Vampire Romance

Capitolul 2

Dupa cateva minute de stat in intunericul nocturn Elena auzi un zgomot in padure. Parea zgomotul produs de ruperea unei crengi in momentul in care cineva calca pe ea, ceea ce ar fi insemnat ca nu era singura, ca mai era cineva in apropiere. Elena a privit in jur, dar in zadar. Nu putea vedea nimic. Pe nimeni.

-Ty, esti tu? Intreaba Elena, care devenea tot mai infricosata pe moment ce trecea. Nu e amuzan! Tyler!? E cineva?

Elena privea din nou in jur, din nou fara noroc. S-a oprit pe loc, iar in padure era acum o liniste totala. Linistea a durat ceteva secunde, apoi a fost sparta de un zgomot asemanator primului. Elena, care era acum ingrozita, a inceput sa alerge in directi opusa celei din care se auzise zgomotul. Elena alerga si alerga, fara sa se opreasca. In timp ce alerga a privit cu rapiditate inapoia sa pentru a vedea daca este urmarita si s-a impiedicar de ramura unui copac, dand cu capul de o piatra. Elena era acum inconstienta, iar cate un strop de sange se prelingea din taietura provocata de lovitura, pe piatra de care se lovise. Atunci a aparut Stefan din directia opusa celei din care venise Elena si s-a apropiat de ea. I-a verificat pulsul care incepea sa scada incet si a observat ca respira greu. Si-a muscat rapid bratul, pe care la pus apoi cu grija deasupra capului Elenei, pe care o tinea acum in brate, si a lasat ca sangele sa curga incet in gura ei. Cand a vazut ca Elena incepe sa isi revina a asezat-o cu grija pe pamant si a plecat cu viteza luminii, inainta ca ea sa il poate vedea, dar fara sa isi dea seama a lasat pe pamant alaturi de corpul Elenei lantul sau, care ii cazute cu cateva secunde înainte. Elena si-a deschis incet ochii si a inceput sa priveasca in jur nedumerita. Imediat, a zarit sangele de pe piatra, care se scurgea incet, ceea ce insemna ca este proaspat. Dupa o privire mai atenta si-a dat seama ca avea sange pe fata si pe bluza si a inceput sa isi atinga usor fata si capul in cautarea unei rani, insa nu a gasit nici una. Elena nu intelegea nimic! Nu intelegea de unde provine sangele. Nu intelegea ce facea intinsa pe pamant. Atunci si-a amintit! Si-a amintit ca a venit in padure pentru a se distra cu prieteni sai, si-a amintit ca a acceptat provocarea de-a ramane toata noaptea in padure, si-a amintit ca dupa ce a auzit un zgomot a inceput sa fuga, s-a impiedicat si a cazut. Cu siguranta a dat cu capul de piatra si s-a lovit, gandea ea. Era logic sa fie sange. Dar, daca s-a lovit, unde era lovitura? Si-a amintit apoi durerea, durerea provocata de lovitura, care disparuse subit, si si-a amintit un chip, pe care nu si-l putea aminti in detaliu. Un chip in intuneric! Elena s-a ridicat apoi, iar telefonul i-a cazut din buzunarul de la pantaloni. Cand s-a aplecat sa il ia de pe jos a observat ca la cativa centimetri de el era un lant, care parea destul de vechi. Cel putin asa credea; nu putea fi sigura, era prea intuneric. Reusi totusi sa citeasca litera "S" imprimata pe o fata a lantului. A pus lantul si telefonul in buzunarul de la blugi, apoi s-a hotarat sa mearga acasa. Dar pe unde? Elena privea in jur, neputand distinge nimic. Totul arata lafel. Doar umbre in intuneric. A inceput sa mearga incet înainte, fara sa se gandeasca daca este drumul bun sau nu. Undeva va trebui sa ajunga. Dupa vreo zece minute de mers, frica incepea sa patrunda din nou in corpul Elenei, care devenea din ce in ce mai speriata. Elena s-a speriat si mai tare cand a simtit o mana atingandui umarul stang. S-a intors brusc, iar in intuneric a putut distinge o fata cunoscuta. Stefan! Elevul nou din clasa de istorie.

-Esti bine? a intrebat Stefan.

-Aaa...da, a raspuns Elena, dupa cateva moment de ezitare.

-Eu sunt Stefan.

-Stiu, avem istorie impreuna. Eu sunt Elena.

-Incantat de cunostinta. Si, ce faci singura in padure la ora asta?

-E o poveste lunga. Si tu, ce faci aici?

-E o poveste lunga, a spus Stefan, dupa cateva secunde, in care s-a gandit care ar fi raspunsul potrivit. Te-ai pierdut?

-Da, raspunse Elena, stanjenita. Stii cumva pe unde se iese din padure?

-Pai, se poate iesi prin mai multe parti, dar nu prea imi pot da seama unde suntem. Este foarte intuneric si totul arata lafel.

-Deci, si tu te-ai pierdut?

-Cam asa ceva. Ce zici sa mergem in directia asta, spuse Stefan aratand in dreapta sa, si poate reusim sa ne dam seama in ce directive sa mergem mai incolo?

-Ok, hai sa mergem atunci.

Stefan si Elena au inceput sa mearga impreuna in directia aleasa. Primele minute au fost dominate de o liniste totala. Nici unul nu scotea vreun sunet, dar priviri erau aruncate in permanenta. Apoi, Elena, care, fara sa stie de ce, nu putea inceta sa il priveasca pe Stefan, a spart linistea, incercand sa poarte o conversatie cu niste subiecte banale, pentru a umple timpul.

-Si...cum ti se pare Mystic Falls?

-E frumos. Tot timpul mi-a placut aici.

-Ai mai fost aici? Nu imi amintesc sa ne fi intalnit înainte.

-M-am nascut aici, dar ne-am mutat cand eram foarte mic.

-Aha, si cunosti pe cineva?

-Nu, inca nu imi facusem prieteni cand am plecat.

-Pai, maine iti pot prezenta prietenii mei. Sigur va veti intelege de minune. Daca vrei, bineinteles.

-Mi-ar placea. Multumesc.

Dupa inca vreo 20 de minute de mers, in care Stefan si Elena au continuat sa poarte conversatii banale, cei doi au ajuns la marginea padurii, de unde se vedea casa Elenei in departare.

-Aceea este casa mea, a zis Elena, aratand in directia in care se afla casa. Multumesc mult pentru ca ai venit cu mine pana aici.

-Nu e nevoie sa imi multumesti. Serios, a fost placerea mea.

-Ok, atunci ne vedem maine la scoala. Noapte buna!

-Noapte buna!

Elena a facut cativa pasi, apoi s-a oprit brusc.

-Stefan..., a inceput ea.

Elena s-a apropiat apoi rapid de Stefan si si-a apropiat cu repeziciune buzele sale de ale lui, pana cand s-au unit intr-un sarut. Cand l-a sarutat, Elena putea simti cum caldura i se imprastia in tot corpul. Stefan simtea cum i se taie respiratia si si-a invaluit mainile in jurul taliei Elenei, strangand-o cu putere, dar in acelasi timp cu blandete, parca strivind corpul ei fragil in bratele sale, adancind sarutul. Elena il saruta si ea cu putere, apoi intrerupse treptat sarutul pasional. L-a privit adanc in ochi pe Stefan, apoi ii zambi dulce si, fara sa spuna vreun cuvand, incepuse sa alerge catre casa, fara sa priveasca inapoi.

Elena a intrat in casa pe usa din spate si a urcat scarile in liniste. A ajuns in camera ei. A asezat cu grija acel medallion aparte pe noptiera, s-a schimbat in pijamale, si-a setat alarma la ora 7:00, apoi s-a intins pe patul moale, asezandu-si capul pe perina bine umflata. Si-a inchis ochii, reconstituind in mintea ei sarutul cu Stefan. Acel sarul ce acum o facea sa se simta de parca ar pluti; gravitatia nu mai exista. Era ca un drog! Si-a muscat usor buza pe parcus ce imaginile curgeau in mintea ei. Nabuseala acelei nopti fierbinti a cuprins-o, iar Elena a adormit intr-o fractiune de secunda.