VAMPIRIȚA

11. O altă profeție...

*

Cădea în gol. Întunericul din jurul ei începu să se estompeze. O căldură înăbuşitoare o lovea în spate în timp ce se apropia cu repeziciune de pământ.

Văzu lumini roşiatice înălţându-se şi aşteptând să o cuprindă în braţe.

Ateriză pe un pământ uscat, crăpat şi care era înconjurat pe alocuri de foc. Nu departe de locul unde căzuse, observă mici moviliţe de pământ care scoteau foc din ele...

Erau vulcani...

Se uită îngrozită în jurul ei şi când se văzu înconjurată de foc începu să ţipe speriată.

Căldura era din ce în ce mai înăbuşitoare. Simţea că se sufocă. Avea impresia că se afla în iad.

Un fum negricios înconjura tot pământul. Se uită în sus sperând să vadă cerul, dar nici urmă de el... totul era întunecat.

Auzi ţipete şi alergă într-acolo.

O femeie, cu hainele rupte, se zbătea să se mişte. Faţa ei era rănită. Avea un picior rupt şi nu se putea mişca. Părul ei blond încâlcit o făcea să arate ca o vrăjitoare, dar ochii mari căprui arătau doar teamă şi nesiguranţă.

Ella se apropie de ea şi o ajută să se ridice, sprijinind-o cum putu mai bine.

- Mulţumesc, îi spuse femeia, zâmbitoare.

- Cu drag. Cine eşti ce cauţi în locul ăsta blestemat? Întrebă Ella, curioasă să afle identitatea femeii, căci nu o cunoștea așa cum arăta în acele secunde.

- Sunt Cleopatra, mătuşa ta.

- Poftim? Ţipă Ella, aproape scăpând-o pe femeie din mâini. Nu e posibil! Noi tocmai te-am văzut în cameră cu noi. Ne-ai dat să mâncăm şi apoi ne-ai oferit un loc unde să ne odihnim.

- Exact! Cum Dumnezeu ai ajuns aici? Urlă o voce masculină, distrăgându-le atenţia.

- Christopher... linişteşte-te, spuse altă voce de bărbat.

- Hei, băieţi, ce căutaţi aici? Strigă Ella, de data asta speriată.

Când o văzu şi pe sora ei, înlemni. Ceva nu era în regulă. Cum ajunseseră şi ei aici? Gândi, în sinea ei, înfricoşată.

- Ella! Iubito, eşti bine? Strigă Christopher şi apoi o luă în braţe pe aceasta, uitând de femeia ranită pe care fata o ţinea.

- Haide, aveţi timp mai târziu de drăgălăşenii. Trebuie să ieşim de aici, replică Semida, care părea singura cu capul pe umeri în acele secunde.

- Ai face bine să ne dai nişte explicaţii, ţipă, nedumerit Constantin. Cum poţi să fi şi aici şi sus?

- Ce tot vorbeşti? Întrebă Ella.

- Ştie ea bine... Deci? Continuă el.

Femeia suspină şi apoi se îndoi de spate, îndreptându-se. Îi pârâiră cateva oase, dar nu păru să aibă nici o treabă.

- Aveţi dreptate. Nu pot fi în două locuri. Eu sunt mătuşa voastră adevărată, fetelor. Vezlodov m-a ademenit şi m-a aruncat în propriul meu glob. Mi-a luat toate puterile, apoi s-a transformat în mine şi când a auzit bătăile în uşă a ştiut că aţi ajuns. M-am zbătut să scap, dar nu am reuşit şi atunci m-a prins în această capcană. Când am căzut mi-am rupt piciorul. Sunt aici de câteva ore, dar timpul trece aşa de greu de parcă ar fi ani întregi.