Vampirium I: Iubește-mă așa cum sunt

Capitolul 33

C A P I T O L U L 33

"Vocea îmi pare
cunoscută"

  — Sper din tot sufletul să mă ierți, îngerașule. Te iubesc enorm de mult și încerc să mă întorc cât de repede este posibil. Sa ai grija de părinții noștri atunci când o sa ii trimit la tine.

Ii sărut fruntea, apoi o acopăr mai bine cu pătura și îmi șterg cu podul palmei lacrimile care mi s-au adunat în coltul ochilor. Am petrecut în ultimele doua zile cât de mult timp se putea alături de ea și știu ca a bănuit ca se întâmplă ceva ciudat, dar ma bucur ca nu a arătat acest lucru. O sa ii aduc părinții înapoi, o sa îmi salvez familia, sunt singurele lucruri care contează cu adevărat.

Cobor scările în viteza și am grija sa nu mi se audă pașii. Este trecut de doisprezece noaptea și urmează sa primesc mesajul cu adresa de la Dom. Expir ușurată când părăsesc locuința fără sa fiu văzută de cineva și ma îndrept cu pași mari către strada, acolo unde Gabe ma așteaptă răbdător în mașina sa. A făcut tot ce a putut, nu a mai dormit noaptea, a cercetat o mulțime de posibile locuri, insa în zadar.

Iar eu am ajuns la concluzia ca merita sa ma sacrific pentru fericirea celor din jurul meu. Am lăsat un bilet în camera, insa nu de adio sau unul în care sa ma justific, ci le-am cerut sa aibe grija de Charlie. Sa nu o oblige sa se căsătorească, în caz ca mie mi se întâmplă ceva. Sa caute alta soluție prin care sa împlinească tradiția. Ceilalți nu mi-au vorbit prea mult zilele astea. Eu m-am prefăcut supărata și am încercat sa ii evit cât mai mult posibil, ca nu cumva sa realizeze ce vreau sa fac sau eu sa le dau vreo informație.

  — Totul este în regula? Nu te-a văzut nimeni?

Ma întreabă Gabe încă de când am urcat în mașină. Misc din cap în sens negativ și îmi prind centura de siguranță în momentul în care pornim de pe loc.

  — Unde mergem acum?

  — N-am nici cea mai vaga idee.

  — Esti sigur ca o sa trimită un mesaj?

  — Nu. Momentan o sa ne plimbam pe șosea, e posibil ca cel care ne urmarea sa fie încă prin apropiere de tine. Poate ca el o sa te ducă la Dom, cine știe.

Mi se face pielea de găină numai când ma gândesc la faptul ca urmează sa merg de buna voie în gheara lupului.

  — Tine asta.

Scoate din torpedou un aparat aproape milimetric și mi-l așează în palma. Tine-l cât mai aproape de tine ca să știu unde ești. Telefonul o sa ți-l ia încă dinainte sa ajungi acolo, dar ți-am pus un dispozitiv de urmărire și pe el, în caz de orice.

  — Unde ar trebui sa îl pun? întreb confuză.

  — Într-un loc cât mai puțin accesibil, care sa nu dea de bănuit. Nu, nu în lenjerie. continua văzând ca privesc nedumerita spre hainele mele. Nu știu, la elasticul de par.

Scot imediat bucata neagra de material și introduc dispozitivul în accesoriul în forma de cerc pe care îl avea atașat. Îmi prind apoi parul într-o coada strânsă de cal și ma asigur ca nu se vede nimic suspicios.

  — Ți-e frică? ma întreabă la un moment dat și oftez.

  — Sunt terifiată.