Cu drag, pentru tine #2,5 Bolnavi Amândoi

2-Dulce nebunie

Am numărat zilele, orele și chiar minutele până ai intrat în sanctuarul nostru.

Al nostru, iubito, că nu aveam de gând să te las să pleci. Aveam în minte un întreg discurs, o întreagă serie de scuze, o lungă listă de motive pentru care trebuia să rămâi în grupul iubitorilor de cărți.

Probabil acum te întrebi care discurs. Ei bine, aș vrea să știi că orice cuvânt aveam în minte, în clipa în care ai intrat zâmbitoare pe ușa proaspăt lăcuită, s-a dus naibii. Doar tu îmi țopăiai veselă prin creier. Erai atât de senină. Păreai o copilă neatinsă de noroiul realității. Cu zâmbetul tău cald și privirea sinceră, mă puteai face să cred în zâne și unicorni mov.

Mi-ai tăiat respirația și m-ai lăsat să visez la tine, cu tine. Nu știai ce putere ai asupra mea. Nici măcar eu nu înțelegeam ce mi se întâmplă.

Ai salutat veselă pe toată lumea și mi-ai zâmbit. De ce iubito? Doar ce te făcusem proastă cu câteva zile în urmă. Eu sigur nu mi-aș fi zâmbit. Nu meritam.

Mi-am dres vocea și, cu un ton ce mi-era necunoscut, ți-am cerut să mă urmezi în birou. Ai ridicat surprinsă din sprâncene, dar m-ai urmat cu un pas vioi de parcă dansai prin iarbă primăvara.

Mă amețeai cu fiecare gest.

Am închis ușa biroului după tine și, fără să îmi ridic privirea de pe mocheta pe care am schimbat-o între timp, mi-am cerut scuze. Și acum simt fiorii aceia pe șira spinării provocați de râsul tău, dulce melodie. Ca de fiecare dată , nu te înțelegeam . Mi-am făcut curaj și te-am privit.

Atunci m-am blestemat în gând, acum nu pot decât să mă bucur de acel moment de nebunie.

Ochii tăi, iubito erau mai aprinși ca jăratecul din șemineu în iernile geroase. Buzele tale, pline și ademenitoare, nu îmi cereau decât un lucru.

Să le gust.

Nu m-am putut opri. Eu, nenorocitul care nu lua o decizie înainte să se gândească de zeci de ori, m-am lăsat purtat de impulsul de a te gusta. Nu știu când am ajuns lângă tine sau când ți-am strâns trupul firav în brațe. Eram atât de aproape, încât respirațiile ni se împleteau. Ochii tăi mă priveau mai intens decât în visul din zilele trecute.

Scânteiau de dorință.

Mi-am mutat privirea pe buzele tale și în momentul în care ți-ai trecut limba peste buza de jos a fost cel în care ne-ai semnat sentința. A fost momentul în care dorința din trupul și sufletul meu striga după tine, după nectarul gurii tale. Dulceața ta o simt și acum pe buzele mele.

M-am apropiat încet de gura ta, dulce nebunie, și m-am înfruptat din fructul ce nu știam că mi-e interzis. Am gemut stins când mi-ai răspuns sărutului, dar totul a prins un alt contur când m-ai îndepărtat, iar palma ta dreaptă a făcut contact cu obrazul meu stâng.

Te-am privit fără să înțeleg de ce dracu' ai făcut asta când te simțeam de plastilină în brațele mele și, pentru o dată în viață, m-am crezut artist. Tu erai mai șocată decât mine. Ți-ai dus o mână tremurândă la buze și aproape ți-am zărit lacrimi în ochii negrii ca noaptea.

― Scuze... eu nu... ai spus înainte să ieși val vârtej pe ușă, lăsând în urmă doar parfumul tău cu iz de cafea.

Am rămas minute în șir privind în urma ta, neînțelegând ce s-a întâmplat. De ce ai reacționat așa? De ce sunt atât de slab în preajma ta? De ce îmi dai impresia că îl pot învinge pe Zeus și totodată mă poți face una cu pământul, doar privindu-ți ochii înlăcrimați?

Ce puteri ascunse ai, mică vrăjitoare?