Cu drag, pentru tine #2,5 Bolnavi Amândoi

1- Prima zi

Iubito, mai ții minte prima zi în care ne-am întâlnit? Da, exact. Ziua aceea când am fost cel mai mare nesimțit. Ştii de ce? Mă simțeam amenințat de prezența ta. Atunci nu înțelegeam de ce aveam toate acele răbufniri, acum ştiu.

M-ai cucerit cu o simplă poză, iubito.

Am minţit ca un puștan de 17 ani. Ţi-am citit cartea de când ai publicat-o. Începusem să mă îndrăgostesc de cea care descria atât de sincer trăirile celor din jur, dar fotografia pe care am zărit-o pe spatele coperții mi-a intrat la inimă. Nu înțelegeam cum o simplă femeie putea avea privirea aceea sinceră, încărcată de atâtea emoții. Nu ştiu cum am putut observa acest lucru dintr-o poză de pe coperta patru, privind în spatele lentilelor ochelarilor pe care îi porți şi acum.

În acest moment scriu pe tabletă şi te privesc pe ascuns cum stai în faţa laptop-ului, concentrată pe informațiile de care ai nevoie pentru următoarea carte. Eşti atât de prinsă între cuvinte, încât nu realizezi că iar ronțăi guma de la creionul galben pe care îl răsucești uneori printre degete.

Încă nu îmi vine să cred că te am lângă mine.

Iubito, nu ştiu ce cadou să îţi ofer în ziua în care ne vom jura credință eternă, pentru că nu ai nevoie de nimic, doar de dragostea mea. Aşa îmi răspunzi de fiecare dată, dar eu simt că nu e de ajuns. Aşa că mi-am făcut curaj şi am început să scriu. Ştii cât de greu îmi e să fac asta, dar pentru tine, scumpo, înving orice teamă. Vreau să scriu tot ce am simţit de când te-am cunoscut până acum.

Vreau să te vezi prin ochii mei.

Doar aşa vei realiza cât de specială eşti.

Ții minte ziua în care am intrat în sala de lectură, ziua în care te-ai oprit din tot ce aveai de făcut şi m-ai privit surprinsă, neștiind ce naiba caută un tip ca mine printre atâtea fete? Sigur că îţi aminteşti. A fost ziua în care te-am jignit precum cel mai mare prost. Nici acum nu îmi pot explica reacția mea. Te-am recunoscut din prima clipă. Dumnezeule, ochii tăi erau atât de scânteietori, încât simțeam cum mi se înmoaie picioarele. Ştiam, cumva, de pe atunci că o să îmi schimbi viaţa, doar că nu realizam câtă fericire îmi vei aduce în suflet.

Mă speriai.

Te-a invitat Andreea, prietena mea, în grupul nostru de lectură. Ne întâlneam de două ori pe săptămână pentru a face recenziile noilor cărți publicate.

Te-ai întrebat vreodată cine a făcut recenzia cărții tale? Mai e nevoie să îţi răspund? Nu cred.

Ai venit exact când eu eram plecat într-una din călătoriile alături de copii. Acum ştii foarte bine la ce mă refer. Da, eram plecat în Scoția pentru a participa la olimpiada de matematică cu elevii mei.

M-ai amețit, fetițo.

M-ai făcut să îmi pierd picătura de raţiune ce îmi rămăsese în urma orelor petrecute în avion şi să îţi vorbesc aşa cum nu o făcusem niciodată cu o fată.

― Asta ce caută aici, Andreea? Ţi-am spus că nu toţi proștii intră în grupul ăsta? Am şi eu niște standarde.

Te-ai uitat șocată la mine. Nu îţi venea să crezi că cineva care nici măcar nu te cunoaşte îţi pune din prima clipă etichetă. Tu nu erai aşa. Mi-ai zâmbit stins, te-ai întors la cărțile tale şi ai lăsat impresia că nu ai auzit un sunet de la mine. Am intrat în birou, în locul în care mă simțeam cel mai relaxat şi, la naiba, că nimic nu mai era la fel.

Simțeam că mi-ai invadat și acel spațiu. Am încercat să îmi fac treaba, să citesc cărțile ce aveau nevoie de o recenzie, dar tot ce vedeam în faţa ochilor era privirea ta încărcată de milă.

De ce milă, iubito?

Nici acum nu găsesc un răspuns.

Am renunţat să mai citesc, mi-am băgat căștile în urechi şi m-am lăsat purtat de ritmul muzicii. Dumnezeule, orice vers mă ducea cu gândul la tine. Mi-am pus picioarele pe birou şi am încercat să dorm. Am ațipit.

Ştii ce am visat?

Pe tine în braţele mele.

Te-am visat privindu-mă atât de intens, încât simțeam un gol în stomac. Un gol pe care doar tu îl puteai umple.

Am ieșit din birou, renunțând la orice voiam să fac, exact în momentul în care vorbeai cu Andreea.

― O să termin proiectul în curs, apoi o să renunţ să mai vin aici. Nu vreau să deranjez pe nimeni. i-ai zâmbit amabilă şi ai plecat fără să aștepți un răspuns din partea cuiva.

Nu pot reproduce criza de nervi a Andreei, dar crede-mă că am ieșit atât de șifonat, încât îmi era teamă să scot şi un sunet. Tot ce am făcut a fost să dau aprobator din cap la cererea ei de a-ţi cere scuze.

De a te implora, chiar.

Trebuia să o fac şi pe asta. Trebuia să îmi cer mii de scuze pentru măgarul din mine. Trebuia să mă pregătesc intens pentru schimbarea care simțeam că o să intervină în viaţa mea.

Tu deja începeai să mă schimbi.

A fost de ajuns doar prezența ta în viața mea.