The Wolf Among Us

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

La un momentdat, undeva în Chicago, a existat o comunitate, formată din caractere fantastice, cunoscuţi ca Fables. Cei ce trăiau în acel oraş, ajunseseră cu sute de ani acolo, după ce au fost exilaţi de pe un alt tărâm.

Prin folosirea vrăjilor şi incantaţiilor magice, numite Farmece, ei şi-au protejat comunitatea de lumea pământească, cei ce nu le aparţineau comunitaţii.

Şeriful Hoffman Wolf îi proteja pe fiecare de celălalt.

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Episodul 1 - Partea I

Lupul cel mare şi rău

Geamul era extrem de prăfuit, abia dacă lumina pătrundea prin el. Ştiind că numai am mult, renunţ şi privesc înainte. 

Adormisem, însă odată cu oprirea bruscă a maşinii, mi-am recapăt vederea şi gândurile. Fără să spună ceva, şoferul se întinde pe scaunul său, dându-şi mâna prin spatele scaunului. Îmi întorc lent privirea şi îi arunc două bancnote pe scaunul din dreapta.

Fără să mai privesc mulţumirea şoferului, deschid uşa nonşalant şi o închid zdravăn. Întorcându-miu capul observ că maşina a plecat la fel cum s-a oprit, cu acelaşi zgomot.

Am pornit către primul colţ de bloc, unde m-am oprit brusc. Am scos o bucată de hârtie pe care îmi era rânduită o adresă. Un scris frumos pe o hârtie mototolită, am gândit eu.

Am mers în dreptul uşii şi am privit. Un imobil ca toate celelalte, dar parcă mult prea viu. Am deschis uşa larg, privind înăuntru.

- Domnule Toad! am exclamat salutând.

Domnul Toad privea detaşat către etajul de deasupra, stând cu mâna lipită de balustradă. Auzindu-mi vocea, a tresărit numaidecât.

- La naiba! exclamă tremurând. 

Dintr-odată, schimbându-şi radical atitudinea, se întoarce spre mine zâmbitor.

- Hoffman! Uite, prietene, ştiu că nu arăt uman. E o problemă, am înţeles. Am ieşit afară din apartamentul meu doar pentru o secundă, să văd ce stricăciuni face beţivul ăla nenorocit! îmi explică cu foc.

Realizând că nu prea îi mai înghit vorbele, adăugă:

- Doar dă-mi timp, mă voi fermeca, primul lucru în dimineaţa următoare! Promit... adăugă rezervat.

Îmi întorc privirea către el, încruntându-mă, lăsând ţigara să ardă.

- M-am săturat de scuzele tale, Toad! am exclamat uşor mâniat. E inacceptabil. Dacă nu îţi permiţi să arăţi cum trebuie, aplecându-mă către el, atunci te voi trimite la fermă. Mai simplu nici că se poate! zâmbind către el.

Broscoiul începu să mă privească cu un singur ochi, parcă pierdut.

- Nu mă poţi trimite să locuiesc cu animalele alea! ţipă către mine.

Observând că nu îi cad în plasă cu vorbele sale, îmi spuse:

- Ştii ce vreau să spun...! începând să-şi piardă cumpătul.