Resentimente

Capitolul 24

     Toți se uitau spre ele. Erau încremenite, cel puțin Raluca își simțea picioarele moleșite. Știa că a dat-o în bară, dar de ce își făcea atâtea griji? Era în incita școlii, avea să o omoare aici?

    —  Ne întâlnim din nou, murmură Ramon dându-i drumul la mână și făcând pași spre curtea școlii, dar Raluca nu se mișcă de acolo. Mă mai ții minte, corect? Nici măcar nu am apucat să ne cunoaștem. Eu sunt Ramon, tu?

    Raluca tăcea și doar îl privea.

   — Dă-mi drumul, Cosmin! Vlad o să te facă praf pentru asta! răcni Miruna ce se zbătea pentru ca băiatul să-i dea drumul la mână.

   După semnul lui Ramon, Cosmin îi dă drumul Mirunei.

   Raluca încerca să stea calmă, trebuia să se gândească la ceva. Ramon părea ocupat de Miruna, era șansa ei să se întoarcă pe călcâie și să se ducă să caute un profesor, dar când se întoarse pentru a intra în școală dăduse nas în nas cu directorul.

    Nici nu realiză ce se întâmplă, toți fugeau din copii, nu mai ea rămase. Chiar și Miruna dispăruse, trebuia și ea să fugă? Sau era prea târziu?

   — Domnisoara...?

    — Vallente.

    — Ar trebui să...

    — Trebuie să plec, vorbi ea încet. Continuăm mâine! Nu mă simt bine...

   Directorul știa că avea cancer. Era un avantaj în acel moment pentru ea, dar sigur nu va scăpa și de sunatul acasă. Dacă avea să-i sune pe părinții ei să le spună că se bate pe la școală sau mai rău, ...este bătută, îi va distruge complet.

    Voia să se ducă acasă, dar problema numită "Ramon" o aștepta chiar în drumul spre mica pădurice, de alături de străduța ce ducea spre casa ei. Nu mai erau toți din școală, sau doar nu mai era Roxana. Nu era o mare diferență. De ce ai sta să privesti cum cineva e calcat in picioare? Macar de ar lua atitudine! Raluca păli din nou când toți se uitau la ea, făcu pași în față incercand practic să scape și încerva să-și găseasca telefonul să-și sune părinți, deși habar nu avea ce să le zica, sau... politia?

   Doar că nu ajunse foarte departe, chiar dacă începu să fugă mâncând pământul, caci Cosmin imediat o prinse și o aduse în fața tuturor.

   Era oribil cum lui Ramon îi făcea plăcere să fie admirat și de temut în fața unui public, ce fel de persoana era?

   — Chiar credeai că o să dispari așa? întreba Ramon în timp ce râdea de ți se ridica părul. Nu, scumpo, nu. Nu sunt atât de prost. Ti ai chemat directorul? Crezi că îmi vs face ceva? Fii serioasă, puncte scăzute la purtare, sunat acasă și după suspendare, dar arăt eu ca și cum mi-ar păsa?

    El se apropie cu pași mici de Raluca. Miruna era în mâinile altui tip din gașcă.
Ramon îi atinse ușor bărbia iar ea se cutremura toata. 

   — Urâtă...dar nu destul sã mă dezguste.  Dacă mai îndrăznești vreodată să mă lovești pe mine, ia aminte că te voi omorî din bătaie! Deci nu mă enerva, nu mă cunoști!
răcni Ramon și ridicase mâna asupra ei.

  Se făcu liniște, îi era si mai frică de el. Se pricepea sa ameninte, Raluca tremura si probabil urmă un atac de panică.

  — Înainte să o omori tu pe ea, te omor eu pe tine.