O viaţă "normală"... (II)

✘4."Boschetar"?✘

"Nimănui nu-i pasă. Nimeni n-a greșit, nimeni nu vede că nu sunt atât de puternic, de fiecare dată sper că visez. Te ating, dar tu nu simți; strig la tine, dar nu auzi."

Yuuki

Îmi torn cu grijă ceaiul clocotit în cană apucându-mi buza inferioară între dinți. Așez ibricul pe masă și-mi închid ochii pentru câteva secunde lăsându-mă ghidată de mirosul dulce al ceaiului. Scap un oftat printre buzele rozalii, amintindu-mi expresia feței sale. Am ajuns să cred că universul își bate joc de persoana mea în cel mai jegos mod posibil. Vreau doar o amărâtă de viață liniștită, cer prea mult? E ironic faptul că el se afla fix în acea clipă în parcul în care m-a îndrumat Lee Ah. Câte șanse erau să dau peste el?

— Ești bine? tresar la auzul întrebării, mutându-mi atenția spre Lee Ah.

— Adevăr sau minciună? îmi lipesc spatele de spătarul scaunului sorbind atentă din cana cu ceai.

— Îmi pare rău că te-am dus în acel loc ieri. Nici dacă aș fi pariat nu ar fi fost așa. E vina mea, iartă-mă, se așează pe scaunul din fața mea oftând melancolic. Mă ridic în picioare și apuc o altă cană. O clătesc ca mai apoi să torn ceai în ea. Îi înmânez cana ce a luat temperatura ceaiului și mă așez la locul meu.

— Stai liniștită, Lee Ah. Până la urmă, tot trebuia să dau ochii cu el, nu? Chiar dacă nu au trecut nici patru zile de când m-am reîntors. Mai bine mai devreme decât mai târziu, amestec cu lingurița prin conținutul cănii.

S-a schimbat mult. Pare mai matur, și în plus, a pus ceva masă musculară pe el. Îmi alung gândurile masându-mi locul dintre sprâncene cu indexul a două degete. Îmi arcuiesc sprânceana când conștientizez privirea insistentă a blondei.

— Vreo problemă? o țintuiesc cu ochii și îi observ curiozitatea din privire.

— Și.. Spune-mi, tu cu Yui? îi scapă un surâs jucăuș făcându-mă să-mi dau ochii peste cap. Am uitat să-i povestesc despre noi, chiar dacă ne-a observat micile gesturi neortodoxe.

— Eu cu Yui? bat pasul în loc pentru a o enerva. Arată adorabil cu o cute pe frunte și năsucul încrețit.

— Nu mai ocoli, Yuuki! Se observă de la o poștă că e ceva între voi, își flutură genele sorbind deseori din conținutul cănii din mâinile sale micuțe.

— Bine, bine. Ne-ai prins, chicotesc și mă întreb unde naiba o fi Dae cu Yui.

— Nu cred! Deci, sunteți un cuplu?! pe față îi ia loc un zâmbet mai mare ca viața mea. Pe tipă nu o dor fălcile de la atâta zâmbit?

— De doi ani, zâmbesc la amintirea primei noastre întâlniri adevărate. Pe vremea aceea încă nu-mi revenisem complet după despărțirea cu Jungkook, dar Yui și-a imprimat în minte ideea de a reuși să mă facă să trec peste, împreună cu el, bineînțeles.

— Adică, la un an după ce ai plecat de aici?! Fix în perioada în care și Jungkook și-a făcut o iubită? îmi pică fișa la spusele sale și îmi mut atenția spre cana goală. Am spus asta cu voce tare? bolborosește și aud scârțaitul scaunului pe gresie.Nu am vrut.. Mi-a scăpat, Yuuki. Crede-mă, gura a vorbit fără consimțământul meu.

— E în regulă, scot un zâmbet forțat și o aud expirând adânc, ca și cum și-ar fi ținut respirația câteva minute bune.

— Ce fac fetele? Yui intră pe ușa bucătăriei cu un aer foarte vesel, transmițându-mi-l imediat și mie.

— Ce se vede, mă ridic de pe scaunul tare și îi sar în brațe. Îmi era dor de el, după toată această nebunie, chiar aveam nevoie de îmbrățișarea sa caldă.