocoașă rău de tot, mă amenință bărbatul mediu.

⠀⠀⠀— Nu-mi pasă! Nu pot sta degeaba când tu o agresezi! îi vorbesc.

⠀⠀⠀— Ce să fac? pufnește el amuzat. Nici de cum, dă din cap și se ridică de pe fată. Nu am nevoie să agresez o femeie așa uzată, spune lundu-i fetei fața într-o mână. Vreau doar să-mi dea înapoi ce e al meu.

⠀⠀⠀— Nu este al tău! țipă ea, până acum i-am auzit doar scâncetele de durere, nu credeam că are și glas. Niciodată nu va fi! bărbatul intenționează să o lovească, dar este întrerupt de un foc de armă care se aude puternic undeva în spatele meu, făcându-ne pe toți să tresărim.

⠀⠀⠀Mă întorc cu spatele și-l zăresc pe Jeff zâmbind vinovat. Nu înțeleg de ce până când mă uit la persoana de lângă el... tata. Dintre toți polițiștii care patrulau azi prin oraș, fix pe el mi l-a adus. Minunat.

⠀⠀⠀Îl privesc cum își bagă arma în spatele pantalonilor. Se uită și el la mine pentru o secundă, apoi se întoarce spre cei patru.

⠀⠀⠀— Ce se întâmplă aici? vorbește nervos în timp ce îi examinează pe fiecare.

⠀⠀⠀Văzând că nu îi răspunde nimeni, lasă un oftat lung să-i scaoe printre buze, după care se apropie de mine și îmi șoptește:

⠀⠀⠀— Du-te și ia fata, du-o acasă la tine. Vin și eu după ce mă ocup de ăștia. Pare că avem pe cineva important aici, explică tata și mă bate pe spate.

⠀⠀⠀Aprob și mă întorc, îndreptându-mă spre fată. O iau de mână, ajutând-o să se ridice de pe jos. Observ că aeasta ezită. Îi zâmbesc liniștitor, și îmi dau geaca jos, punând-o pe umerii ei. Era îmbrăcată doar într-o rochie albă și avea niște ghete care îi erau destul de mari. Pun pariu că îi este frig.

⠀⠀⠀Îi pun mâna pe spate și șoptesc:

⠀⠀⠀— Nu am de gând să-ți fac nimic rău. Te voi duce la mine să te încălzești și să mănânci ceva, iar apoi mergem la secția de poliție să depui o plângere împotriva omului ăla.

⠀⠀⠀Aceasta aprobă, dar nu zice nimic.

⠀⠀⠀— Eu... eu sunt Elisei! Îi zâmbesc și întind mâna spre ea. Se uită la mână, apoi o prinde și mă privește în ochi.

⠀⠀⠀— Kazarina... rostește pe un ton scăzut. Încântată.