Gânduri

13.10.2016

  "Ai întârziat."

Am întârziat. A 7-a oară săptămana aceasta. A 30-a oară luna aceasta. A 600-a oară anul acesta.
Se uită la mine vorbind într-o limbă pe care nu o înţeleg. Se uită la mine de parcă aş vorbi o limbă pe care ei nu o înţeleg.
Văd umbre. Monitoarele aruncă doar lumini de nedescris asemenea amintirilor ce mă invadau. Stau liniştit pe un scaun.
Stau înghesuit pe un scaun. Stau înghesuit pe un scaun rigid. Panoul luminos din faţa mea mă ajută să ignor toate celelalte lucruri care mă ţin încătuşat in acest loc.
E mare păcat să fii despărţit de lumea pe care ai cunoscut-o, mai ales la o asemenea vârstă. Ştiu asta, însă pot doar să privesc cum se schimbă cuvintele in faţa mea, litere ... una după alta. Toate formează un fragment redus in comparaţie cu ceea ce-ar fi trebuit să fie gata acum două ore.

"Ai văzut ce rochie și-a cumpărat Gabriela?"
"Mâine dimineaţă, ora 7:40."
"De când e asta treaba lui? Nu i-am spus să se ocupe de cele rămase în urmă?"
"Bună, mamă! Crezi că poţi să stai cu copiii până la ora şase?"
"Da, e noul lor slogan."

- Ce-i cu gălăgia asta?! Nu munceşte nimeni aici?


Mă îndrept spre pod. L-am zărit încă de la fereastra biroului.
Caut răspunsuri. Caut întrebări. Caut răspunsuri pentru întrebări pe care nu le pun.
Or fi peşti în apa aceasta?

- Mami, ce face domnul acela?

Şi-ar da seama cineva că lipsesc? Şi dacă ar face-o, după cât timp? Vor observa că nu mă mai întorc la locul de muncă. "Ea" va observa că nu mai răspund la telefon. La sonerie. Vor intra şi-mi vor găsi toate lucrurile acolo. Vor anunţa poliţia. Familia mea va afla despre asta. Trupul meu va fi găsit de trei pescari peste vreo câteva zile.
Deja ştiu ce replici vor avea fiecare. Cine va purta doliu. Cine va plânge. Cine se va preface. Cine se va bucura.

- Mami, domnul acela e tot acolo de când am plecat de acasă.

Or să se întrebe ce s-a întâmplat. M-am sinucis? Am fost împins de cineva?
Nu ştiu ei că am fost ucis cu sânge rece. Nici acest râu nu ştie. E mort.

De fapt, râul acesta nu e mort. Râul acesta e însufleţit. Poartă un suflet ce vorbeşte o altă limbă.
Am zâmbit. Complice.

Gol în tot corpul, furnicături pe şira spinării si ace în tălpi. Am nevoie să scap. Să fug. Să mă ascund. Să uit. La mii de kilometri de orice zâmbet, mii de kilometri de orice cuvânt. Mii de kilometri de voi.
Mii de kilometri de mine.

Am zâmbit pentru a doua oară.
Sau am plâns.

- Mami, când m-am întors de la magazin domnul acela nu mai era acolo.