Mie frică.

374 24 0
                                    

 -Ce face iubita mea frumoasă?
 -Mai are două ore şi vrea acasă.
Sa apropiat de urechea mea şi mi-a şoptit.
  -Ce ai zice să plecăm amândoi de la ultimele 2 ore.
M-am uitat la el.
  -Depinde, unde vrei să mergem?
  -Mergem la mine, ne uităm la un film.
  -Şi mătuşa ta?
  -Încă nu a venit, hai, şi aşa cât am fost în spital, nu am reuşit să stăm prea mult timp împreuna.
  -Ok hai să mergem.
Am mers cu el la maşină, ma luat de mână.
  -Şti ca te iubesc mult nu?
  -Ştiu Eduard şi eu te iubesc.
Am  intrat în maşină şi ma sărutat, apoi am pornit spre el, când am  ajuns, avea o casă mare de tot, după ce am trecut pragul, ma luat în brațe.
  -Hei lasămă jos, deabea ai ieşit din spital, nu vreau să intri iar.
-Doctori au spus că sunt bine, şi în plus, eşti foarte uşoară.
A urcat cu tot cu mine, ma dus în camera lui,  ma pus pat şi sa pus peste mine sărutându-mă,
  -Şi ce film vedem??
Eduard a zâmbit.
  -Ce ar fi să facem noi unul.
Ma sărutat şi mi-a pus mâna pe picior urcând cu ea în sus până a ajuns cu mâna pe sâni mei, ştiam clar ce vrea, dar îmi era foarte frică, a început să mă sărute pe gât.
-Eduard.
Nu a spus nimic, simțeam fiori în tot corpul, nu ştiam  sigur dacă era de la frică sau pentru că mă vroia.
-Eduard stai.
M-am ridicat şi sa uitat la mine.
 -Sa întâmplat ceva?
Nu am răspuns nimic.
  -Sau nu vrei să faci dragoste cu mine?
  -Vreau, doar că, mie frica.
Şi chiar vroiam, vroiam să fiu a lui, să îi simt mâinile umblându-mi pe tot corupul, dar eram prea speriată.
  -Nu are de ce să îți fie frică.
  -Ştiu dar.
Ma sărutat scrut  pentru a mă opri.
  -Doar ai încredere în mine.
Înainte să mai pot spune ceva, ma prins de picioare şi ma tras întinsă mi-a zâmbit şi a început să mă sărute, uşor uşor am scăpat amândoi de haine, şi am fost a lui, apoi sa aşezat lângă mine şi ma sărutat.
-Te iubesc.
-Şi eu te iubesc.

*Din perspectiva lui Eduard*

A fost a mea, m-am aşezat lângă ea şi am sărutat-o, am fost primul pentru ea, într-un fel îmi părea rău că am făcut asta, pentru ca ea a fost doar un pariu din prima clipa, dar am început să țin la ea. Mihai vedea totul pe calculator, era o cameră de filmat între cărțile de pe raft. Pentru mine pariurile se respecta indiferent de consecinte.
-Te iubesc!
De data asta, chiar asta simțeam, că o iubesc, sa uitat în ochii mei.
-Şi eu te iubesc.
 
*Din perspectiva Larisei*

Îl iubesc enorm, şi nu aş mai vrea să plec din brațele lui. Era atât de bine, dar când m-am uitat la ceas, era deja 19:35
  -Trebuie să plec.
  -Eduard şi-a aruncat capul în pernă, şi a strigat.
  -Deeee ceeeee????
Am început să râd, când şi-a ridicat capul zâmbea şi el, m-am aplecat un pic peste el, pentru a-mi  lua bluza dar nu ştiu cum face, că ajunge peste mine sărutându-mă şi apoi sa uitat în ochii mei
  -Te iubesc mult de tot, şi orice ar fi să nu uiți asta.
  -Vrei să mori, şi sa scri asta pe o foaie??
Sa uitat serios la mine.
  -Nu voi uita, pentru că vei fi lângă mine să îmi reaminteşti
Ma sărutat iar şi, şi-a lăsat greutatea pe mine.
  -Mă turteşti.
  -Aşa vei rămâne lângă mine.
L-am împins pe pat şi m-am aşezat eu peste el, a făcut ochii mari.
  -Eu nu te pot turti.
Încă eram goi, doar cu un cearceaf peste noi Eduard sa uitat la mine şi mi-a zis.
  -Te mai vreau odată.
Apoi ma sărutat şi mia pus ambele mâini pe fund.
   -Dar doare.
   -Voi avea grijă să îți placă şi ție.
Eduard sa aşezat iar peste mine şi de data asta  chiar mi-a placut şi mie şi a scos un geamăt scurt din partea mea, care la făcut să zâmbească.
  -Mă bucur că ți-a păcut.
 L-am sărutat uşor apoi ne-am îmbrăcat, am mers la maşina lui  şi am pornit spre casa mea, în timp ce conducea, ma prins de mână.
  -Chiar te iubesc Larisa.
  -Si eu te iubesc.
  -Te rog promitemi că nu vei renunța la noi.
  -De ce aş renunța?
  -Eşti fată găseşti tu ceva.
A început să râdă, am ajuns acasă.
  -Vorbim mâine, bine?
  -Sigur că da.
M-am uitat in ochii lui şi l-am sărutat uşor.
  -Te iubesc mult de tot!
 

Pot paria, dar ce câştig? ♡Terminată♡ Where stories live. Discover now